Tânără ucisă în casă de către concubin. Avea doar 26 de ani
Dimensiune font:
O femeie în vârstă de 28 de ani a fost ucisă într-o locuinţă din municipiul Slatina, suspect fiind concubinul tinerei, un bărbat în vârstă de 51 de ani, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.
Poliţiştii au fost sesizaţi în acest caz miercuri, iar femeia a fost găsită decedată, cu răni incompatibile cu viaţa.
"Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi ucis o femeie, într-un imobil de pe strada Armoniei, din municipiul Slatina. La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, care a identificat trupul unei tinere, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Slatina, care prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. De asemenea, a fost identificat şi un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din municipiul Slatina, bănuit de comiterea infracţiunii, care se află în custodia poliţiştilor", a precizat sursa citată.
În cauză, a fost anunţat Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, care a preluat cercetările.
Reprezentanţii IPJ Olt au menţionat că nu au fost sesizări anterioare şi nu sunt dosare penale în lucru.
Potrivit unor surse neoficiale, bărbatul bănuit în cauză ar fi ieşit din locuinţă şi ar fi anunţat că a omorât-o pe tânără. Victima ar fi fost lovită de mai multe ori cu un cuţit.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau