Bacau: Proprietari noi la Pambac
Dimensiune font:
Pachetul majoritar de acţiuni al societăţii comerciale Pambac, firmă băcăuană aflată în topul producătorilor din domeniul morărit, paste şi panificaţie din România, a fost vândut. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică, dar unele surse susţin că valoarea ar fi de peste 10 milioane de euro. Noii acţionari majoritari sunt doi investitori locali, societăţile comerciale Comfert şi Popas Trebeş Bacău. Aceste firme, profilate pe activităţi din domeniul agricol, au afaceri cumulate de 150 de milioane de euro, comparativ cu Pambac, societate ce are un business de 43 de milioane de euro. ,,Se va produce un suflu investiţional nou, încheindu-se cu această tranzacţie o etapă importantă din istoria Pambac, una care a durat aproape 20 de ani pe parcursul cărora s-au investit sume importante în dezvoltarea organică a firmei“, a declarat Alin Giurea, preşedintele Consiliului de Administraţie. Pambac este o societate având capital integral privat românesc, continuatoarea Întreprinderii de Morărit şi Panificaţie Bacău, înfiinţată în anul 1968. Aici a fost pusă în funcţiune, în 1993, prima linie de paste făinoase scurte de fabricaţie românească. În 1995 întreprinderea a fost privatizată prin metoda MEBO. (A. Stan)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau