Eroii tăcuţi din „labirintul suferinţei” FOTO

 Nu mai e demult o noutate faptul că boala cancerului afectează tot mai multe persoane * oamenii primesc veşti care le cutremură viaţa, dar îşi găsesc curajul să lupte în continuare * unii câştigă lupta, alţii o pierd încercând * pentru a lupta, au însă nevoie nu doar de curaj, ci şi de condiţii demne şi de medici buni * am făcut o vizită la hotelul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi, singurul spital de stat din ţară care dispune de un spaţiu de cazare pentru bolnavi, şi am rămas uimiţi de condiţiile bune şi de mulţumirea oamenilor * aici îşi duc traiul cei care au descoperit boala în stadiu incipient şi sunt cazaţi pentru a merge la tratament la Institut, neputând face naveta * holurile hotelului, unde ai impresia că eşti într-un complex turistic, sunt înţesate de poveşti care mai de care mai impresionante, pereţii fiind martori tăcuţi ai acestora * este însă un loc unde curajul, determinarea şi lupta sunt condiţiile de bază pentru a putea merge mai departe

Mii de oameni din România suferă de cancer. Mulţi dintre ei, mai în vârstă, nici nu ştiu ce au sau nici nu li se spune. Trăiesc mai mult prin spitale, acolo luptă să trăiască, sau unde, alteori, se pierd. Alţii locuiesc la hotel, dar ar da orice să fie la casele lor, sănătoşi şi să-şi vadă de viaţă. Nu sunt în vacanţă, cum ar crede unii, ci la hotelul pus la dispoziţie de Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iaşi, tocmai pentru a putea face tratament fără să mai facă naveta. Veniţi din toate colţurile ţării, dar mai ales din regiunea Moldovei, şi-au adunat suferinţa şi împart spaţiul şi poveştile într-o clădire nouă şi impunătoare din Tătăraşi. Nu au cancer în stadiu avansat, însă teama le bântuie sufletele numai la gândul că ar putea să nu se facă bine. De cum păşeşti în lumea lor, te învârţi mult şi bine prin labirintul de clădiri şi alei până nimereşti la uşa clădirii văruite în alb. Impunătoare, dar tristă, cu toate condiţiile necesare, dar în care nu ţi-ai dori să stai. E o linişte mormântală pe holuri şi doar din când în când zăreşti câte un chip care iese din camera de hotel până la sala de mese ori să ia o gură de aer.
La intrare ne întâmpină recepţionera hotelului, Carmen Croitoru, care le ştie poveştile cel mai bine şi încearcă să se detaşeze, deşi cu greu reuşeşte. Este cea care ne face introducerea în acest univers al tristeţii, unde oamenii încearcă să răzbată cu optimism şi să învingă boala. „Sunt cazuri dramatice şi impresionante, de la oameni tineri, până la oameni în vârstă. Fiecare are speranţa de a face mai mult în viaţă şi luptă. Sunt însă şi dintre cei care s-au împăcat deja cu soarta şi o acceptă. Fiecare om are o poveste şi spune că mai are lucruri de rezolvat, planuri de îndeplinit şi şi-ar dori să trăiască. Nu e uşor deloc pentru cei care trec pragul acestei clădiri”, spune Carmen Croitoru, recepţionera hotelului IRO Iaşi, locul unde sunt cazaţi cei care trebuie să facă radioterapie la Institut şi nu au nevoie de internare.

Cancerul de col uterin şi cel şi mamar, cele mai întâlnite
Unii stau la hotel şi câte două luni, alţii pleacă şi revin şi sunt mulţumiţi de şansa aceasta, deşi ar da orice să fie în altă parte. Cei mai mulţi dintre pacienţi au cancer mamar, cancer de col uterin sau cancer de colon, ne mai spune recepţionera, cu gândul la cei care au plecat şi nu mai ştie nimic de ei. „Unii mai vin după trei sau şase luni la control şi trec şi pe aici să ne salute. Este o bucurie imensă atunci când vedem că sunt în regulă. Sunt şi cazuri mai deosebite. O persoană mai în vârstă, care a fost cazată aici, nici nu ştia ce i se întâmplă. A spus că are ceva la un sân, dar că o să plece acasă. În aceste cazuri, nu stăm să le spulberăm visele cu realitatea”, mai spune recepţionera, adăugând că psihologul Institutului care face şedinţe cu ei reuşeşte să le ridice moralul. Între timp, răsfoieşte un registru cu cei cazaţi şi ne spune vârstele celor ce sunt acum în camere. Din păcate, sunt mulţi tineri. „Am avut cazată, nu demult, o handbalistă de 19 ani de la Buhuşi, cu o tumoră la picior. Deci, sunt mulţi tineri. Şi acum avem pacienţi de 20 şi ceva de ani”, mai adaugă recepţionera.

„Dacă mai este de trăit, mai este, dacă nu, nu”
Cum ieşi de la recepţie, pe holuri, indicatoarele te îndrumă minuţios, ca într-un labirint, spre camere. Sunt cu un pat, cu două sau cu trei. Administratorul hotelului, Cătălin Cristian, spune că la acest moment acesta e ocupat în proporţie de 70%. Este încă dimineaţă şi lumea nu prea iese din camere. Doamna Elena Diaconu, din Grinţieşti (judeţul Neamţ), iese însă din cameră şi-şi face curaj să vorbească. Se află de vreo trei săptămâni la hotel şi mai are de stat încă pe atât şi de făcut 27 de şedinţe de radioterapie şi câteva de chimioterapie, pentru cancer de col uterin. Spune însă cu tărie şi încredere că nimic nu o mai sperie. „Dacă mai este de trăit, mai este, dacă nu, nu. Eu, de când am descoperit, nu m-am supărat, pentru că mi-am căsătorit copiii, mi-am văzut nepoţii şi, dacă aşa e voia Domnului...”, povesteşte femeia cu un optimism debordant. Se trezeşte zilnic şi merge la tratament la Institut, după care se comportă ca acasă. „Îmi cumpăr de mâncare, mănânc, stau la laptop şi mă joc, deci, practic îmi văd de viaţă în mod obişnuit. E drept că aş vrea să fiu acasă, dar asta este situaţia. Plec dimineaţa la radioterapie, uneori durează mai mult, apoi e şi drumul, iar apoi aştept să treacă timpul”, mai spune femeia, a cărei viaţă s-a schimbat brusc în urma unei dureri banale în partea dreaptă, pe care a crezut-o o simplă apendicită. „Credeam că am apendicită şi, din păcate, când am ajuns la medic, a fost ce nu îmi doream să fie: cancer. Au urmat investigaţii, o operaţie foarte grea, dar am trecut cu bine, pentru că sunt oameni muncitori şi dedicaţi şi condiţii excepţionale, iar eu am avut curaj”, a mai spus pacienta.

„Fiecare mai are cel puţin un vis”
Cazată în cameră cu doamna Elena e o altă femeie din Bacău, tot cu cancer de col uterin. Aceasta refuză să-şi destăinuie povestea şi spune că este foarte mulţumită de condiţiile de la hotel. La fel ca ea sunt toţi pacienţii, de altfel, întrucât, pentru cine nu cunoaşte destinaţia hotelului, ar crede că este vorba de un complex turistic. Aici, bolnavii au tot ce le trebuie, fără să plătească absolut nimic. „Nu putem mulţumi pentru condiţiile minunate de aici. Avem camere curate, televizor, internet, cuptor cu microunde, sală de mese, de făcut cafea, de făcut ceai, frigider în cameră, dulapuri. Este absolut uimitor şi spun sincer că nu am întâlnit aşa curăţenie şi aşa oameni calzi”, declară o altă pacientă, întrebată de condiţii. Asta spun majoritatea celor pe care îi zăreşti, numai că se feresc să-şi verse amarul în faţa reporterilor. Toţi visează însă la planurile pe care le mai au de dus la capăt, iar pentru asta luptă. Dacă unii sunt la vârsta la care visează să se căsătorească, alţii sunt la cea în care îşi doresc să-şi vadă copiii la facultate, căsătoriţi şi cu copii, la rândul lor. „Fiecare mai are cel puţin un vis pe care vrea să îl îndeplinească, iar speranţa moare ultima”, mai spune Elena Diaconu, din Neamţ, cu tăria că va pleca fără să mai revină în acest loc modern, dar încărcat de amărăciune.

Roxana NĂSTASĂ

Singurul hotel al unui spital de stat din ţară
Potrivit administratorului hotelului IRO, Cătălin Cristian, mulţumirea cea mai mare este că oamenii au tot ce le trebuie şi că s-a reuşit acest proiect minunat, dintr-un spaţiu dezafectat. Hotelul este construit pe trei nivele, având o capacitate de 70 de locuri, unde sunt cazate persoane din toate judeţele regiunii, şi nu numai, care trebuie să facă tratament. Iaşul devine, astfel, primul oraş din ţară în care există un hotel pentru pacienţi, al unui spital de stat, deschis în urmă cu un an. „Este bine că aici sunt oameni suferinzi de cancer care merg pe picioarele lor, nu au nevoie de medic, ci vin doar la tratament. Noi suntem mulţumiţi că s-au investit banii în această clădire, fiind bineînţeles, ideal să se extindă şi în alte zone, pentru că la momentul actual, Institutul Regional de Oncologie din Iaşi este singurul spital de stat construit după 1989 din România şi care are parte externalizată de cazare pentru pacienţii săi”, afirmă administratorul, convins poate că şi în alte locuri din ţară se va lua exemplul Iaşului, pentru a mai curma din suferinţa celor loviţi de această boală cruntă. Cu ideea că, dacă se vrea, se poate, au pornit şi cei din conducerea Institutului, care au reuşit astăzi să pună Iaşul pe o hartă a lucrurilor pozitive. „Am preluat clădirea şi, pentru că aveam mai mulţi pacienţi pe care îi puteam trata decât locurile din spital, iar pacienţii stăteau pe o canapea sau pe fotoliu, ne-a venit ideea amenajării acestui spaţiu. Ministerul Sănătăţii nu ne-a putut aloca fonduri, pentru că nu era un spaţiu strict medical, şi am gândit o altă soluţie. Am ajuns la concesiunea de lucrări, pe care Ministerul a aprobat-o în toamna anului 2013. Era o clădire de 40 de paturi, dar am mărit-o, şi acum are 70. Pacienţii beneficiază de contract de cazare, trebuie să respecte un anumit regulament şi au cazarea gratuită. Asta ne-am dorit şi ne-am atins ţelul”, a precizat ec. Mirela Grosu, managerul IRO Iaşi.

1,6 MILIOANE LEI
Este suma investită în amenajarea hotelului IRO

* * *
70 DE PATURI
Este capacitatea hotelului IRO Iaşi, construit pe locul fostei Clinici Medicale a Spitalului „Sf. Spiridon” Iaşi

* * *
„Institutul Regional de Oncologie din Iaşi este singurul spital de stat construit după 1989 din România care are parte externalizată de cazare pentru pacienţii săi” - Cătălin Cristian, administratorul hotelului