Escrocheriile Tranzact
Dimensiune font:
* angajaţii unei firme din Iaşi sunt acuzaţi că iau comision aproape triplu faţă de tariful unui serviciu, pentru o simplă deplasare * sumele ar intra în buzunarele angajaţilor şi ale patronului, fără a fi fiscalizate
Mai multe reclamaţii venite din partea unor clienţi ai firmei Tranzact, cu sediul în Podu Roş, ţin să arate că sub paravanul unei societăţi de tranzacţii imobiliare şi legalizări autorizate se desfăşoară adevărate înşelătorii şi acte de evaziune fiscală. Angajaţii acestei firme îi fac pe clienţi de bani precum procedează escrocii în Gara de Nord pe fondul grabei călătorilor. Pentru o supraapostilare la notar, deplasarea angajaţilor Tranzact este evaluată de trei ori mai mult decât legalizarea actelor. Astfel, pentru deplasarea oamenilor până la notar se percepe clienţilor un tarif de 205 lei, sumă care e în afara serviciilor de traducere sau de legalizare, pentru care nu se eliberează bonduri fiscale decât sub presiune.
După apostilarea la Prefectura Iaşi, la cerere, clientul face o supra apostilare la Camera Notarilor. La cerere, clientul poate beneficia de acest serviciu şi prin intermediul unui birou de traduceri autorizate cum este Tranzact Office, firmă pe site-ul căreia pentru acest serviciu apare preţul de 90 de lei. „Am fost pentru a-mi face o supraapostilare, o traducere şi o legalizare a unor acte. Pe lista de preţuri şi servicii, ascunsă undeva în spatele unui angajat, figurau serviciile de traducere şi legalizare, pe care, ulterior, mi s-au eliberat bonuri fiscale. În schimb, pentru supra apostilare nu mi s-a eliberat decât un bon fiscal de la notar, cu suma de 74 de lei, peste care mi s-au cerut 205 lei. I-am cerut angajatei să-mi elibereze şi un bon şi pentru acea sumă şi atunci aceasta s-a schimbat la faţă şi a început să dea din colţ în colţ. Într-un final, mi s-a eliberat un bon pe suma de 205 lei, reprezentând prestări servicii. Practic, mi s-au luat 205 lei fără intenţia de a-i fiscaliza, drept comision pentru deplasarea la notar”, ne-a declarat Ioana Popescu, una dintre clientele firmei Tranzact.
Comisarii stau la căldurică
Angajata care a perceput această sumă colosală pentru o simplă deplasare peste drum, pentru un serviciu asigurat de un cabinet notarial, a susţinut că a fost o taxă de urgenţă, pentru a satisface o urgenţă a clientului. „Noi am făcut diligenţele necesare pentru a o ajuta pe acea doamnă, care ne-a spus că se grăbea. Am trimis om la notar, deci este vorba despre un serviciu pe care l-am prestat în favoarea clientului. Banii ăştia intră în firmă, că noi îi înregistrăm”, ne-a spus angajata, într-o încercare disperată de a acoperi evaziunea fiscală de la Tranzact. În schimb, nu ne-a putut arăta nicăieri în lista de tarife vreo rubrică de prestări servicii despre care în mod normal ar trebui să aibă cunoştinţă clientul. Practic, din suma cerută de Tranzact pentru apostilare, de 90 de lei, 74 de lei ar fi trebuit să revină notarului, iar 16 lei să reprezinte comisionul firmei de traduceri. „Ei bine, angajaţii Tranzact au văzut în graba clientului o mare oportunitate de a-i băga golăneşte mâna în buzunar, mai ales că nu era nici din Iaşi, şi au recurs cu neruşinare la aplicarea unei taxe de şmecher de 205 lei. Mai mult decât atât, serviciul de suprapostilare nu cade în sarcina unor traducători, ci a unui notar, iar firma se sustrage şi de la plata TVA-ului”, ne-a spus Ioana Popescu. Conducerea acestei societăţi a dat-o din colţ în colţ, susţinând că sunt dispuşi să returneze banii pe care şi i-au însuşit ilegal. „Noi suntem corecţi, am fiscalizat tot. Am voie să fiu scutit de taxă. Este o înscenare. Dacă persoana este deranjată de ceva, poate să vină ca să-şi ia banii înapoi”, ne-a declarat Aurelian Munteanu, patronul firmei Tranzact din b-dul Socola 6.
Contactaţi de reporterii noştri, reprezentanţii Gărzii Financiare au dat dovadă de o cutremurătoare pasivitate. „Nu putem merge să facem un control acolo. Ne-ar trebui o reclamaţie din partea persoanei prejudiciate, chiar dacă datele prezentate aduc în discuţie un act de evaziune”, ne declarat recent Adrian Ianole, purtător de cuvânt al Gărzii Financiare Iaşi.
(Nelu Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
dorin
Jan 28, 2013
asa ceva se intimpla si in botosani, firme capusa ale rudelor notarilor, dar cum sa mearga cei de la garda sa faca control cind sotiile lor, fice , nepoate sunt angajatele notarilor si daca ati vedea ce salarii au ...stiu precis de la o astfel de asa ziza secretara de notar public intre 1800-2500 lei pe luna,,iar in ce priveste studii sau aportul efectiv la asa lucrare e f f mic,,iar taxele sunt la latitudinea notarului sau administratorurului firmei de traduceri sau apostile,,,
pai mai adrian ianole
Jan 28, 2013
pai tu trebuie sa mergi si iti faci datoria.din cele citite aici si din cele stiute activitatea acelei firme trebuie suspendata.din cauza celor ca tine romania a ajuns aici!..puratator de cuvant al garzii financiare iasi...rusine
amonaco
Jan 28, 2013
„nu putem merge să facem un control acolo. ne-ar trebui o reclamaţie din partea persoanei prejudiciate, chiar dacă datele prezentate aduc în discuţie un act de evaziune”, ne declarat recent adrian ianole, purtător de cuvânt al gărzii financiare iaşi.
Adauga comentariul tau