Monument istoric vandalizat în faţa Palatului Culturii FOTO
Dimensiune font:
* placa memorială ridicată pe locul în care a funcţionat odată Hotelul Petersburg a fost distrusă în timpul concertelor din weekend * aceasta va fi restaurată şi păstrată la Direcţia Judeţeană de Cultură
Caravana Prieteniei, evenimentul organizat în weekend de o companie de bere în faţa Palatului Culturii, s-a desfăşurat mai degrabă sub semnul unei caravane a distrugerii. Evenimentul a culminat cu distrugerea unei plăci memoriale amplasate în faţa Palatului Culturii, pe locul unde a fiinţat în urmă cu mai bine de 150 de ani Hotelul Petersburg. Aceasta amintea faptul că, „pe acest loc, unde se afla Hotelul Petersburg, s-a desfăşurat în ziua de 27 martie/8 aprilie, Adunarea Populară a Revoluţionarilor din Moldova care au dat semnalul începerii Revoluţiei Burghezo-Democratice din 1848 din Ţările Române”. „Placa memorială din faţa Palatului Culturii a fost distrusă în timpul concertului organizat în Piaţa Palatului în seara zilei de sâmbătă, 20 iulie. Ea este înscrisă în lista monumentelor istorice şi marchează locul în care a fost Hotelul Petersburg, unde s-a redactat Proclamaţia de la 1848. În acest caz întâmplat sâmbătă este vorba de răspundere penală. Poliţia i-a arestat pe indivizii respectivi. Se face cercetare penală şi vom fi informaţi asupra acesteia. Am informat de urgenţă Primăria Iaşi, iar reprezentanţii acestei instituţii au adus resturile plăcii distruse în biroul meu, urmând a o reconstitui. Vom păstra originalul la noi, la Direcţie”, a precizat Virgil Băbâi, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Iaşi.
Placa memorială este înscrisă în lista monumentelor istorice şi marchează locul în care a fost Hotelul Petersburg, unde s-a redactat Proclamaţia de la 1848
Locul Hotelului Petersburg în istoria Moldovei
Celebrul Hotel Petersburg şi-a căpătat locul în istorie prin întâlnirea din 27 martie 1848, atunci când a fost dat startul Revoluţiei în Moldova. Proprietarul, hotelierul Conrad Regensburg, a închiriat pe parcursul timpului mai multe clădiri. Hotelul a rămas în istorie fiindcă a găzduit entuziastele întâlniri ale tinerilor învăţăcei moldoveni, munciţi de duhul schimbării orânduielilor din ţară, ca şi în alte părţi ale Europei. Marea întrunire, revendicativă şi zgomotoasă, de la 27 martie 1848, care a cerut domnitorului Mihalache Sturza reforme, dreptate, libertatea cugetului şi oprirea cenzurii, s-a ţinut „în sala spaţioasă a otelului de Petersburg”. Un alt evocator, Manolachi Drăghici, spunea că trei întruniri s-au ţinut „în coastele Curţii Domneşti, la hotelul Petersburg, despre ele auzind şi vodă căci nu erau lucruri de neauzit”.
(Nelu Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau