Trei accidente din cauze beţiei şi vitezei
Dimensiune font:
Pentru că s-au urcat băuţi la volan, trei şoferi nu au mai putut stăpâni autoturismele pe care la conduceau provocând duminică accidente, în care au fost răniţi ei, dar şi un pasager şi un minor. Un prim accident a avut loc pe drumul naţional DN 29A, în interiorul localităţii Zvorâştea, unde Lucian M., de 22 ani, localnic în timp ce conducea autoturismul, la intersecţia cu un drum comunal neclasificat, datorită neadaptării vitezei într-o curbă la stânga şi a stării de ebrietate, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a acroşat capul unui pod. Şoferul rănit a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde în urma consultaţiei medicale i s-a stabilit diagnosticul „traumatism cranio-cerebral cu plagă escoriată parieto-termporală dreaptă, escoriaţii faciale”. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Al doilea accident a avut loc pe str. Nicolae Iorga, din municipiul Suceava, unde Vasile V., de 44 ani, localnic când a ajuns cu maşina în apropiere de intersecţia cu str. Jean Bart, datorită neadaptării vitezei şi a stării de ebrietate, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat frontal într-un stâlp de iluminat public situat pe trotuarul din partea stânga al sensului său de mers. Poliţiştii spun că în urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde în urma consultaţiei medicale i s-a stabilit diagnosticul de „traumatism cranio-cerebral cu plagă escoriată parieto-termporală dreaptă, escoriaţii faciale”, necesitând pentru vindecare 7–9 zile de îngrijiri medicale. La testul cu aparatul etilotest efectuat de poliţişti a rezultat 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cel de al treilea accident a avut loc pe drumul naţional DN 2E, în interiorul localităţii Horodnic de Sus, iar la volan se afla M. Gheorghe, de 33 ani, din comuna Marginea. Poliţiştii spun că, în timp ce acesta conducea auto, datorită stării de ebrietate nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcției, a părăsit carosabilul întrând în coliziune cu un stâlp de înaltă tensiune, apoi în gardul unei locuinţe. În urma impactului conducătorul auto a fost rănit uşor, Vasilică M., de 39 ani, a fost rănit grav, iar minorul M.V., de 11 ani, a suferit leziuni uşoare, ambii pasageri, din comuna Marginea. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau