Elevii liceelor tehnologice au ieşit fluierând de la matematică
Dimensiune font:
* cea mai de speriat probă a Bacalaureatului s-a transformat într-o zână bună pentru candidaţi * unii dintre cei care se rugau la un biet 5, sunt în stare să jure acum că vor lua măcar 9 * un candidat care a susţinut examenul la istorie a fost exmatriculat
4.918 absolvenţi ai claselor a XII-a s-au prezentat ieri la a doua probă a Bacalaureatului, în timp ce 495 au absentat. Cei mai mulţi au susţinut examenul la matematică şi doar aproximativ 1.000 au avut de trecut hopul la istorie. Un hop împiedicat pentru un elev de la Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu”, care a încercat să folosească manualul ca sursă de informare şi a fost exmatriculat.
Cele mai mari emoţii la matematică le aveau tinerii de la liceele tehnologice. Pentru aceştia, dorinţa mare era o notă de trecere – suficient fiind un 5 sau un 6. Subiectele cu un grad de dificultate redus au părut, însă, că depăşesc orice vis frumos. „A fost foarte uşor, chiar am fost surprinsă. Am terminat într-o oră, nu aveam ce să fac mai mult în sală”, s-a mândrit una dintre candidate.
„De data asta nu ne-a mai picat faţa! La română este acum beleaua!” - elev de la Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu”
Vor trece peste graniţa lui 5
Într-adevăr, la ora 10.30, în zona industrială era deja forfotă şi bucurie mare. „Îmi doream 5, dar am făcut mai mult de atât, deci sunt fericită. Vom fi şi mai fericiţi după aflarea rezultatelor”, a spus Ioana Sturzu, elevă la Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu”. Singura parte care le-a dat bătăi de cap pare să fi avut la bază o... tangentă. „Doar acolo n-am făcut. Subpunctul valora cinci puncte. Deci, mă aştept să iau cel puţin 7, cel mult 9.50”, a dat asigurări o colegă de-a Ioanei.
După şocul trăit la limba română, unde nu au părut să se înţeleagă prea bine cu poezia, elevilor de la liceele tehnologice pare să le fi venit sufletul la loc. „La matematică suntem cei mai siguri! Aici vom lua nota cea mai mare!”, striga Florin în gura mare. Colegii îl completau. „De data asta nu ne-a mai picat faţa! La română este acum beleaua!”.
Examenul de Bacalaureat va continua mâine, cu proba la alegere a profilului şi a specializării. Aceasta va fi susţinută de către 5.255 de candidaţi, la disciplinele fizică, chimie, biologie, geografie, informatică şi ştiinţe socio-umane. (Anda Pintilie)
La liceele tehnologice „Nicolina” din Iaşi, Mogoşeşti, Cotnari, Fântânele, Focuri, Holboca şi Valea Seacă, promovabilitatea la cele trei simulări ale examenului de Bacalaureat a fost zero.
Promovabilitatea între 0 -10% la simulări au avut liceele „I. C. Ştefănescu”, „Ştefan Procopiu”, „Gh. Asachi”, „Dimitrie Leonida”, „Anghel Salygni”, „Radu Cernătescu”, Transporturi, „Dumitru Mangeron”, la care s-au adăugat şcolile tehnologice din Paşcani, Ţibana, Cozmeşti, Vlădeni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
prof andrada
Jul 05, 2013
sa nu ne bucuram inainte. sa vedem rezultatele! multi nu sunt capabili sa se autoevalueze corect.
Adauga comentariul tau