Directorul agresor de la Scânteia şi-a dat demisia
Dimensiune font:
Directorul Şcolii cu clasele I-VIII „Axinte Uricariul” din Scânteia, Mihai Iftime, şi-a dat demisia. Reamintim că acesta a agresat doi elevi ai şcolii pe 5 iunie, fiind depuse plângere la Poliţie în acest sens. Cadrul didactic şi-a recunoscut vina doar într-unul dintre cazuri şi era dispus încă de atunci să plătească fie şi cu funcţia. „Eu suport consecinţa aceasta, pentru că mi-am pierdut controlul şi i-am dat o palmă elevului. Nu trebuia să fi reacţionat aşa cu Adrian A.”, declara în acea perioadă Mihai Iftime pentru reporterii ziarului „Evenimentul Regional al Moldovei”. „Directorul unităţii de învăţământ şi-a înaintat demisia, dar, cu privire la situaţia respectivă, încă este în derulare cercetarea internă”, a precizat Bogdan Neculau, inspector şcolar Iaşi. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau