Elevii vor alege cartea anului 2012
Dimensiune font:
Decizia lor va fi luată în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, ca parte a unui proiect al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.
Elevii şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi (ISJ) se vor implica trup şi suflet în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) organizat la Iaşi, în intervalul 23-27 octombrie. Cel mai important proiect al acestora va fi „Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte apărută în 2012”. În competiţie vor intra cinci romane, care vor fi ierarhizate de un juriu alcătuit din 20-25 de elevi pasionaţi de lectură. Aceştia vor fi aleşi din clasele a XI-a şi a XII-a, de la colegiile Naţional, „Costache Negruzzi”, „Emil Racoviţă”, „Octav Băncilă”, „Mihai Eminescu”, „Mihail Sturdza” şi de la liceele de Informatică „Gr. Moisil” şi „Vasile Alecsandri”. „Jurizarea va fi realizată pe baza unei grile de judecare valorică a textului, concepută sub discreta coordonare a unor prestigioşi profesori de limba şi literatura română din şcolile implicate”, a explicat Sabina Manea, responsabil de relaţiile cu presa în cadrul ISJ. Premiul va fi în valoare de 3.500 de lei şi va fi decernat la finalul festivalului.
De asemenea, la FILIT, pe 23, 24 şi 25 octombrie vor avea loc întâlniri între scriitori, liceeni şi profesorii de literatură. În plus, pe 23 octombrie, la Colegiul Naţional, se va organiza întâlnirea dintre traducători şi profesori, un eveniment în premieră pentru judeţ. Aceasta se va concretiza într-o dezbatere asupra modului în care un text literar sau nonliterar poate ieşi din graniţa lingvistică, pentru a pătrunde în alt spaţiu, graţie unui traducător inspirat, care ştie să domine cuvântul. (Anda Pintilie)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau