Premierul spune că Metrorex va trece în subordinea Primăriei Capitalei
Dimensiune font:
Metrorex va trece în subordinea Primăriei Capitalei, aşa cum este în toate ţările europene, a anunţat luni premierul Victor Ponta.
'Metroul, în toate capitalele europene, aparţine de Primărie. Evident, subvenţia se păstrează şi avem prevăzut şi la bugetul de stat pentru anul acesta şi în anii care urmează subvenţia de la bugetul de stat, însă managementul şi după aceea tot ceea ce va ţine de administrarea metroului trebuie să treacă şi va trece la Primăria Generală. Aşa a fost şi cu ELCEN-ul, după cum ştiţi am transferat proiectul şi terenul pentru Sala Polivalentă. E normal lucrul acesta şi nu s-a schimbat nimic', a precizat premierul, la sediul central al PSD.
Premierul a mai spus că Guvernul are pe agendă o strategie referitoare la românii de pretutindeni, iar desemnarea ministrului de resort Cristian David demonstrează tocmai acest lucru, urmând să fie alocate resursele Departamentului pentru proiectele pentru 2013.
Între marile proiecte, Guvernul are în vedere proiectul canalului Siret - Bărăgan, acesta fiind cuprins în programul de guvernare pe perioada 2013 - 2016.
De asemenea, ministrul Mediului, Rovana Plumb, are o anumită posibilitate, un anumit proiect de finanţare din fonduri europene pentru amenajarea râului Argeş, a menţionat premierul Victor Ponta.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau