Pledoaria unui avocat pentru artă FOTO

Se spune despre avocaţi că sunt rigizi, uneori fără suflet, că sunt în stare să calce şi pe cadavre ca să câştige un proces. Pentru mulţi dintre ei, cea mai mare „dependenţă” a exercitării profesiei este victoria. Unii reuşesc să adauge la satisfacţiile meseriei şi bucuria oferită de pasiuni, aşa cum este şi cazul Gabrielei Viscreanu, unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi de drept penal din Baroul Bacău. Când nu este la Tribunal, ea pledează pentru artă - pictează, scrie versuri şi proză  

 Aţi întâlnit, pe culoarele instanţelor, avocaţi în vârstă mergând greoi ori în baston, cărând o servietă veche, tocită, din piele, aţi văzut ce lucire au în priviri? Li s-a strâns acolo, în ochi, strălucirea victoriilor pe care le-au obţinut de-a lungul timpului. Satisfacţiile profesionale, victoria unui proces contează mai mult decât neplata unui rest de onorariu sau a faptului că cineva a uitat să-ţi mulţumească. Aceste satisfacţii au convins-o că şi-a ales cel mai frumos „stil de viaţă” şi pe Gabriela Viscreanu, unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi de drept penal din Baroul Bacău. Ea este omul care reuşeşte să îmbine în cel mai fericit mod cazonul sălii de judecată cu arta ridicată la cel mai înalt nivel. Puţini dintre cei care o văd pledând în instanţă ştiu că în timpul liber scrie versuri, proză, desenează şi pictează dumnezeieşte.

„În universul meu caut de fiecare dată bucuria”
Se spune despre avocaţi că sunt rigizi, uneori fără suflet, că sunt în stare să calce şi pe cadavre ca să câştige un proces. Reuşeşte avocatul Gabriela Viscreanu să infirme această mentalitate? „E cel mai greu să vorbeşti despre tine. Dacă ar fi să fac o prezentare strictă - sunt avocat, licenţiată în drept, absolvent al Facultăţii de Psihologie - Asistenţă socială, master în Drept european, absolvent al Şcolii de Artă, Secţia pictură-grafică. Dincolo de orice prezentare sunt un om normal, doar că am găsit universul meu în care caut de fiecare dată bucuria, frumosul, armonia, binele, iertarea şi credinţa”, spune Gabriela Viscreanu.
Când nu este la bară, pictează, scrie proză şi versuri. Aparent două lumi diferite. În realitate pentru ambele îţi trebuie pe lângă pregătire şi harul de ajunge la inima celor ce te ascultă, a celor cu care interacţionezi, a celor care îţi privesc lucrările de grafică şi pictură, a celor care îţi citesc versurile şi proza. Până la urmă prin ceea ce spui şi faci nu eşti decât un tămăduitor de suflete. „Lumea din instanţă m-a făcut să preţuiesc şi mai mult binele, adevărul, dreptatea, frumosul, bunătatea, libertatea şi m-a călăuzit în ceea ce priveşte iscusinţa cuvântului. O pledoarie întemeiată, expusă frumos, şi mai ales cu suflet, este cea care dă speranţe, care poate aduce libertatea unui om, cea care îl face să reflecteze la condiţia lui. Prin cuvânt trebuie să ajungi la mintea şi inima omului”, a continuat avocata. Cu cât eşti mai pregătit şi convingător te bucuri de succes.

„Avocatura seamănă mult cu medicina”
Uneori nu satisfacţia financiară, aşa cum ar crede mulţi, este mobilul principal într-un proces, cât cea profesională. Te bucuri că ai reuşit şi asta te motivează să mergi mai departe pregătindu-te din ce în ce mai mult. „Până la urmă avocatura seamănă mult cu medicina. Dacă nu eşti pregătit, «pacientul» moare. Seamănă mult cu teologia - cel pe care-l reprezinţi te priveşte că pe un duhovnic, trebuie să ştii tot sau în cea mai mare parte, cât îţi spune justiţiabilul ca să ştii cum îl aperi. Avocatura este şi actorie şi când spun acest lucru nu va gândiţi la o simulare a ceea ce faci. Intri în universul de viaţă a celui pe care-l aperi, încerci să-i explici gestul făcut, să-i găseşti circumstanţe, trăieşti fiecare cuvânt spus ca un actor pe scenă”, este de părere Gabriela Viscreanu. Apoi vine un alt rol, pe care-l înveţi, pe care îl trăieşti, îl expui, iar pronunţarea în dosar este cortina care cade.
Dosarul şi ceea ce îţi spune inculpatul, justiţiabilul, este un scenariu. O succesiune de cadre cu un final. Îţi trebuie analiză, sinteză, implicare, exprimare, convingere, trăire, iar aplauzele le auzi în suflet atunci când eşti şi tu şi justiţiabilul mulţumit. Un avocat trebuie în mod clar să fie pregătit în diverse domenii - să cunoască şi arta oratoriei, să aibă cunoştinţe de medicină, economie, contabilitate, finanţe, psihologie şi diverse alte specialităţi, o cultură generală care să-i permită să abordeze speţele cât mai bine posibil cu rezultate maxime. „Este o adevărată alchimie. Este, dacă vreţi, similarul amestecului de culoare. Un tablou alb-negru îţi creează o anumită stare de spirit, un tablou întunecat îţi aduce o umbră de tristeţe, o furtună surprinsă pe pânză de pictură îţi transmite neliniştea. Un amestec de culori calde îţi aduce bucurie, un peisaj cu o deschidere spre infinit te face să te simţi liber”, a adăugat avocata.

Cineva care nu ar cunoaşte-o şi care i-ar vedea picturile sau desenele pentru prima oară ori i-ar citi poeziile sau proza nu ar bănui că sunt rodul creaţiei unui avocat, mai ales de penal. Cine ştie, o fi poate suferinţa acumulată din eşecuri descătuşată în tablouri sau în poezie. Veţi spune probabil că am expus partea frumoasă a avocaturii. „Suferi atunci când ţi-ai fi dorit mai mult de la o pronunţare, suferi când nu reuşeşti să ajungi la rezultatele pe care ţi le-ai fi dorit într-o speţă. De fiecare dată însă mă întreb: «Dacă aş fi fost eu cel care judecam ce-aş fi făcut? Aş fi fost convins de vinovăţia sau nevinovăţia celui pe care l-am aparat, aş fi procedat altfel de cum a procedat instanţa?» E greu să-ţi pui astfel de întrebări pentru că trebuie să priveşti detaşat, să nu te implici emoţional”, este credinţa avocatului.

Până la urmă şi-n profesie, şi-n viaţă nu toate pot fi aşa cum ţi le doreşti. Privită în ansamblu, avocatura este o artă, şi cum în artă sunt diverse curente, şi pledoariile avocaţilor diferă între ele. „Arta te acaparează, o trăieşti, o expui, o împărtăşeşti, te bucuri de ea, este viaţă. Aşa se-ntâmplă şi în pictură, în grafică unde las imaginaţia să creeze, să aşeze ceea ce sufletul simte, ceea ce vezi în lucrurile cotidiene în esenţa lor, dincolo de ele, ceea ce gândeşti, ceea ce ţi-ai dori, ceea ce trăieşti”, a pledat pentru frumos Gabriela Viscreanu. Versurile şi proza semnate de ea au ca temă iubirea, infinitul, zborul, tot ceea ce face că sufletul să fie liber, ca inima să fie fericită. „Când mă aşez în faţa şevaletului sau la masa de scris mă rup de lumea în care m-am referit la încadrări juridice, în care oamenii nu se înţeleg şi ajung la judecată, în care uneori vocea banului şi a bogăţiei pământene este mai tare decât glasul sângelui, în care oamenii s-au născut buni dar s-au pervertit în timp, în care oamenii sunt împărţiţi în vinovaţi şi nevinovaţi…”, a mărturisit avocatul.

Şi avocaţii plâng câteodată
Frumosul vine în mod special din artă, din ceea ce vezi, din ceea ce asculţi, din ceea ce scrii, din ceea ce citeşti, dar condiţia socială a unora îi ţine departe de o astfel de sferă. Din păcate, segmentul consumatorului de artă nu este foarte mare. „Am avut însă bucuria să constat că nu sunt singurul avocat cu preocupări în ceea ce priveşte scrisul, proză, versuri. Am întâlnit în lumea magistraţilor iubitori de artă, de poezie, chiar pictori, ceea ce m-a făcut încă o dată să constat că dincolo de profesiile noastre suntem oameni sensibil, iubitori de frumos, de cuvânt, de viaţă, de tot ce încânta sufletul”, a recunoscut Gabriela Viscreanu.
Nu este o ruşine să ai un insucces, iar prin eşec putem ajunge, corectând unele etape, la mari realizări. Privind la omul cu robă te întrebi dacă a izbucnit vreodată în plâns după o nereuşită. „M-aş bucura ca şi cei care ajung în faţă instanţei, dincolo de tragicul situaţiei, să descopere atât în magistraţi, cât şi în avocaţi oamenii adevăraţi, cu trăiri cu sentimente, şi să-nţeleagă că odată aflaţi în judecată, oricât de mult l-ar impresiona pe un magistrat o speţă trebuie să aplice legea, că omeneşte sunt înţeleşi, dar legea este sancţionatorie. Poate n-o să credeţi, dar uneori şi avocaţii plâng, pentru că pun suflet în ceea ce fac şi îi marchează fiecare speţă în parte. De fapt suntem depozitari ai multor poveşti de viaţă, ai multor dezamăgiri şi speranţe ale celor din jur”, a continuat povestea avocatul băcăuan.

Ca avocat, aperi şi oameni nevinovaţi, dar şi persoane pentru care niciun magistrat din lume nu le-ar da vreo şansă de câştig. „Evident că nu aperi numai nevinovaţi, că numărul celor nevinovaţi este mai mic sau cu mult mai mic decât cel al vinovaţilor, unii dintre ei îşi recunosc vină, şi regretă. E un lucru nobil să aperi. Când am asistat la necropsii mi-am confirmat încă o dată cât de trecător este omul. Că nimic nu merită în viaţă să-i răpească libertatea. Am văzut oameni săraci şi demni, dar şi bogaţi şi pătaţi… Am înţeles încă o dată că în faţă lui Dumnezeu, în faţa morţii şi în faţă legii, toţi sunt egali”, este credinţa Gabrielei Viscreanu.

Între Codul Penal şi cărţile de poezie
Ea a fost apărător în dosare diverse: terorism, trafic de persoane, trafic de droguri, omoruri, evaziuni fiscale, infracţiuni economice, transfrontaliere, furturi, lovituri cauzatoare de moarte, loviri şi alte violenţe, contrabandă şi lista dosarelor penale ar putea să continue. Primul ei dosar penal în care a asigurat apărarea a fost un furt de şină de cale ferată. „Fiecare dosar mi-l amintesc în amănunt, fişierele creierului nostru sunt pline de speţe, aici nu poţi să dai «delete». Studiezi dosarele, aperi, pledezi, scrii concluzii pentru dosare acasă, uneori te prinde dimineaţă scriind, îţi neglijezi de foarte multe ori problemele personale, între timp trebuie să răspunzi şi la telefoanele primite, fiecare client consideră problema lui cea mai importantă, poţi să explici o dată, de două ori, de trei ori acelaşi lucru unui justiţiabil, trebuie să ajungi la aceeaşi oră în mai multe săli de judecată, uneori te-mparţi între mai multe instanţe din localităţi diferite; niciodată nu ştii câţi neuroni îţi mor într-o zi, înveţi şi răbdarea, şi dezamăgirea şi artă concilierii, şi chiar şi înfrângerea”, a recunoscut avocatul. Eşti într-o competiţie cu tine şi cu ceilalţi. Îţi propui de fiecare dată să fii cel mai bun. Te străduieşti să fii cel mai bun dacă îţi iubeşti profesia, şi n-o priveşti că o sursă de venit, ci ca pe însăşi viaţă ta. Pentru Gabriela Viscreanu, avocatura este o artă, la fel ca pictura, grafica, poezia pentru care pledează.
Florin CRĂCIUN

 

„Aşa am înţeles că pentru ca oamenii să nu ajungă în situaţii limită, în situaţii culpabile şi în postura de vinovaţi trebuie să avem grijă de sufletul lor, iar sufletul se hrăneşte cu frumos, cu bine, cu înţelegere, cu armonie, cu adevăr, cu credinţă, cu dreptate, cu bunătate”- Gabriela Viscreanu

„Aşa am văzut dorul inimii, am surprins psihologia irisului, am conciliat două lumi sub un semn al făgăduinţei, am surprins lacrima ascunsă, gândurile cum pleacă de la noi spre ceilalţi, creierul conectat, scară îngerilor sau iubirea”- Gabriela Viscreanu