Un ieşean este aproape de a bifa a 12-a condamnare din ultimii patru ani
Dimensiune font:
* toate condamnările au fost primite pentru furturi şi tâlhării * el şi-a făcut debutul infracţional în aprilie 2016 când, abia ieşit din majorat, a ajuns rapid liderul unei bande foarte periculoase * oamenii legii au reuşit să dovedească aproape o sută de infracţiuni ale acestor infractori
Despre Armando şi gaşca lui am mai scris, în urmă cu mai puţin de două luni, după devalizarea automatului de cafea de pe esplanada din Nicolina 1, precedată de furtul unei biciclete în plină zi. Palmaresul grupului format din Armando, Rezza, Arthur şi Cuţitaru e unul impresionant. Au fost dovedite aproape o sută de infracţiuni din 2016 încoace, aceştia acţionând şi individual, nu doar în formaţie completă. Fură şi tâlhăresc în mod spontan, fără vreun plan prestabilit, mizând pe intuiţie şi experienţă. Lovesc instant ori de câte ori li se iveşte ocazia, chiar dacă de multe ori „prada” e insignifiantă. Din automatul de cafea spart cu ranga au scos doar 30 de lei...
Multă vreme, cei patru au reuşit să evite cazarea în penitenciar, speculând, cu ajutorul avocaţilor, toate chichiţele procedurale şi faptul că erau încă minori. Spre exemplu, în 2016, când şi-a început cariera infracţională, deşi a fost dovedit ca autor a 5 furturi, Armando a primit doar o condamnare cu suspendare. Atunci, instanţa a constatat că inculpatul n-are ca studii decât 7 clase, astfel că l-a obligat să-şi finalizeze studiile gimnaziale şi să urmeze cursurile unei şcoli profesionale. Totodată, i s-a interzis să frecventeze barurile şi sălile de jocuri.
Cam în aceeaşi perioadă, pentru complicitate la trei dintre furturile comise de Armando, plus o tâlhărie pe cont propriu, Arthur a fost internat într-un centru educativ. Cuţitaru a luat şi el tot cu suspendare. Rezza a venit mai târziu în bandă, dar a recuperat între timp.
Evident, Armando nu s-a dus nici măcar o zi la şcoală, a preferat să bată pietrele împreună cu tovarăşii săi, distrându-se cu furtişaguri şi tâlhării. Tânărul, acum în vârstă de 22 de ani, are în C.V. 12 dosare penale în care apare ca inculpat pentru infracţiunile de „furt”, „furt calificat în formă continuată” şi „tâlhărie”. Cel mai recent e legat de o lovitură dată anul trecut în incinta Fortus SA, de unde a luat mai multe elemente metalice pe care le-a valorificat la fier vechi. Ieri ar fi trebuit să se judece fondul cauzei, dar avocatul său a invocat o excepţie de neconstituţionalitate. Instanţa se va pronunţa asupra acesteia peste două săptămâni, iar ultimul termen va fi pe 14 aprilie. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau