Timp liber
Dimensiune font:
Nu rataţi!
Teatru, „Zeul Măcelului”, de Yasmina Reza, regia Cristian Hadji-Culea, distribuţie: Haruna Condurache, Oana Sandu, Călin Chirilă, Constantin Puşcaşu, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, sala „Teofil Vâlcu”, ora 18.00
Astăzi
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”prezintă:
*ora 9.45, „Peştişorul de aur”
*ora 11.00, „Năzdrăvăniile lui Prepeleac”
Recital vioară, artişti: Mădălina Dascălu şi Ciprian Ciotloş, în sala „Eduard Caudella” a Universităţii de Arte „George Enescu”, ora 19.00
Proiectul Interlock, „intervenţie expoziţională de Ionuţ Toma”, la Galeria apARTe, în curtea Facultăţii de Arte Vizuale şi Design, ora 18.00, până pe 29 iunie
Expoziţia „Note despre peisaj”, la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, până pe 12 iulie
Expoziţie pictură, „Simfonia Reflexiei”, artistul Leonard Istrate, la Galeria de Arta Grand Hotel Traian, până pe 30 iunie
Expoziţie de pictură, „Chipul dragostei în luna copiilor” - semnată de elevii clasei pregătitoare de la Colegiul „Costache Negruzzi”, prof. Valeria Aparaschivei, la Galeriile de Artă ale Ateneului Tătăraşi, până pe 28 iunie
Expoziţie de obiecte realizate din materiale reciclabile şi biodegradabile, „Ecomagia”, în foaierul Ateneului Tătăraşi, până pe 15 iunie
Expoziţie de pictură, grafică, tapiserie: „Corpul uman, fascinaţie şi mister” – Iulian Asimionesei, Lucia Puşcaşu, Niculai Moroşan, la Galeriile de Artă ale Municipiului (Pasaj pietonal „Hala Centrală”)
Expoziţie de pictură, desen şi sculptură, „Paris versus Bucarest”: Frédéric Amblard, Ovidiu Dumitru, Richard Laillier, Philippe Segond, Corneliu Vasilescu, Sergiu Zancu, la Galeriile de Artă „Dana” (str. prof. Cujba, nr. 17), până pe 28 iunie
Arta şi Tradiţia în Europa: „Ritmuri Atemporale” (IV), la Palas Mall, până pe 16 iunie (vernisajul va avea loc pe 9 iunie, ora 13.00 – prezintă Constantin Tofan şi Valentin Ciucă)
Mâine
Festivalul Internaţional al Educaţiei, 14 – 23 iunie
*ora 18.00, piesa de teatru „În larg”, la Cafeneaua Maideyi
*ora 20.00, Gala FIE, în Sala Mare a Teatrului Naţional
*ora 21.00 – teatru, „Gunoierul”, în barul „La bază”
- Opera Film Festival - Tosca - proiecţie pe b-dul Ştefan cel Mare
- teatru improvizaţie, scena outdoor
*ora 22.00, Festivalul Fringe, pe b-dul Ştefan cel Mare
*ora 23.00, teatru, „Plângerea mesei şi a scaunului”, la Teatrul FiX
Teatru, „Chiriţa şi ceilalţi”, regia Ovidiu Lazăr, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, sala „Teofil Vâlcu”, ora 18.00
Street Delevery, 14-16 iunie, pe strada Vasile Pogor
Concert, artist Şişu Tudor, înUnderground Pub, ora 20.30, preţ 20 lei
House Party, la Ciric, ora 23.00
Cinema City
1000 post Terra, digital, orele 13.00, 15.10, 17.30, 19.40, 22.30
Aventuri în Zambezia, 3D dublat, orele 13.30, 15.20
Funeralii fericite, digital, orele 19.20, 21.40
Furios şi iute 6, digital, orele 14.40, 17.20, 22.40
Jurassic Park, 3D, orele 21.50
Marea mahmureală 3, digital, orele 13.20, 15.30, 18.30, 20.40, 22.50
Now You See Me: Jaful Perfect, digital, orele 20.10
Regatul secret, 3D subtitrat, orele 17.10
Regatul secret. 3D dublat, orele 14.00, 16.10, 17.40
Victoria
Motanul încălţat, orele 12.00
Despre oameni şi melci, orele 14.00, 16.00
Toat lumea din familia noastră, orele 18.00
Poziţia copilului, orele 20.00
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau