Terra: Coronavirus. România: Neurolipsus! (I)

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 18-03-2020 17:21

 

Dorian Obreja

Mărurisesc, plin de tristeţe, că, în ciuda experienţei jurnalistice de peste patru decenii, nu am realizat, până în această perioadă, cât de mare este prăpastia ce desparte indivizii care conduc, la diferite nivele, ţara noastră, de omologii lor din ţările avansate din toate punctele de vedere. Greşeala pe care am făcut-o şi eu, ca mai toţi dintre noi, a fost aceea de a considera că primirea României în NATO şi UE ne va oferi nu diplome de absolvire a „cursurilor” de civilizaţie, nu ar fi fost cum aşa, instantaneu, ci cecuri în alb pe care politicienii băştinaşi urmau să le onoreze. Nu doar integral, nu doar foarte bine, dar, mai ales, extrem de rapid, pentru a reduce decalajul şi aşa foarte mare între locuitorii acestui spaţiu şi cei de la stânga lui, până la Atlantic.

Epidemia/pandemia de coronavirus a scos la iveală că lucrurile nu s-au întâmplat aşa, şi că România, datorită celor aflaţi la butoane – indiferent de culoare, şi nu mă refer la culoarea butoanelor -, a bătut pasul pe loc, a mers înapoi, oricum, fiind, într-o măsură cu mult mai mare decât SUA, ţara în care totul este posibil.

Aşa a fost posibil, de exemplu, citez exact presa, ca (!) „Cabinetul Orban III să fie învestit în Parlament, după instituirea unor reguli fără precedent, din cauza crizei declanşate de coronavirus”. Cum s-ar traduce mai pe înţelesul tuturor, actualul guvern (al României, zic eu, detestând dintotdeauna denumirea executivului după cel care îl conduce, că doar nu îl are moştenire de la familie) este ceva între un avorton (ţinând cont că tot el a picat, cu „succes”, recent), şi un copil condamnat la o durată efemeră de viaţă (pînă în toamnă, la alegerile în termen), născut prin însoţirea a doi taţi: unul – locatarul de la Cotroceni, altul – cu numele de cod de Covid 19.

Şi, apropo de alegerile la termen, am fost printre puţinii care au prognozat, încă de pe când pandemia era o mititică epidemie, că frica de anticipate va avea un asemenea rezultat. Ceea ce mă face să exclam: ruşine unui partid (struţo-cămila PNL-PDL) care a preferat să rămână la putere pe asemenea cale, ruşine unui partid (PSD), care s-a pretat la o asemenea mascaradă. De fapt, dacă mă uit bine la cele trei partide, îmi dau seama că avem de a face, în proporţie de trei pătrimi, cu vestigiile FSN, ceea ce explică totul, inclusiv concordia naţională în asemenea momente, ajungându-se la situaţii care depăşesc pana şi imaginaţia unui Caragiale, Urmuz, Eugen Ionesco sau Kafka.

Foarte pe scurt, o comparaţie sugestivă.

În Marea Britanie, numărul îmbolnăvirilor este de peste 600, iar celor care au decedat, de zece. S-au luat doar măsuri preventive, de „întîrziere a răspândirii şi minimalizare a suferinţei”.

Franţa a trecut la stadiul 3 al epidemiei. Sunt confirmate circa 4500 cazuri de infectare, aproape 100 de decese şi 12 persoane vindecate. Au fost luate măsuri moderate: închiderea spaţiilor neesenţiale (restaurante, baruri, discoteci, cinematografe), unele unităţi comerciale, iar alegerile locale, programate pentru duminică, 15 martie, au avut loc!

România se situează pe un loc modest: cazuri de infectare – circa 125, niciun caz de deces. Cu toate acestea, s-au luat cele mai draconice măsuri: de la decretarea, de azi, a stării de urgenţă, până la vizionarea unui eventual decedat de către numai 2 membri ai familiei, după care urmează sigilarea sicriului şi înhumarea rapidă.

Despre alte ciudăţenii, specific româneşti, dar şi despre situaţia reală, în editorialul de mâine.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Ei au câștigat. Noi vom pierde?
24/06/2024 22:38

 Dorian OBREJA Dacă ar fi să evaluăm cifrele inregistrate la scrutinurile comasate de acum două săptămani din punctul de vedere al relatiei politicieni-votanti, situatia ar fi cam aceeasi cum rezult ...

Interesul personal/de partid, peste cel al poporului?
23/06/2024 18:55

 Dorian OBREJA Cum pot fi considerate/taxate diferite actiuni ale politicienilor mioritici dacă este să le privim prin „lupa” eticii? Pană la niste eventuale răspunsuri, as releva că poli ...

Prezidențiabili. Unii - lamentabili
18/06/2024 13:25

 Dorian OBREJA Mai intai, o necesară introducere teoretică. Prezidentiabil poate fi substantiv sau adjectiv. Acelasi termen poate fi catalogat drept ambiguu, referindu-se atat la dorinta de a fi candida ...

Postelectoral: între blestem și bâlci
16/06/2024 21:50

 Dorian OBREJA Realitatea nr.1: desi a trecut o săptămană de la desfăsurarea alegerilor (comasate) locale si europarlamentare, autoritătile competente nu au prezentat incă rezultatele finale. Potriv ...

Alegeri cu final anticipat și urmări previzibile
12/06/2024 22:28

 Dorian OBREJA Cu o asemenea clasă politică, dar, mai ales, cu asa campanie electorală „lesinată”, oricine putea deveni un Nostradamus contemporan, profetind, cu mult timp inainte, rezulta ...

Un summit de pierdut vremea
11/06/2024 22:28

 Dorian OBREJA La aproape doi ani si jumătate de la inceputul invadării tării din nordul Romaniei de către forte armate rusesti (sau a operatiunii militare speciale, cum o denumeste Kremlinul), bilant ...

Cornel Nistorescu:Sfîntul Pricopie de la SNSPA
05/06/2024 21:47

In ciuda faptului că a ocupat si ocupă tot felul de functii si a făcut tot felul de studii de pe urma cărora s-a ales cu tot felul de diplome, chimistul Remus Pricopie arată mai degrabă ca o umbră pe o a ...

Câștigătorii localelor la Iași
03/06/2024 21:06

 Dorian OBREJA Există cel putin două elemente care facilitează demersul unei prognoze vizand rezultatul alegerilor locale la Iasi cu o cat mai mică marjă de eroare. Cel dintai este unul de natură o ...

Câștigătorii europarlamentarelor și localelor
02/06/2024 21:22

 Dorian OBREJA Ultimele 5-6 luni au insemnat, printre altele, o perioadă electorală mult deosebită fată de cele din anii anteriori, avand, la randul ei, două sub-perioade foarte diferite: o precampan ...

Pușcărie, așa și așa; dar recuperarea prejudiciilor?
27/05/2024 18:57

 Dorian OBREJA În ultimele trei decenii, s-au inregistrat nenumărate cazuri de infractiuni de răsunet, numeroase dintre ele avand autori in ”lumea bună” ce are drept membri constituen ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei