Erste: Leul s-ar putea deprecia la peste 4,6 unităţi/euro, dacă negocierile pentru Guvern vor dura
Dimensiune font:
Leul s-ar putea deprecia la peste 4,6 unităţi pentru un euro, în cazul în care negocierile pentru formarea noului Guvern se vor prelungi, a declarat luni pentru MEDIAFAX Eugen Şinca, analist la grupul bancar Erste.
"Nu excludem o depreciere a leului la peste 4,6 unităţi pentru un euro, dacă negocierile pentru formarea noului Guvern vor deveni o afacere de lungă durată", a spus Şinca.
Cotaţiile monedei naţionale au înregistrat fluctuaţii reduse în prima parte a sesiunii interbancare de luni, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în scădere cu 0,1 bani, la 4,5339 lei/euro. Dealerii au spus că leul a înregistrat fluctuaţii reduse, fără să fie influenţat de rezultatul alegerilor parlamentare.
Şinca a arătat că USL este în favoarea continuării unei relaţii bune cu FMI şi UE, fiind probabil ca un nou acord să fie încheiat cu cele două instituţii în primul trimestru al anului viitor.
"O linie flexibilă de credit cu FMI este în prezent una dintre opţiuni, dar una dintre problemele dificile de anul viitor va fi restructurarea companiilor de stat", afirmă analistul.
Erste continuă să anticipeze că randamentul obligaţiunilor României pe termen de cinci ani va fi de 6,8% până în luna martie, din cauza temerilor legate de inflaţie şi politică.
USL a câştigat aproximativ 60% din voturile pentru Parlament, potrivit rezultatelor parţiale publicate de Biroul Electoral Central după numărarea voturilor de la 96% din secţiile de votare.
Citeşte şi: REZULTATE OFICIALE PARŢIALE la alegerile parlamentare: USL are 58,61% din voturi la Camera Deputaţilor şi 60,08% la Senat. REZULTATELE ALEGERILOR pe judeţe
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în luna noiembrie, la începutul unei întrevederi cu delegaţia FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că a discutat cu premierul Victor Ponta şi cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi s-a decis încheierea unui nou acord cu FMI pentru "încă un an sau doi".
Premierul Victor Ponta a afirmat la scurt timp că un nou acord de precauţie cu FMI ar acţiona drept plasă de siguranţă împotriva "turbulenţelor serioase" de pe pieţele financiare.
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, a spus la rândul său că misiunea FMI de evaluare va reveni la Bucureşti la mijlocul lunii ianuarie, când se va face ultima analiză a acordului în derulare şi se vor negocia condiţiile unei noi înţelegeri, care va fi aprobată cel mai probabil în luna februarie.
Acordul preventiv aflat în derulare ar trebui să se încheie în luna aprilie.
http://www.mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau