Industria textilă, reprezentată la Frankfurt
Dimensiune font:
România a fost reprezentată la târgul internaţional pentru produse ale industriei textile Heimtextil, desfăşurată la Frankfurt, în perioada 9-12 ianuarie 2013, de opt societăţi comerciale. Companiile româneşti au prezentat, la ediţia din acest an a manifestării, alături de firme din Germania, Marea Britanie, Olanda, Franţa, Elveţia, Italia, Spania, Belgia, Turcia, Grecia, Portugalia, Pakistan, India, China, produse de design pentru dormitoare, băi, expunând perdele, covoare, draperii şi alte materiale pentru decorarea căminului. Oamenii de afaceri români prezenţi la târg au avut întâlniri de lucru atât cu firme deja partenere, cât şi cu potenţiali noi parteneri de afaceri din Germania şi din alte ţări europene şi asiatice. La Heimtextil au expus, la ediţia din 2013, 2.658 de companii din 62 de ţări. Participarea firmelor româneşti la acest târg a fost organizată de Ministerul Economiei, Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor
Străine şi FEPAIUS.
(A. Stan)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau