Românii vor bone în avioane
Dimensiune font:
Un avion al cărui plafon oferă o vedere panoramică sau unul în care să existe bone şi o zonă special amenajată pentru copii sunt câteva exemple de inovaţii pe care românii şi-ar dori să le găsească la bordul unui avion, potrivit rezultatelor unui studiu cantitativ, comandat de compania aeriană British Airways la începutul acestui an.
Astfel, 63% dintre români şi-ar dori ca în timpul călătoriei cu avionul să poată naviga pe Internet, în timp ce 25%, respectiv, 15% dintre aceştia şi-ar dori o vedere panoramică sau bone pentru copii, se arată într-un comunicat al companiei aeriene.
Cea mai apreciată inovaţie tehnologică de către pasageri este check-in-ul online, votat de către 51% dintre români, în timp ce 23% dintre aceştia consideră că biletul electronic este cea mai utilă inovaţie tehnologică. În topul preferinţelor se mai numără biletul de îmbarcare de pe telefonul mobil (8%) şi check-in-ul automat la chioşcurile special amenajate (5%). (Dana Chiru)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau