Bani europeni pentru cercetare şi imagistică moleculară
Dimensiune font:
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi găzduieşte mâine, 11 iunie, lansarea unui nou program de sprijinire a tinerilor cercetători şi dezvoltatori, „Consolidarea instituţională şi creşterea vizibilităţii Clusterului Regional Inovativ de Imagistică Moleculară şi Structurală Nord-Est, cadru-suport pentru creşterea capacităţii de Cercetare Dezvoltare Inovarea a membrilor şi a competitivităţii IMM-urilor în domeniu din România”. Programul vizează creşterea competitivităţii furnizorilor de servicii medicale din domeniul imagisticii, ca şi stimularea procesului diagnostico-terapeutic. De asemenea, va fi implementat un sistem integrat de management al datelor medicale (USMED), ce va fi preluat ulterior de partenerii cu profil medical sau conex. Proiectul este cofinanţat de Fondul Social European, având o valoare totală de peste 2,648 milioane lei. Acesta a fost iniţiat de Clusterul Regional Inovativ de Imagistică Moleculară şi Structurală, cu sediul în cadrul UMF Iaşi, fiind implementat pe o durată de 18 luni la Iaşi şi la Piatra Neamţ. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau