Alexandr Stoianoglo blocat de Maia Sandu la întrebarea legată de avantajele paşaportului românesc. A vorbit în rusă despre drepturile minorităților maghiare
Dimensiune font:
Alexandr Stoianoglo, candidatul socialiștilor moldoveni la funcția de Președinte al Republicii Moldova, a evitat să răspundă la întrebarea legată de avantajele pe care i le oferă cetăţenia română, el obținând pașaportul românesc în urmă cu mulți ani.
În cadrul unei dezbateri electorale, fără moderator, care a avut loc duminică, înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Maia Sandu i-a adresat lui Stoianoglo o întrebare despre beneficiile paşaportului românesc.
"Acum, când vorbim despre România, eu vreau să vă întreb un lucru aici: Domnule Stoianoglo, dumneavoastră sunteţi cetăţean european, pentru că sunteţi cetăţean al României, dar la referendum nu aţi vrut să susţineţi acest lucru. De ce credeţi că dumneavoastră trebuie să aveţi beneficiile pe care le oferă paşaportul unui cetăţean european, dar ceilalţi oameni din Moldova nu? Poate nu toţi oamenii vor să îşi ia cetăţenia română sau poate nu toţi oamenii pot să îşi ia cetăţenia română. Dumneavoastră, prin decizia dumneavoastră la referendum, le limitaţi celorlalţi oameni dreptul să aibă aceleaşi avantaje pe care le aveţi dumneavoastră datorită acestei cetăţenii române".
Anterior în cadrul dezbaterii, Stoianoglo a spus că nu a votat la referendumul privind aderarea ţării la UE, care a avut loc odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale din urmă cu o săptămână, din cauză că acest scrutin ar fi fost iniţiat doar cu scopul de a crea un avantaj electoral pentru actuala preşedintă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau