O femeie din Târgu Neamț a născut acasă, asistată de soț
Dimensiune font:
Atât mama, cât și copilul sunt bine * săptămâna trecută, o femeie de 42 de ani a născut acasă și a murit * ea a fost asistată de o moașă găsită pe Internet
O gravidă în vârstă de 32 de ani, din Târgu-Neamţ, a născut la domiciliu asistată de soţ, cei doi fiind asistenţi medicali. Potrivit IPJ Neamţ, femeia a ajuns ulterior la spital cu sângerări genitale, resturi placentare şi anemie.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Neamţ s-au sesizat cu privire la faptul că o femeie din Târgu-Neamţ, în timp ce se afla în imobilul său, ar fi dat naştere unui copil, asistată de soţul ei, ambii fiind asistenţi medicali. Ulterior, la aceeaşi dată, femeia a fost transportată la o unitate medicală din judeţul Neamţ, atât ea, cât şi bebeluşul aflându-se în stare bună. La acest moment, nu au fost identificate elementele constitutive ale vreunei fapte de natură penală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ au precizat că gravida a dat naştere, pe cale naturală, unui copil de 4,7 kilograme, atât mama cât şi bebeluşul fiind în afara oricărui pericol. „Echipajul SAJ Neamţ a constatat că lehuza avea parametrii hemodinamici în limite normale şi sângerare post-naştere fiziologică. Delivrarea placentei s-a produs fiziologic, înainte de sosirea ambulanţei. Nou-născutul era în stare general bună. Mama şi nou-născutul au fost preluaţi de către ambulanţă şi transportaţi la Spitalul Orăşenesc 'Sf. Dimitrie' Târgu-Neamţ. Pacienta a fost investigată clinic şi paraclinic în spital, i-a fost acordată asistenţa medicală necesară plăgii perineale pe care o prezenta, a primit tratament specific şi este internată în Secţia Obstetrică Ginecologie. Precizăm faptul că naşterea pe cale naturală a unui copil cu greutate mare poate provoca rupturi perineale”, au subliniat reprezentanţii DSP Neamţ. La sfârşitul săptămânii trecute, o femeie în vârstă de 42 ani, din Piatra-Neamţ, care a ales să nască acasă asistată de o persoană contactată pe internet, a decedat după două zile, din cauza hemoragiei survenite în urma naşterii.
George NEGRU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau