Împrumut de 4,6 miliarde de lei, la început de an
Dimensiune font:
Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că vrea să împrumute în primul trimestru din 2013 între 18 şi 20 de miliarde de lei prin vânzarea de titluri de stat pe piaţa internă. Din această sumă, 4,6 miliarde de lei va fi în luna ianuarie. Valoarea împrumutului anunţat pentru începutul lui 2013 o depăşeşte pe cea din prima parte a lui 2012, când s-au împrumutat 26,11 miliarde de lei. „În anul 2013, volumul total al împrumuturilor ce urmează a fi lansate de Ministerul Finanţelor Publice pe piaţa internă prin emisiuni de titluri de stat este determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 2,15% din PIB, care urmează să fie finanţat în proporţie relativ echilibrată de pe piaţa internă şi externă, precum şi de nivelul refinanţărilor de titluri de stat scadente în anul 2013 denominate în lei, care este în sumă de 46,8 miliarde de lei pentru portofoliul actual de titluri de stat“, se arată într-un anunţ al Ministerului Finanţelor Public. De asemenea, ministerul are în vedere şi emisiuni de titluri de stat pe pieţele externe, în funcţie de evoluţiile şi de oportunităţile oferite de aceste pieţe. (Alina Stan)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau