Harta salariilor din România. Judeţele în care se plăteşte cel mai bine

Rate-sursa-foto-playtech.ro_

Dimensiune font:

| 06-01-2023 08:07

 An Nou, îngrijorări vechi. Cu siguranţă un trai decent şi o viaţă liniştită din punct de vedere financiar sunt printre cele mai populare rezoluţii pentru 2023. Totul depinde de salarii. Potrivit calculelor Institului Naţional de Statistică, veniturile medii ale angajaţilor români au crescut în ultimul an. Rămân totuşi discrepanţe destul de mari între regiunile ţării.

Capitala, dar și județele Cluj şi Timiş conduc clasamentul celor mai mari salarii medii nete din economia locală. Datele INS arată că, în medie, un angajat din București primește în mână peste 5.200 de lei, unul din Cluj aproape 4.800 de lei, în timp ce unul din Timiș câștigă în jur de 4.300 de lei net.
 
Dacă vorbim despre majorări salariale, cel mai mult au crescut, în ultimul an, salariile din Sălaj, cu 25% în septembrie 2022 faţă de septembrie 2021, până la aproape 3.500 de lei, urmate de cele din Covasna, cu o creştere de 20%.
 
Judeţele cu cele mai mici salarii
La polul opus, cel mai puţin au crescut salariile din Harghita, Vâlcea şi Tulcea, arată statisticile. În Harghita un salariat este remunerat, în medie, cu 2.980 de lei, în Vâlcea cu aproape 2.2900, iar în Tulcea cu aproape 3.200 de lei net. Alături de Vrancea și de Teleorman aceste județe au înregistrat cele mai mici salarii din economie. 
 

 

Dincolo de aceste medii, în România peste 1,5 milioane de angajați din cei aproape 5 milioane câți sunt în total lucrează pe salariul minim pe economie care, de la 1 ianuarie 2023, a ajuns la 1.863 de lei.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
7 expresii pe care le foloseşte o persoană manipulatoare ca să te facă să te simți vinovat
19/11/2024 15:54

  7 expresii pe care le foloseşte o persoană manipulatoare ca să te facă să te simti vinovat Un manipulator este o persoană care, cu ajutorul minciunilor si a anumitor comportamente, ii induce ...

Nu e glumă! Klaus Iohannis nu a avut nicio zi de concediu în cei 10 ani de mandat, susține Administrația Prezidențială
17/11/2024 13:39

Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, se apropie de finalul celor două mandate, incepand ultima lună de activitate in functie, fără să fi beneficiat de nici măcar o zi de concediu oficial in aproape 10 a ...

Statistici șocante: un copil este violat în fiecare zi în România
16/11/2024 08:56

Un copil este violat in fiecare zi in Romania. Statisticile socante prezintă realitatea tării noastre in care cei mai vulnerabili cad pradă pedofililor, arată cele mai recente date. In numai doi ani au fos ...

Copii din orfelinatele din România, sclavi în Ungaria: ținuți în beciuri și munceau până la 24 de ore pe zi
16/11/2024 00:22

Mai mulţi minori din centre de plasament din Romania au fost trimişi sclavi in Ungaria, incă din 2013. Tinerii erau obligaţi să muncească chiar şi 24 de ore pe zi şi erau cazaţi in beciul unei locuinţ ...

Sistemul de Garanție-Returnare este tot mai ușor de adoptat pentru micii comercianți - RetuRO anunță noi îmbunătățiri
13/11/2024 09:00

Sistemul de Garantie-Returnare este tot mai usor de adoptat pentru micii comercianti - RetuRO anuntă noi imbunătătiri Luna aceasta se implineste un an de cand Sistemul de Garantie-Returnare (SGR) a devenit ...

Cele mai mari companii din lume, prinse că vând alimente de o calitate îndoielnică în țările mai sărace
08/11/2024 09:29

Cele mai mari companii alimentare din lume, printre care Nestle, Unilever si Pepsico, vand produse cu o valoare nutritională mai slabă in tările sărace. Concluzia apartine Initiativei Accesului la Nutritie ...

Fenomenul care ia amploare în lumea relațiilor: Cum își aleg partenerii tinerii din Generația Z
04/11/2024 14:34

O nouă tendintă ia amploare in lumea relatiilor: „throning-ul" sau căutarea deliberată a unui partener cu statut social „superior" doar pentru a urca pe scara popularitătii. Fenomenul, specific Generat ...

Șeful casei de pensii, anunț extrem de important: Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025
04/11/2024 04:50

Pensiile romanilor vor fi majorate din nou incepand cu ianuarie 2025, iar toti pensionarii vor beneficia de bani in plus. Seful Casei Nationale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a spus cu cat vor creste p ...

Cum trebuie educat un băiat, în familie, pentru a fi mai târziu un bărbat responsabil. ”De aici intervine structura mamei, trebuie să fie una puternică”
03/11/2024 13:58

Psihologul Radu Leca, alături de Ramona Dumitru, au discutat despre ce inseamnă să cresti un „bărbat adevărat” si cum pot părintii să sprijine dezvoltarea sănătoasă si echilibrată a băietilor. ...

Iosif Buble a tras marele loz
01/11/2024 00:10

Biroul Electoral Central (BEC) a acreditat Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS, al lui Iosif Buble, pentru efectuarea de sondaje de opinie la ieşirea de la urne la alegerile parlamentare. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei