Părinți de succes: Lista greșelilor, înainte de un examen important al copilului

De multe ori, relația părinte-copil sau profesor-elev suferă din cauza lipsei empatiei manifestată de adult, dar există și situații când părintele/educatorul acționează complet neempatic la adresa unei probleme/îngrijorări pe care un elev o traversează, cum este de exemplu perioada examenelor.
Este vorba despre empatia pierdută, când părintele crede că este empatic, dar nu este, spune profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, care oferă o listă cu tipuri de reacții complet neempatice, întocmite de Connor și Killian (2012), față de o problemă comună: copilul are a doua zi un examen important și îi este teamă că nu o să ia nota pe care o dorește.

Una dintre cele mai întâlnite greșeli este oferirea de sfaturi, pentru că un copil are nevoie în primul rând de înțelegere. „Învață cât poți de mult și nu trebuie să îți mai faci griji”. De multe ori copilul devine agitat atunci când i se oferă sfaturi, este stresat nu pentru că el nu știe că dacă învață ar trebui să se simtă mai bine, ci pentru că nu își poate controla emoțiile.
Reasigurarea: „Ești un elev deștept, o să iei o notă bună", este, de asemenea, o eroare, pentru că el se îngrijorează ca nu cumva să întâmpine probleme, mai ales că nu părintele dă nota, ci profesorul.
Negarea sentimentelor: „Este o prostie să îți faci atâtea griji", este tipul de reacție mult mai gravă decât cele precedente. Părintele nici nu înțelege problema copilului și, în plus, îl face să se simtă în inferioritate. Aici, trebuie oferit copilului certitudinea că sentimentele lui contează pentru părinții săi.

Minimalizarea: „O să ai de dat multe examene de acum înainte. Rezultatul de mâine chiar nu contează". Total greșit, pentru că rezultatul de mâine este SINGURUL care chiar contează, întrucât examenul de a doua zi și rezultatul la el sunt palpabile, sunt realitatea pe care copilull o trăiește.
Nici arătarea simpatiei nu este o atitudine care susține empatia părinților fată de copil: „Este groaznic. Îmi pare rău pentru tine că trebuie să treci prin asta". E ca și cum copilului i se spune "Eu, părintele sunt liniștit, nu am problema ta, dar pentru tine, da, îmi pare rău..."