Uneori, militarii patriei fură şi înşeală

1soldati

Dimensiune font:

| 31-07-2024 07:47

După luni întregi de discreţie cvasi-totală, în care s-au pronunţat doar în speţe ce priveşte alcoolul la volan, magistraţii de la Tribunalul Militar Iaşi au trecut, în acest sfârşit de lună, la dat verdicte în cauze deloc comune purtătorilor de uniformă. Două dosare de „furt calificat în formă continuată” şi unul de „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată”. Însă, de fiecare dată, judecătorii sau dovedit extrem de indulgenţi, condamnările fiind cu suspendare. În primul caz, abia s-a trecut de camera preliminară, deşi faptele au o vechime de aproape doi ani...

Soldat obsedat de motoarele altora

Radu V. e un soldat profesionist, el fiind angajat la o unitate militară din judeţul Vaslui. E foarte pasionat de mecanică, în general. De motoare, în special. Aşa s-a împrietenit cu Nelu G., un bărbat ce şi-a transformat curtea, magazia şi o bună parte din casă într-un veritabil service auto. Ţine acolo puzderie de piese auto – motoare, cutii de viteze, jante etc. Obiectele i-au făcut tare de tot cu ochiul militarului, care şi-a riscat cariera şi a dat atacul, asemenea unui spărgător ordinar. În trei rânduri, în intervalul 11-12 noiembrie 2022.

N-a operat singur, a avut încă trei ajutoare, dintre care doi minori. Modul de acţiune, unul destul de primitiv. Banda a sărit gardul ce împrejmuieşte gospodăria, Radu a forţat uşa de la intrarea în imobil, precum şi cea de la magazie, a ochit patru motoare, pe care le-au cărat de-acolo în două transporturi succesive, în aceeaşi seară.

A doua zi, după lăsarea întunericului, au reluat schema. De data asta au plecat cu o recoltă mai mănoasă: patru motoare şi trei jante din aliaj, toate dintr-un singur foc. Din păcate pentru ei, hoţii nu s-au bucurat prea mult de isprăvile lor, nici n-au apucat să valorifice prada.

Pentru că, pe de o parte, păgubitul a făcut plângere la poliţie, apoi Radu a contactat câţiva cunoscuţi, propunându-le schimburi ori vânzarea de motoare. N-a fost prevăzător, adică n-a încercat valorificarea pieselor în zone mai îndepărtate din ţară.

Identificat destul de rapid, soldatul s-a ales cu dosar penal pentru „furt calificat în formă continuată”, a fost audiat în câteva rânduri şi, pe 25 ianuarie a.c., rechizitoriul a ajuns în instanţă. Nu înainte de a-i fi aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile pe care le are pe parcursul procesului penal, în prezenţa apărătorului său ales.

Dosarul a trecut, alaltăieri, de camera preliminară, urmează să înceapă procesul propriu-zis.

Un caporal şi-a jefuit fosta concubină

În cel priveşte pe alt hoţ în uniformă, caporalul Alin M., angajat al unei unităţi militare din judeţul Suceava, justiţia deja s-a pronunţat. Dar sentinţa a fost una blândă, un an şi patru luni, cu suspendare. Pentru cinci furturi din locuinţa fostei concubine.

Alin a locuit împreună cu Andreea vreme de câţiva ani, într-un bloc destul de aproape de sediul unităţii. Au împreună un băieţel, acum în vârstă de şapte ani, părinţii s-au despărţit în noiembrie 2020, dar au păstrat o relaţie civilizată, în scopul de a asigura o creştere şi o educaţie normală copilului lor.

Atunci când s-a mutat din apartament, Alin a predat femeii cheile de la intrarea în locuinţă. Nu înainte de a-şi face un duplicat după ele. Şi, după un an, a revenit. Dar nu cu gânduri de împăcare, ci pentru a fura bani. A ales un interval orar în care ştia că Andreea nu-i acasă şi a cotrobăit nestingherit. A găsit 700 lei, i-a luat şi a plecat cu ei.

Fosta iubită a sesizat imediat dispariţia banilor şi a avut inspiraţia de a monta în locuinţă o cameră de supraveghere. Aşa a strâns dovezi asupra hoţiilor ulterioare, comise de către Alin. Au mai fost încă patru până la intrarea pe fir a Parchetului Militar. Tinerei îi dispăruseră, în total, 4.000 lei, o sumă frumuşică. Dovedit, inculpat şi trimis în judecată, caporalul s-a temut să nu primească o pedeapsă dură, care să-i afecteze iremediabil viitorul, aşa că a înapoiat banii furaţi. La decizia judecătorului a mai contat şi faptul că inculpatul şi onorat obligaţiile faţă de fosta concubină, achitând la timp şi integral pensia de întreţinere.

În consecinţă, Alin a primit un an şi patru luni de închisoare, dar cu suspendarea executării pedepsei.

Şi-a escrocat prietenul din copilărie ca să aibă bani de pariuri

În fine, ultimul caz rezolvat în aceste zile de către magistraţii Tribunalului Militar Iaşi îl are ca protagonist pe Marian N., soldat angajat la o unitate militară din Vrancea, care a fost condamnat pentru „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată”, 16 acte materiale.

Militarul a ajuns să comită fărădelegile din pricina dependenţei sale faţă de pariuri. Ajunsese jucător împătimit, nu-i ajungea solda, se împrumutase la colegi, nu avea de unde să înapoieze datoriile şi nici nu câştiga. Pierdea la foc automat şi nu mai ştia pe unde să scoată cămaşa.

La finele lui 2022, Marian a venit în comuna natală, pentru a petrece aici sărbătorile de iarnă. S-a întâlnit cu un vechi prieten, Mirel R., cu care se ştia încă din copilărie, au mers la un local, au stat la un pahar şi la taifas. La un moment dat, Mirel n-a avut ce face şi i-a spus lui Marian că nu prea umblă cu cash la el, că are mai toţi banii pe card. Atunci i-a venit soldatului ideea de a escroca.

Sub pretextul că are de primit nişte bani de la Constanţa, Marian i-a cerut lui Mirel datele cardului. Numărul, codul CW/CVC şi PIN-ul. Fără a bănui ceva şi foarte credul, săteanul s-a conformat.

Ajuns la părinţi, soldatul a intrat imediat online, transferând toţi banii de pe cardul prietenului în contul personal. Au fost 16 tranzacţii, în valoare totală de 4.100 lei. N-a jucat toţi banii la pariuri, şi-a plătit mai întâi datoriile la colegi. Spera că, ajutat de suma rămasă, va câştiga destul, încât să acopere gaura făcută în finanţele prietenului. N-a avut noroc.

Imediat după Crăciun, Mirel a făcut o interogare a soldului, constatând cu stupoare că nu mai are niciun sfanţ în cont. Şi venea Revelionul. Nu i-a trebuit mult să realizeze că fusese ţepuit chiar de către vechiul său prieten. L-a sunat imediat şi l-a luat la rost. Militarul i-a promis că-şi va achita datoria imediat, într-o zi-două. N-a făcut-o.

Deja enervat din cauza situaţiei, Mirel a mers la părinţii lui Marian, cerându-le banii. Aceştia i-au spus din start că nu au de unde achita datoria fiului. Au adăugat că nici nu-i interesează problema şi că n-are decât să meargă la poliţie. Sfat materializat.

Ca atare, imediat după Revelion, Marian s-a trezit anchetat de către Parchetul Militar. La audieri a recunoscut totul, furnizând chiar şi detalii suplimentare. Între timp, tatăl său a revenit la sentimente mai bune şi l-a despăgubit pe Mirel, dar soldatul n-a scăpat de dosarul penal.

Rechizitoriul a fost finalizat pe 30 august 2023, au urmat trei termene de judecată, iar zilele trecute a venit şi sentinţa. Un an şi patru luni, dar cu suspendare. Marcel FLUERARU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:50

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
 Văduvei Negre i-a pierit zâmbetul.Un sfert de secol de puşcărie pentru şoferiţa beată care a ucis patru ieșeni
13/01/2025 07:51

* atitudinea sfidătoare a inculpatei din dosarul accidentului din Păcurari, din noaptea de 17 iunie 2022, soldat cu moartea a patru lucrători ai Citadin, a condus la acest verdict extrem de dur * decizia dat ...

Psihologii se confruntă cu o explozie a cazurilor de depresie
13/01/2025 07:49

* expertii sugerează că de vină nu este doar sfarsitul abrupt al sărbătorilor festive, ci si convergenta zilelor mai scurte, a vremii mai reci si a consecintelor emotionale a  asteptărilor neimplinit ...

Zeci de mii de ieșeni și-au asigurat casele împotriva dezasterelor naturale
13/01/2025 07:44

* desi, in ultimul an, numărul celor care au contractat o asigurare PAID a crescut cu 10.685, gradul de acoperire rămane, in judet, unul destul de redus – 21,37% * in acest moment, doar 52.138 de ieseni ...

„Vreau să devin psihoterapeut pentru copii”
13/01/2025 07:33

 Adolescenta este o etapă fascinantă, marcată de descoperiri, visuri mărete si dorinta de a schimba lumea. Este timpul in care fiecare emotie devine mai intensă, fiecare alegere pare crucială, iar dr ...

Încă mai există hoţi de cai în România secolului XXI. La Iaşi.
12/01/2025 23:40

Ca de obicei, doamna Mihaela C. işi dusese, incă de la primele ore ale dimineţii, vaca şi iapa pe islazul comunal. Cum mai avea şi destulă treabă acasă, n-a stat să păzească animalele. A smuls, la re ...

Ieşean iertat de prima instanţă, condamnat dur la rejudecare
12/01/2025 23:38

Aproape zece ani, Vasile Nedelcu din Barnova a stat liniştit, nu s-a gandit nicio clipă că va ajunge vreodată după gratii. Deşi isprava sa din seara de 23 mai 2015 a ajuns de legendă in comună. În ...

Pieton lovit mortal de o mașină la Urecheni, în Neamț. Victima este un bărbat de 54 de ani
12/01/2025 21:47

Un bărbat de 54 de ani care se deplasa pe un drum judetean din Neamt a fost lovit mortal duminică de o masină. Politia face cercetări intr-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă. Potrivit IPJ Nea ...

Proiectil nexplodat găsit într-o pădure din județul Botoșani
12/01/2025 20:40

Un proiectil neexplodat din timpul conflictelor armate a fost descoperit duminică după-amiază intr-o pădure din judetul Botosani Un element de munitie rămas neexplodat din timpul conflictelor armate, a fo ...

Peste 55.000 de ţigarete de contrabandă, găsite de poliţişti în autoutilitara unui bărbat din Suceava
12/01/2025 18:18

Poliţiştii specializaţi din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj, cu sprijinul poliţiştilor de frontieră din judeţ, au indisponibilizat, duminică, peste 55.000 de ţigaret ...

Val de excluderi în PNL Suceava. Fostul primar Ion Lungu și primarul comunei Salcea, Ezekiel Belțic, au fost excluși din partid
12/01/2025 17:04

Ion Lungu, fostul primar al Sucevei, si Ezekiel Beltic, primarul comunei Salcea, au fost exclusi din Organizatia Judeteană PNL Suceava. Decizia a fost luată joi, in cadrul sedintei Comitetului Director Judete ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei