A crescut apetitul pentru risc al investitorilor
Dimensiune font:
Publicarea datelor preliminarea referitoare la un vaccin anti-COVID produs de compania Moderna, care a produs anticorpi protectori într-un grup mic de voluntari sănătoşi, a crescut apetitul pentru risc al investitorilor, începând de luni seara.
Cursul euro a crescut ușor de la 4,8392 la 4,8395 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,839 – 4,845 lei.
Dolarul american a coborât marți de la 4,4783 la 4,4192 lei.
Moneda elvețiană s-a depreciat rapid la 1,06 – 1,066 față de 1,05 – 1,053 franci/euro, în ziua precedentă, ceea a făcut ca media ei să scadă de la 4,6037 la 4,5508 lei.
În lipsa unor semnale pozitive în privința modului în care va fi încheiat acordul post-Brexit dintre Marea Britanie și UE, lira sterlină și-a continuat evoluția descendentă iar media ei a scăzut de la 5,4272 la 5,4129 lei.
După creșterea de luni la 1.754 – 1.765 dolari, uncia de aur a scăzut marți pe piețele specializate la 1.728 – 1.739 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur stabilit să coboare de la de la maximul istoric de 253,7705 lei la 246,6258 lei.
Nivelul lichidității din piața monetară a atins un nivel optim astfel că în ultimele ședințe indicii ROBOR au stagnat.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat luni la 2,44%, nivel care nu a mai fost atins începând cu 25 aprilie 2018. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,54%, minim al ultimilor doi ani, iar cel la 12 luni la 2,60%.
Monedele din regiune se apreciau ușor față de euro. Cea poloneză se mișca în culoarul 4,549 – 4,568 zloți iar cea maghiară se tranzacționa în culoarul 349,7 – 353,6 forinți.
Creșterea apetitului pentru risc a provocat aprecierea euro la 1,0903 – 1,0976 dolari.
Bitcoin se menținea aproape de pragul de 10.000 dolari și fluctua marți între 9.500 și 9.800 dolari, în ușoară scădere față de luni. Analiză transmisă de Agenţia Domus M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau