Obiectivul trebuie să rămână cel asumat

1poli

Dimensiune font:

| 27-02-2022 19:07

Judecând strict prin prisma poziţiilor din clasament, Politehnica era favorită clară în disputa de sâmbătă, contra FC Braşov. Numai că n-au jucat locurile, ci loturile. Braşovenii s-au întărit în intersezon, au făcut cantonament în Antalya şi au venit la Iaşi cu gând să înşface toate cele trei puncte.

De partea cealaltă, gruparea din Copou a avut parte de o pregătire „low-budget”, cu meciuri de verificare ce mai mult l-au băgat în ceaţă pe antrenorul Costel Enache. De altfel, acesta a şi mărturisit foarte sincer că nu-şi poate da seama de potenţialul actual al echipei. A şi anticipat că vor fi, în continuare, oscilaţii de randament. Nu doar de la un joc la altul, ci chiar pe parcursul aceluiaşi meci. Lucru care s-a văzut foarte limpede în partida de sâmbătă. Un start neaşteptat de bun, cu golul lui Camara, după care a urmat foarte multă suferinţă. După cum a decurs jocul mai departe, se poate spune că Iaşul a câştigat un punct, iar Braşovul a pierdut două...

Alb-albaştrii au stat foarte prost în teren, au aglomerat în neştire benzile, dar a fost pustietate mare în axul central. Distanţe impardonabil de mari între linii, mijlocul rupt total, joc la întâmplare, abuz de mingi aruncate la bătaie, pase neglijente, n-ai cum să câştigi aşa împotriva unui adversar pragmatic şi bine aşezat în teren.

Vin vremuri deloc uşoare, niciun meci nu e câştigat dinainte. Dar, la fel de bine, Iaşul nu va fi victimă sigură în nicio confruntare. E foarte posibil să batem Steaua la Bucureşti pentru ca apoi să ne încurcăm cu falimentara Astra în Copou. Ideea e ca toţi factorii implicaţi să accepte această stare de fapt, să admită că, în acest rest de campionat, inconstanţa va fi principala coordonată. Şi, vorba lui Cornel Şfaiţer, să nu facem nuntă la victorie şi nici să nu cântăm prohod la înmormântări. De retrogradat, nu prea este cum, obiectivul trebuie să rămână cel asumat la începutul ediţiei. Acela de a crea o echipă competitivă pentru a ataca, din toamnă, promovarea.

Răgaz ar fi destul, mai trebuie şi o atmosferă calmă, de lucru. Nu scandal şi dispute distructive, ca în trecut. Marcel FLUERARU

 

***

Caseta:

 

Politehnica Iaşi - FC Braşov 1-1 (1-1)

Au înscris: Camara ’9, respectiv Tesija ’33 penalty;

 

CSM Poli Iaşi (antrenor Costel Enache): Brânză – Kouadio, Plămadă (cpt), Ungurenaşu, Serediuc – F. Cristea, Chiorean (’64 Plokhotniuk) – Stan (’52 Aftanache; ’81 Asăvoaei), Muratovic, Mărieş (’64 Ad. Ilie) – Camara;

FC Braşov (antrenor Călin Moldovan): Popescu – M. Burlacu, Maric, Fustar (’40 Gherghe), Dumbravă – Negrean (’86 Andronic), Leonte (cpt), Tesija (’86 Drăgoi), Lambrinoc (’68 Iorga) – El Azzouzi (’68 V. Constantin), Angelov;

Arbitri: Eduard Ioniţă (Galaţi) – Bogdan Duţă, Alexandra Apostu (ambii din Bacău);

Cartonaşe galbene: Muratovic ’67, F. Cristea ’70.

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:55

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
SuperLiga: Universitatea Craiova întoarce scorul cu UTA și termină etapa pe locul 2
26/11/2024 10:02

 Universitatea Craiova s-a impus pe terenul echipei UTA Arad, scor 2-1, in ultimul meci al etapei cu numărul 17 din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 1-2, in etapa #17 din SuperLiga Echi ...

Poli Iași respiră
25/11/2024 20:22

  * FC Botosani – Politehnica Iasi 1-1  (1-0), intr-o partidă din etapa a 17-a a SuperLigii, disputată ieri Poli Iasi a făcut un joc bun la Botosani, a dominat intalnirea cu formatia local ...

Derbiul suferinței regionale, la Botoșani
25/11/2024 09:57

* FC Botosani – Politehnica Iasi, astăzi, incepand cu ora 17,30, in etapa a 17-a din SuperLigă Pare greu de crezut, insă Poli Iasi n-a invins la Botosani decat de trei ori in istorie! Iar ultima victo ...

Ema Obadă, campioană națională, începe azi finala Grand Prix România
25/11/2024 07:57

Una dintre cele mai talentate sahiste ale Romaniei, Ema Obadă (19 ani), legitimată la clubul CSM Iasi 2020, a devenit campioană natională de senioare la sah blitz (timp de joc: 3 minute plus 2 secunde pe mu ...

Două titluri naționale pentru CSM Iași, la sabie U15
24/11/2024 17:49

Scrima ieseană demonstrează, din nou, că avem tineri valorosi si că se lucrează temeinic pentru performantă. La Campionatul National de sabie pentru juniori sub 15 ani (U15), sportivii de la CSM, Asalt si ...

Un jurnalist ieșean, locul al doilea la ultramaratonul de la Monaco
24/11/2024 15:56

Vlad Lucian Arhire  este jurnalist senior la TVR Iasi si un mare iubitor al sportului. În urmă cu o săptămană, acesta a alergat in maratonul de la Verona, inregistrand un timp excelent - 3 ore 44 ...

Max Verstappen a câştigat titlul mondial în Formula 1 pentru a patra oară consecutiv
24/11/2024 10:26

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a caştigat titlul mondial la Formula 1 pentru a patra oară consecutiv, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas La Las Vegas, Verstappen t ...

Poli Iași caută a doua victorie în deplasare, în actualul sezon
24/11/2024 00:00

* FC Botosani – Politehnica Iasi, luni, 25 noiembrie, de la ora 17,30, in runda cu numărul 17 a SuperLigii Iasul se confruntă cu Botosaniul intr-unul dintre cele mai bune momente ale formatiei conduse ...

Victorie pe terenul campioanei en-titre! Bucovina Rădăuți – ACS USV Iași 1-2 (0-1)
23/11/2024 18:53

Nou-promovata ACS USV Iasi, pregătită de antrenorul Romeo Butnaru, a obtinut sambătă prima sa victorie in deplasare in Liga 3, dispunand cu 2-1 (1-0) de Bucovina Rădăuti, intr-un meci din etapa a XIII-a a ...

Arcașii ieșeni, primiți la Palatul Elisabeta din Capitală
20/11/2024 20:47

Antrenorul Cezar Alexandrescu si arcasul Rares Alexandrescu, de la CSM Iasi 2020, s-au numărat printre membrii delegatiei Federatiei Romane de Tir cu Arcul invitată la Palatul Elisabeta din Bucuresti, unde a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei