Vânzările Volkswagen au atins un nivel record anul trecut
Dimensiune font:
Vânzările de autovehicule la nivel mondial ale Volkswagen au urcat anul trecut cu aproape 13%, la nivelul record de 5,74 milioane de unităţi, astfel că grupul german a ajuns să livreze una din fiecare patru maşini de pe piaţa auto europeană.
În luna decembrie, vânzările constructorului german au avansat cu 30%, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 517.900 de unităţi, potrivit Deutsche Welle.
Volkswagen a reuşit să-şi crească vânzările mai ales pe pieţele asiatice şi americane anul trecut. Acestea au compensat efectul declinului pieţei europene şi au reuşit să susţină avansul rezultatelor grupului, a afirmat director de vânzări al Volkswagen, Christian Klingler.
Chiar dacă se află într-o situaţie mai bună decât majoritatea producătorilor europeni, Volkswagen se aşteaptă la dificultăţi anul următor, mai ales în ţările cu probleme financiare din sudul Europei.
Vânzările din China au crescut cu 25% anul trecut, la 2,15 milioane de unităţi, şi au depăşit livrările în Europa, care au coborât cu 1,2%, la 1,7 milioane de unităţi.
mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau