O firmă neacreditată voia să repare Mănăstirea Coşula
Dimensiune font:
* societatea a fost singura care a depus o ofertă, dar a fost respinsă de Consiliul Judeţean * suma intrată în joc este de 3,5 milioane de euro
Consiliul Judeţean Botoşani a primit o singură ofertă pentru reabilitarea Complexului Monahal Coşula şi a respins-o pentru că firma care a făcut oferta nu avea toate acreditările necesare pentru o astfel de lucrare. Proiectul de reabilitare a Mănăstirii Coşula este finanţat din fonduri europene cu 3,5 milioane euro, iar Consiliul Judeţean Botoşani a primit o ofertă doar din partea firmei Cons Proiect M SRL Botoşani. „Am primit o singură ofertă pentru acest proiect, dar firma care a depus nu îndeplinea toate criteriile pentru a executa o astfel de lucrare care vizează un monument de patrimoniu. Dacă într-o săptămână firma nu depune contestaţie, vom relua licitaţia. Probabil în aprilie-mai ar trebui să avem un câştigător şi să începem lucrările”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu.
Prin proiectul de reabilitare, Consiliul Judeţean vrea să pună pe harta turistică a României mănăstirea Coşula, un loc încărcat de istorie şi de unicitate.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau