Apple vrea să lanseze în acest an un iPhone ieftin
Dimensiune font:
Apple intenţionează să lanseze o versiune mult mai ieftină a iPhone, destinată exclusiv Chinei şi pieţelor emergente, urmând ca smartphone-ul să fie disponibil în a doua jumătate a anului 2013.
Conform declaraţiilor unor surse din lanţul de furnizori ai Apple pentru Digitimes, citat de portalul CNET, noul iPhone va avea un ecran mai mare, un design modificat şi va fi mult mai ieftin faţă de actualul smartphone al companiei.
Informaţia că iPhone-ul ieftin va avea un ecran mai mare decât iPhone 5 nu prea pare să aibă sens, notează CNET. Un ecran mai mare ar fi logic la un produs mai scump, astfel că sursele Digitimes s-ar putea să se înşele, scrie CNET.
Posibilitatea unui iPhone mai ieftin a mai fost vehiculată în trecut. Săptămâna trecută, Neil Mawston, analist la Strategy Analytics, a afirmat că Apple ar putea lansa în următorii trei ani un iPhone Mini, pentru a obţine acces la milioane de posibili clienţi care nu-şi permit un iPhone în prezent.
Peter Misek, analist la firma Jefferies, este însă de acord cu sursele Digitimes. Misek a afirmat recent că un iPhone low-cost ar putea fi lansat în acest an la preţul de 200-250 de dolari, însă Apple nu a luat o deczie finală, întrucât compania este îngrijorată de marja de profit a noilor produse.
mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau