Planeta ucigașă. Cum a distrus Jupiter mai multe planete similare Pământului
Dimensiune font:
Un grup american de astrofizicieni a emis o teorie potrivit căreia felul în care arată astăzi sistemul solar i s-ar datora lui Jupiter.
Dacă gigantul gazos nu ar fi distrus mai multe super-planete telurice aflate în curs de formare în apropierea Soarelui, Terra nu ar fi existat.
Această nouă teorie ar putea explica de ce sistemul nostru solar este atât de diferit de toate celelalte. Savanții Konstantin Batygin și Gregory Laughlin de la Universitatea din California au explicat, pentru publicația Proceedings of the National Academy of Sciences, felul în care Jupiter ar fi distrus în drumul său o primă generație de planete terestre/telurice, similare Pământului ca și compoziție, înainte de se stabiliza pe orbita sa.
”Putem de acum înainte să privim sistemul nostru solar în contextul tuturor celorlalte sisteme solare și să constatăm că una din cele mai interesante trăsături ale sale constă în absența unor super-planete în interiorul orbitei lui Mercur, cea mai apropiată de Soare”, a precizat Gregory Laughlin.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau