Ieşenii construiesc tot mai puţin
Dimensiune font:
Sezonul rece a îngheţat activitatea din domeniul construcţiilor şi a redus semnificativ autorizarea lor. În judeţul Iaşi au fost eliberate în noiembrie 2012 cu aproape 27% mai puţine documentaţii urbanistice faţă de luna anterioară. O scădere de peste 5% s-a înregistrat şi în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2011. Din cele 139 de autorizaţii de construire eliberate în noiembrie 2012, mai bine de două treimi au fost pentru localităţile rurale. Concret, în această perioadă au fost emise 105 autorizaţii de construire în mediul rural şi doar 34 pentru cel urban. Pe de altă parte, la nivelul întregului an, s-a raportat o creştere cu 16,7% faţă de primele 11 luni din 2011. „În perioada 1 ianuarie-30 noiembrie 2012, numărul autorizaţii pentru clădirile rezidenţiale eliberate pe total judeţ a fost de 1.834, în creştere cu 263 faţă de aceeaşi perioadă din anul 2011“, au anunţat reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate la nivelul mediului rural, peste 18%, în timp pentru mediul urban s-a înregistrat o creştere de 10,4%. (A. Stan)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau