Ieșeanca Ilinca Amariei nu mai are înaintea sa în clasamentul WTA nicio altă româncă mai tânără ca ea!
Dimensiune font:
Clasamentul WTA dat publicității marți reprezintă un nou prilej de bucurie pentru ieșeanca Ilinca Amariei (20 de ani), dar nu neapărat pentru că înregistrează din nou cea mai bună clasare din carieră, ci pentru că a mai stabilit o premieră.
Ilinca Amariei parcurge probabil cea mai bună perioadă a carierei sale, aflându-se acum la a patra săptămână la rând de când joacă în Grecia, la Heraklion, turnee ITF de 15.000 de dolari, iar rezultatele sunt care mai de care mai bune. Grație performanțelor obținute, Ilinca a înregistrat un salt de 39 de locuri, până pe poziția 619 WTA la simplu (53 de puncte) și 591 la dublu, progresul precedent la simplu fiind de pe locul 687 până pe 658.
Așadar, în doar două săptămâni, Ilinca a urcat de pe 687 până pe 619 și pare doar o chestiune de timp până va intra în primele 600 de jucătoare ale lumii, dar trebuie precizat că în urmă cu numai un an nu o găseam nici în primele 1.400!
Spuneam însă că ieșeanca încoronată campioană națională în 2020 la Iași, la Campionatele Naționale Under 18, competiție ce a precedat ediția inaugurală „Concord Iași Open”, turneu cu statut ATP Challenger 100, a mai stabilit o premieră, nemaiavând în fața sa vreo altă jucătoare româncă mai tânără! Următoarea ca vârstă în ierarhia WTA este o altă ieșeancă, Andreea Prisăcariu, care... Click AICI pentru continuarea materialului! Dragoș GAȘPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau