De unde vine obiceiul colindatului

Primele colinde au apărut înaintea erei noastre, cu câteva secole înainte de naşterea lui Iisus. Începuturile colindelor sunt legate de Roma, acolo unde erau cunoscute şi cântate în timpul festivalurilor sau în timpul unor procesiuni. Forma actuală a cântecelor care poartă numele de colinde s-a conturat ulterior.

Primele colinde aveau rolul să vestească primăvara şi erau cântate când începea acest anotimp. Făceau referire la arat, semănat sau la alte activităţi specifice îngrijirii terenurilor. Odată cu apariţia creştinismului, colindele au început să se transforme. Astfel, dacă în Roma secolului al V-lea colindele erau un ritual prin care se făceau urări de fertilitate şi belşug, în prezent, în spaţiul creştin ele au rolul de a anunţa naşterea lui Mesia. Colindele prin care se vesteşte Naşterea Domnului în ajunul zilei de 25 decembrie sunt de inspiraţie biblică, după cum a punctat asistentul universitar.
O referinţă în acest sens este în Sfânta Scriptură, acolo unde, la Naşterea Domnului în peştera din Betleem, se spune la un moment dat că magii au cântat „Slavă întru cei de Sus şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Îngerilor li s-au alăturat mai apoi păstorii şi cei trei magi care au venit să-L întâmpine pe Iisus. Rânduiala Bisericii Ortodoxe Române spune că, la o sărbătoare foarte mare, avem o înainte prăznuire şi o după prăznuire. Atunci, colindele prin care se anunţă Naşterea Domnului pot fi cântate – şi sunt cântate în unele locuri încă de pe 21 noiembrie, când se sărbătoresc Ovideniile sau Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Conform istoricilor, cuvântul „colind” provine din latinescul „Calendae Ianuarii”, denumire pe care o aveau sărbătorile păgâne din preajma Anului Nou, atunci când se făceau urările de belşug pentru noul an. Tot atunci se împărţeau şi daruri celor care colindau, obiceiul fiind întâlnit şi astăzi. Potrivit tradiţiei, colindătorii trebuie să primească un colac făcut din grâu curat, numit colindeţ.