Izvoarele din Slănic Moldova, puse în pericol de proprietarii de terenuri
Dimensiune font:
Ploile din ultima perioadă au readus în discuție o problemă care, la Slănic Moldova, durează de peste 25 de ani: trecerea izvoarelor de apă minerală din proprietatea statului în proprietate privată
Edilii susțin că, de-a lungul timpului, izvoarele au fost împărțite între nași, fini și alte rude, care le-au scos din funcțiune sau le-ar fi pornit după bunul lor plac.
„Un exemplu concret este dat de izvoarele 1 și 8, care, acum, riscă să dispară efectiv din cauza faptului că Primăria Slănic Moldova nu poate interveni pentru consolidarea acestora. Zidurile din zona izvoarelor 1 și 8 au fost afectate de cantitățile mari de apă căzute în ultimele săptămâni, iar proprietarul pământului nu vrea nici să consolideze zona și nici să vândă pământul Consiliului Local Slănic Moldova, pentru ca acesta din urmă să se poată ocupa de reparații”, a declarat Gheorghe Baciu, primarul orașului.
Conform acestuia, trecerea izvoarelor din proprietatea statului în proprietate privată a creat adevărate prejudicii orașului Slănic Moldova, care, la un moment dat, a fost chiar pe punctul de a-și pierde statutul de stațiune balneo-climaterică. Odată cu preluarea conducerii Primăriei Slănic Moldova de primarul Gheorghe Baciu a început o adevărată luptă pentru recuperarea acestor izvoare și darea lor în folosință publică, astfel încât toți oamenii să se poată bucura de beneficiile apelor minerale.
„Pe 2 august 2016, Primăria a transmis o adresă către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) Bucureşti, prin care şi-a manifestat interesul în vederea preluării licenţei de dare în administrare a izvoarelor de apă minerală terapeutică şi dioxid de carbon mofetic din perimetrul Slănic Modova”, a mai spus Gheorghe Baciu.
O istorie zbuciumată
Pe 24 august 2016, CL a adoptat Hotărârea nr. 91, prin care a exprimat acordul privind obţinerea licenţei de dare în administrare a apelor minerale terapeutice şi perimetrul Slănic Moldova.
Pe 7 octombrie 2017, CL a adoptat Hotărârea nr. 102, privind aprobarea achiziţionării de către UAT a trei loturi de teren din zona izvoarelor de apă minerală aflate în proprietatea SC Flora SRL – firmă aflată în reorganizare judiciară - şi Hotărârea nr. 103, privind aprobarea iniţierii de către UAT a procedurii de achiziţionare a celorlalte obiective aferente izvoarelor de apă minerală aflate în proprietatea SC Flora SRL, ambele hotărâri fiind înaintate către ANRM pe 12 octombrie 2016, solicitându-se din nou licenţa.
Pe 8 noiembrie 2016, ANRM a informat UAT că INRMFB a depus solicitare în vederea obţinerii licentei de dare în administrare a izvoarelor.
Mai apoi, pe 29 noiembrie 2016, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru cele trei loturi de teren aferente izvoarelor de apă minerală achiziţionate în baza HCL nr. 102/07.10.2017.
Pe 6 decembrie 2016 s-a revenit la ANRM cu solicitarea de preluare a licenţei de dare în administrare a izvoarelor de apă minerală terapeutică, înaintând şi copii după contractele de vânzare-cumpărare pentru cele trei loturi de teren (Sonda 2, Sonda 1 şi Izvorul „300 de Scări”).
Tot pe 6 decembrie 2016 s-a solicitat Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti (INRMFB) sprijinul în vederea obţinerii de către UAT Slănic Moldova a Licenţei de dare în administrare a izvoarelor de apă minerală.
În plus, pe 27 ianuarie 2017, CL a aprobat preluarea de către UAT a documentaţiei depuse de INRMFB în vederea preluării Licenţei de dare în administrare a zăcământului de ape minerale terapeutice şi dioxid de carbon mofetic din perimetrul Slănic Moldova, în schimbul acordării de anumite facilităţi fiscale.
„Pe 15 februarie 2017, ANRM a transmis Primăriei oraşului Slănic Moldova care sunt documentaţiile necesare în vederea obţinerii Licenţei de dare în administrare a izvoarelor de apă minerală terapeutică”, a mai spus primarul orașului Slănic Moldova.
Potrivit acestuia, pe 10 martie 2017, UAT a revenit la ANRM cu solicitarea de a obţine Licenta în regim de urgenţă, motivat de blocajul existent, iar, pe 17 martie 2017, INRMFB Bucureşti a comunicat că nu este de acord să renunţe la documentaţia depusă în vederea preluării licenței de dare în administrare a izvoarelor.
Pe 31 martie 2017, s-a solicitat ANRM dreptul de exploatare provizorie până la obţinerea licenţei și s-a convenit ca, până la obţinerea licenţei, UAT să facă demersurile legale în vederea asigurării accesului la izvoare.
Demersuri peste demersuri
În plus, pe 9 mai 2017 a fost efectuată vizita în teren de către reprezentanţii ANRM Bucureşti, iar, pe 20 iunie 2017, s-a solicitat ANRM luarea măsurilor necesare în vederea asigurării integrităţii instalaţiilor aferente exploatării izvoarelor de apă minerală.
De asemenea, pe 12 iulie 2017 s-a solicitat de la ANRM Bucureşti achiziţionarea de date privind perimetrul Slănic Modova, la care ANRM a solicitat actele necesare în vederea obţinerii acestor informaţii.
Pe 28 iulie 2017, CL l-a împuternicit pe primar pentru realizarea demersurilor necesare obţinerii licenței, iar, pe 3 august 2017, ANRM a solicitat comunicarea situaţiei de fapt a suselor de apă minerală terapeutică.
Mai mult, pe 4 august 2017 s-a revenit la ANRM cu o adresă, prezentând din nou situaţia surselor de apă minerală terapeutică şi solicitând licența de dare în administrare a izvoarelor de apă minerală.
Pe 16 august 2017 s-a revenit la ANRM cu solicitarea de modificare a fișei perimetrului, iar, pe 21 august 2017, s-a înaintat întreaga documentaţie necesară obţinerii licenței către ANRM Bucureşti.
„Pe 16 octombrie 2017 s-a eliberat Licenţa de dare în administrare a surselor de apă minerală terapeutică pentru UAT oraşul Slănic Moldova”, a încheiat edilul-șef din Slănic Moldova. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau