Traficul aerian va scădea cu 14 la sută după retragerea companiei Blue Air
Dimensiune font:
Retragerea de pe piață a companiei Blue Air va determina o scădere a traficului aerian în România cu cel puțin 14 la sută. Afirmația a fost făcută, astăzi, la Iași, în cadrul lucrărilor Asociației Aeroporturilor din România de președintele organizației, David Ciceo.
Referindu-se la Compania Tarom el a spus că aceasta va depăși problemele pe care le întâmpină, iar compania Wizz Air nu este afectată în mod radical de pandemia Covid și de războiul din Ucraina.
David Ciceo: Blue Air reprezenta 14 la sută din traficul aerian din România. Toate aeroporturile lucrăm ca să înlocuim acest trafic. Nu cunosc să fie probleme la Wizz Air, Tarom-ul fiind compania națională suntem siguri că va depăși aceste probleme pe care le are. Am făcut niște estimări. Dacă în 2019 am avut 24 de milioane de pasageri în toată țara, anul viitor vom reveni la acest nivel și în următorii 15 ani traficul aerian se va dubla în România. Vom ajunge la peste 50 de milioane de pasageri în 15 ani, așadar este loc și chiar dorim să fie cât mai multe companii aeriene.
Directorul Aeroportului Iași, Romeo Vatră a adăugat că problemele financiare de la Blue Air nu afectează în mod esențial zborurile efectuate de Compania privată românească, pe aeroportul din Iași, deoarece aceștia operau doar spre patru destinații.
„La Iași și să zicem că avem o situație destul de atipică pentru că Blue Air abia își reluase activitatea la noi, aveau doar câteva zboruri, 4 destinații operau pe Aeroportul Iași. Ca urmare, impactul, atât din punct de vedere al rutelor cât și din punct de vedere financiar, nu este unul foarte mare. Evident, se ridică problema recuperării sumelor pe care le avem și vorbim de sume istorice de recuperat de la Blue Air, astfel încât să putem totuși închide acest capitol pe care Aeroportul Iași îl are cu Blue Air, atât din punct de vedere financiar cât și din punct de vedere legal", a spus Romeo Vatră.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau