Planșeu prăbușit, șase muncitori la spital

1planseu
1planseu2
1planseu3

Dimensiune font:

| 04-06-2024 07:10

Incident șocant petrecut ieri pe un șantier din zona Copou din Iași. Mai mulți muncitori în construcții au ajuns la trei spitale din Iași după ce planșeul unui etaj intermediar la care lucrau pentru turnarea plăcii de beton s-a prăbușit cu tot cu ei. Inițial din șantier s-a sunat la 112 pentru o singură victimă, dar polițiștii au sesizat că mai multe persoane au fost rănite. Inspectoratul Teritorial de Muncă a deschis o anchetă.

Apelul la 112 a venit luni, după ora 11. Din șantierul de pe Copou s-a anunțat că un bărbat a fost rănit într-un accident de muncă după ce a căzut de la înălțime. Ajunși la fața locului, atât medicii, cât și polițiștii au sesizat că numărul râniților este cu mult mai mare. „Au fost implicaţi mai mulţi muncitori, cădere de la înălţime şi strivire. Au fost preluaţi iniţial 3 şi apoi încă 3 pacienţi. Patru sunt evaluaţi în unitatea primiri urgenţe a spitalului Sfântul Spiridon, un cetăţean nepalez şi trei români, conştienţi, stabiliţi hemodinamic, dar cu traumatisme. Cel nepalez cu traumatism cranio-cerebral, cu fractură la nivelul obrazului, cu trauamtism toracic şi fractură la nivelul gambei. Doi cetăţeni români cu vârstă aproximativă 50 de ani cu traumatism toracic şi alți doi cu traumatism de antebraţ. Al treilea, un bărbat de 35 de ani, cu traumatism la nivelul sternului, contuzii multiple. Ceilalţi doi i-am dus la UPU de la Spitalul de Neurochirurgie, conştienţi şi la UPU Spitalul Militar. Sperăm la o evoluţie favorabilă, dar au nevoie de multiple investigaţii, tratament, internare în ortopedie, chirurgie sau neurochirurgie”, a explicat prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.

La fața locului au mers și inspectorii de la ITM. „ITM a fost sesizat de către cei de la ISU cu privire la săvârşirea unui eveniment, un accident cu 6 victime. Vom demara ancheta privind săvârşirea acestui eveniment şi vom vedea care sunt cauzele clare şi ce a stat la baza acestui accident de muncă. Având în vedere că este un accident de muncă cu mai multe victime, cercetarea o va face inspectorat. S-a surpat un planşeu, vom verifica şi vom vedea dacă acel planşeu a fost ancorat corect. Cat despre apelul la 112 pentru doar o victimă, vom verifica ce a stat la baza acestei dezinformări, având în vedere că au fost într-adevăr mai multe victime”, a spus Costel Grojdea, șeful ITM Iași.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „vătămare corporală din culpă”. Maria STANCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:44

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
  Târgul Olarilor din Copou, tradiție și progres în ceramica modernă
30/06/2024 15:53

Targul Olarilor din Copou, ajuns in acest an la cea de-a 41-a editie, este o traditie pentru Iasi. Organizat in inima Parcului Copou, un loc cu o incărcătură istorică si culturală deosebită, evnimentul ad ...

Cei mai buni arhitecți din Moldova, aplaudați la scenă deschisă
30/06/2024 15:12

Iasul a găzduit, la finele lui Ciresar, una dintre cele mai importante competitii de arhitectură. Este vorba despre Regionala de Arhitectură Moldova – RAM 2024, un eveniment cu caracter de bienală aju ...

Aproape 300 de profesori vor primi gradație de merit
30/06/2024 09:15

 Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Iasi a publicat lista nominală aprobată in acest an pe site-ul oficial. În total, anul acesta au fost 393 de solicitări pentru gradatiile de merit ce vor fi of ...

Iluminatul public din municipiul Iaşi va fi concesionat!
29/06/2024 18:15

* redevenţa pentru perioada 2024- 2029 a fost stabilită la nivelul de 142.500 lei/an * costul mediu anual aferent serviciului de iluminat public al municipiului Iaşi pentru perioada 2024 – 2029 este cu ...

Bugetul Spitalului „Parhon”, suplimentat cu 3,3 milioane de lei
29/06/2024 15:55

* banii sunt necesari dotării blocului operator si clinicii de urologie cu aparatură modernă, de ultimă generatie, necesară pentru efectuarea de investigatii si tratament chirurgical in patologia reno-urin ...

Ce pensii speciale mai încasează ieșenii - Eroii ieșeni ai Revoluției primesc, lunar, câte 1.000 de euro de la stat!
29/06/2024 15:35

Conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), la Iasi se regăsesc in evidentă si plată peste 14.000 beneficiari de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale. Cele mai ...

Un cioban, mai tare la bătaie decât doi horticultori
29/06/2024 13:32

* el cu ciomagul, ei cu bărdiţa şi cuţitul * n-a mai fost nevoie şi de intervenţia cainilor * mai tarziu, cateva kilograme de caş au reinstaurat pacea Vasile L. şi Gheorghe H. locuiesc intr-un sat din ...

Sărăcia putea duce la o tragedie fără margini! Cinci copii în spital după ce au mâncat ciuperci otrăvitoare culese din pădure
29/06/2024 10:48

Sărăcia si lipsa alimentelor aproape că au dus la o tragedie intr-o familie din judetul Botosani. Cinci copii si un adult au fost transportati de urgentă la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăv ...

Nunți ca-n filme, la Iași. Cum arată petrecerea perfectă, în 2024
29/06/2024 09:33

Cand vine vorba de nunti, moda se schimbă de la un an la altul, sustin cei care se ocupă de organizarea acestor evenimente. Astfel, anul 2024 a venit cu foarte multe noutăti, iar tinerii indrăgostiti din Ia ...

Sfinții Apostoli Petru și Pavel – miezul verii agrare și începutul secerișului. Ziua în care nu ai voie să mănânci mere
29/06/2024 07:07

  Pentru crestinii ortodocsi, 29 iunie este o sărbătoare foarte mare – ziua Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Despre Petru se stie că a fost fiul lui Iona si fratele Apostolului Andrei si că s- ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei