Locul în care Dumnezeu şi-a amenajat grădina şi a semănat pacea FOTO

 Un cântec popular ce spune „Bucovină, Raiul meu,/ Grădina Lui Dumnezeu” apropie aşezarea de adevărul pe care-l simţi păşind pe pământul plin de tradiţie, în care vechiul se împleteşte cu noul din trei fire: unul de tradiţie, unul de obiceiuri şi altul de modern. La începutul celei de-a doua luni a primăverii la Ciocăneşti, în judeţul Suceava, s-a desfăşurat cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Naţional de Ouă Încondeiate, ce a reunit meşteri încondeietori din mai multe oraşe ale ţării.

 

„Pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai” i-a aşezat Dumnezeu pe bucovineni şi i-a înzestrat cu cel mai cald soare, cu cel mai revigorant aer, cu cel mai liniştitor tril de păsări întâmpinând primăvara şi cu cel mai frumos susur de râu. Când treci de „celebra” poartă pe care sunt cioplite-n lemn litere de-o şchioapă ce te îndeamnă să vii în Bucovina, nu e necesar să mai citeşti şi „Suceava, ţinut al mănăstirilor”, că simţi deja că ai intrat pe un tărâm, nu magic, ci pe un tărâm pe care domneşte pacea şi buna înţelegere.

Bucovina, deşi foarte aproape de tot ceea ce este nou, are un atu destul de impresionant şi uşor neabordat în lumea în care trăim. În timp ce Regiunea de Nord-Est, cu oameni şi acţiunile lor, se îndreaptă spre „mai nou”, „mai bun” şi „altfel”, bucovinenii îţi dau impresia că au rămas în trecut, dar într-un trecut prezent. Îşi conservă şi se mândresc cu tradiţiile şi stilurile de viaţă ale strămoşilor lor, ducând asta mai departe cu mândrie şi fără măcar ca ei să realizeze, de fapt, că fac asta. Privind din exterior, lasă impresia că îşi fac bune campanii de marketing ori promovare turistică, pe când ei doar trăiesc. Vorbind în termeni utilizaţi de piaţa publicitară, ai putea spune că „duc un stil de viaţă sănătos” din toate punctele de vedere: mediu, activităţi, gândire.

 

Aşezarea meşterilor făuritori de arme pentru Ştefan Cel Mare

Comuna Ciocăneşti este atestată documentar din anul 1400 într-un hrisov – act de proprietate – în care se consemnează primirea muntelui Suhard de către Alexandru cel Bun de la doamna sa Ana, ca „danie de domnie” (faptul de a dărui avere, bani etc.), însă istoricii spun că aşezarea datează încă de la anul 1200 d. H., iar moştenirea lăsată de meşterii ciocănari generaţiilor ce au urmat a constat în obiceiuri şi tradiţii populare pe care le-au păstrat cu sfinţenie până azi.

„Punerea în valoare a tradiţiilor populare, a jocurilor, a cântecului, a doinei, a poeziei, a legendelor, a operei literare în general, sub îndemnul creştinesc al preoţilor din bisericile şi mănăstirile noastre, păstrarea portului popular tradiţional îmbrăcând copiii încă din anii grădiniţei şi a şcolii în el, satira, teatrul, umorul, prezentate în manifestările culturale ale comunei-muzeu Ciocăneşti la serbările noastre, fac din acest minunat colţ al Bucovinei, un loc unde merită să vii, să poposeşti şi să revii cu drag, tu trecător, tu călătorule, tu om de ştiinţă, filosof, cărturar, medic, tu bade Ilie, tu domnule Jean, să vezi cu ochii tăi această mică Elveţie, cum se chema odinioară”, îndeamnă autorităţile locale.

Istoricii consemnează faptul că Ciocăneşti a fost prima aşezare locuită apărută în calea ctitorilor Moldovei, începând cu Bogdan şi Dragoş, întemeietorul de ţară, până la Ştefan cel Mare şi Sfânt, în secolul al XV-lea, şi continuând cu alţi domni ai Moldovei care au venit în Ciocăneşti unde, pe lângă suflet românesc, au găsit meşteri făurari pentru armele lor. De aici vine şi denumirea comunei Ciocăneşti, de la meşterii „ciocănari de arme” din atelierele lui Ştefan cel Mare din această zonă „care i-au ajutat să apere şi să păstreze pentru noi şi pentru «urmaşii urmaşilor noştri», pământul sfânt şi roditor al Moldovei”.

 

Ciocăneşti – tărâm al motivelor tradiţionale

Încă de la intrare în comuna-muzeu, tradiţiile localnicilor năpădesc nevăzute pe vizitatori, iar prima casă, scoasă parcă dintr-o matriţă de „case cu model tradiţional”, îţi ia ochii şi te miră, tocmai pentru că „la tine nu sunt casele aşa”. Înaintând spre centrul comunei, tot ce cauţi este o dovadă a faptului că eşti în acelaşi an şi că n-ai fost teleportat înapoi în timp, iar singurele dovezi ale modernului de la stradă sunt maşinile care mai de care mai noi şi mai „la modă”. Uimirea vine atunci când ajungi în centru şi, cât cuprinde ochiul uman, găseşti peste tot numai natură şi motive de pe construcţii. Nu casele vechi sau nu doar ele, ci şi cele nou-construite au păstrat zugrăveala exterioară, singurul martor al vremurilor noi fiind geamurile din termopan. „Lucrul care mă surprinde cel mai mult la această comună este felul în care arată casele. În zona noastră s-a pierdut de multă vreme felul în care bunicii îşi decorau casele pe exterior şi lucrul ăsta a devenit aşa, demodat. Aici şi clădirea primăriei şi a poliţiei şi farmacia... şi barurile sunt decorate cu motive tradiţionale”, a mărturisit Diana Sîrghi, care a participat anul acesta la Festivalul Naţional al Ouălor încondeiate de la Ciocăneşti, şi care vine din judeţul Neamţ.

Semnele tradiţionale au trecut de pe costume şi case pe ouă şi din 2003, o mână de oameni pune la cale Festivalul Ouălor Încondeiate, devenit festival naţional de câţiva ani.

Anul acesta a fost organizată cea de-a XIV-a ediţie a festivalului şi a reunit, ca în fiecare an, meşteri încondeietori din zona Sucevei – Ciocăneşti, Moldoviţa, Humor – şi din restul ţării – Botoşani, Neamţ, Olt, Cluj-Napoca. Printre expoziţia cu vânzare şi simpozioanele organizate în cadrul festivalului, s-au desfăşurat şi două concursuri de încondeiat ouă: unul dedicat elevilor şi liceenilor, iar celălalt pentru studenţi, organizat pentru întâia oară anul acesta. Dacă elevii şi liceenii au avut ca temă simboluri astrale, studenţii au avut libertatea de a încondeia ouăle cu orice simbol, condiţia fiind să reprezinte motive ale zonei din care provin.

Câştigătorii premiilor întâi la cele două concursuri vor beneficia de un loc gratuit în tabăra de artă plastică organizată la Ciocăneşti, în perioada 7-11 august, ce va avea ca temă pictura icoanelor pe sticlă. Tinerii vor învăţa arta picturii de icoane de la Maria Constantinescu, absolventă a Institutului de Artă „Nicolae Grigorescu”, secţia Pictură Monumentală – Restaurare, membru al Academiei Burkhart de la Roma şi membru de onoare al Academiei de Arte Tradiţionale din România, având peste 40 de expoziţii personale şi de grup, în ţară şi în străinătate. Lucrările artistei sunt prezente în colecţii private şi în muzee din ţară şi din străinătate, în Italia, Austria, Belgia, Franţa, Germania, Japonia, Luxemburg, Spania şi Statele Unite ale Americii.

„Concursurile au avut o miză în plus, tabăra fiind un prim pas din proiectul realizat la iniţiativa academicianului Corneliu Bucur: înfiinţarea unui Centru pentru revitalizarea tradiţiilor din România. La Ciocăneşti va fi unul din cele douăsprezece centre din ţară pe care academicianul le-a propus a se înfiinţa în România”, a declarat ing. Radu Ciocan, primarul comunei Ciocăneşti.

 

Final de şedere, început de poveste

Dacă cele mai multe poveşti încep cu „a fost odată ca niciodată”, povestea locului pe care stă „Grădina Lui Dumnezeu” începe cu „a fost o fată ca nicio altă fată” şi continuă cu „Bucovina se numea, Rai făcu' Domnu' din ea”. Este ca un fel de obligaţie ce vine din suflet, dacă ai călcat pe pământ bucovinean, să nu pleci fără să te închini la icoanele unei mănăstiri, aşa că ultima oprire înainte de a ieşi de pe tărâmul păcii a fost la Mănăstirea Voroneţ spre care te conduceau de-a dreapta şi de-a stânga mesteceni bravi. Linişte şi soare şi la Voroneţ şi singurul lucru care ieşea din peisaj erau tarabele pline ochi cu obiecte micuţe, mici şi mari decorate în stil tradiţional. ai în capătul străzii, înalte şi reci, stăteau zidurile Mănăstirii ce protejau şi adunau tot soarele şi toată căldura între ele. Parcă şi verdele era mai verde acolo. Verde de Voroneţ.

Larisa LAZĂR