Răgaz pentru fermierii care vor bani europeni
Dimensiune font:
Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit au anunţat noi termene de depunere a proiectelor pe două măsuri de intervenţie din Planul Naţional. Astfel, cei care vor să obţină fonduri europene pe Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole“ şi pe Măsura 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere“ pot depune proiectele până la mijlocul acestei luni. „Termenul limită pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 121 şi Măsurii 123, în această sesiune, este vineri, 15 februarie 2013, ora 12:00“, au anunţat reprezentanţii APDRP. Proiectele care primesc bani pe Măsura 121 vizează „ adaptarea exploataţiilor la standardele comunitare“, „sprijinirea membrilor grupurilor de producători sau ai altor forme asociative în vederea încurajării fenomenului de asociere“ sau cele care au ca obiective diversificarea producţiei sau producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile. (A. Stan)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau