Cât valorează un ieşean
Dimensiune font:
veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul III din 2012, de 2.457 lei pe fiecare gospodărie şi de 856 lei de persoană * aproape trei sferturi (72,1%) dintre cheltuielile totale s-au dus către plata produselor alimentare, nealimentare şi servicii
Conform unui raport al Institutului Naţional de Statistică, în care sunt menţionate rezultatele anchetei bugetelor de familie, în intervalul iulie-septembrie 2012, veniturile totale medii lunare au reprezentat 2.457 lei pe gospodărie. Totodată, veniturile băneşti au ajuns, în medie, la 2.080 lei/lună/gospodărie, ceea ce ar reprezenta un total de 725 lei/persoană, iar veniturile în natură la 377 lei/lună/gospodărie, sau 131 lei/persoană.
Datele INS arată că salariile şi celelalte venituri asociate acestora au reprezentat cea mai importantă sursă de venituri (51,1%), la formarea veniturilor totale ale gospodăriilor contribuind, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (23%), veniturile din agricultură (4,2%), veniturile din activităţi neagricole independente (3%) şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (2%). O pondere importantă au fost deţinute şi de veniturile în natură (15,3%) şi de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (13,6%).
Veniturile la oraş, mai mari decât la sate
În trimestrul III din anul anterior, veniturile totale medii pe o gospodărie din mediul urban au fost cu 23,1% mai mari decât ale gospodăriilor din mediul rural şi cu 8,6% mai mari faţă de ansamblul gospodăriilor. Tot pe segmentul urban, veniturile gospodăriilor au provenit în proporţie de 64% din salarii, de 22,2% din prestaţii sociale, veniturile în natură reprezentând 7,4% din total.
În mediul rural, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o producţia agricolă, care a asigurat 38% din totalul veniturilor, cea mai mare parte a acestora (27,7% din total) fiind formată de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile băneşti din agricultură (10,3%). În plus, o contribuţie importantă la formarea veniturilor gospodăriilor rurale a mai revenit veniturilor salariale (29,6%) şi celor din prestaţii sociale (24,3%).
Cât au cheltuit românii
În ceea ce priveşte cheltuielile efectuate în gospodării, acestea au fost, în perioada iulie-septembrie 2012, în medie, de 2.214 lei/lună/gospodărie, sau 771 lei/persoană şi au reprezentat 90,1% din nivelul veniturilor totale. Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării au fost consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei. Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei sau cumpărarea de acţiuni deţin o pondere foarte mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei, de doar 1%.
Nivelul mediu lunar pe fiecare gospodărie al cheltuielilor totale de consum este mai mare în mediul urban faţă de cel rural cu 312 lei, în timp ce la consumul alimentar valoarea este mai mare cu numai 10 lei. (Dana Chiru)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau