Ți-ai pierdut cardul sau ți-a fost furat? Ce trebuie să faci imediat
Dimensiune font:
Dacă ți-ai pierdut cardul bancar sau ți-a fost furat, trebui să știi cum să acționezi rapid, pentru a nu te trezi cu contul gol. Iată ce ai de făcut.
Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să contactezi banca emitentă şi să soliciţi blocarea cardului. Conform reglementărilor BNR, băncile sunt obligate să dispună de o linie de urgenţă, care să funcţioneze 24 din 24 de ore.
După momentul în care se anunţă banca, aceasta devine responsabilă de eventualele tranzacţii fraduloase efectuate ulterior cu cardul. Chiar şi dacă fraudele au loc până să se anunţe banca de pierderea sau furtul cardului, posesorul este protejat de lege, scrie conso.ro.
În cazul în care tranzacţiile frauduloase depăşesc echivalentul a 150 euro, clientul poate primi banii înapoi de la bancă. Însă, dacă banca dovedeşte că deţinătorul cardului a acţionat cu neglijenţă, atunci răspunderea cade în sarcina clientului.
Cea mai frecventă greşeală este de a nota codul PIN pe un bilet, ținut în portofel. Se consideră neglijență şi dacă pierderea este raportată târziu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau