Castrul Capidava - Constanta

Capidava a fost un centru fortificat geto-dac, apoi cetate romana, pe malul drept al Dunarii Dobrogene, pe locul unde se afla asazi satul cu acelasi nume Capidava. In timpul Imperiului Roman a avut un rol important pe linia de aparare a Dunarii. Distrusa de goti in secolul III, fortificatia a fost refacuta in secolul urmator, devenind apoi si centru episcopal. A fost parasita dupa invazia cutrigurilor (559). Dupa retragerea oficiala romano-bizantina din Dobrogea (circa 600), cetatea fost recladita de bizantini in secolul X, adapostind de asemenea si populatia bastinasa.

 

Cetatea romana tarzie a fost de fapt construia la sfarsitul secolului al III-lea, in vremea tetrarhiei, cand intregul limes dunarean a fost reconstruit, procesul incheindu-se in vremea imparatului Constantin. Din acea vreme dateaza traseul general al zidului de incinta, dreptunghiular, in forma de U. Poara principala era aparata de un singur turn, masiv pe latura de sud. Printre cele mai importante monumente descoperite la Capidava se inscriu cele epigrafice si sculpturale, dar si ceramica: vase, amfore, caldari de lut, vase borcan, strachini, opaite. De asemenea au fost descoperite obiecte de meal, os, sticla, piatra, pamant, monede. Monedele sunt in special din vremea lui Ioan Tzimiskes, Vasile II, Constantin VIII, Theodora. Din toalul de aproape 50 de monumente epigrafice descoperite, 25 sunt stele funerare, iar restul sunt altare, votive, onorifice sau simple. Monumentele sculpturale descoperite sunt in numar de 15 si reprezinta capiteluri, o mana, un fus coloana, un picior, un sarpe, o acvila.

Cetatea este in intregime refacuta la sfarsitul sec. V - inceputul sec. VI d. Chr. Chiar daca acceptam ca asezarea de la Capidava avea in sec VI caracter urban - caracter afirmat inca din perioada romana, dar nesanctionat juridic - stim ca potrivit unei novele din vremea imparatului Maurikios - ulterioara retragerii populatiei de limianei de pe cetate si transformarii ei intr-un simplu post de garda, dar probabil reflectand o cutuma mai veche - nu putea deveni sediu de episcopie decat un oras care - probabil impreuna cu teritoriul - avea cel putin 5000 de suflete populatie.

 

Capidava chiar in perioadele de inflorire nu depasise 2000 - 3000 de suflete, iar perioada romano-bizantina este mai de graba o vreme de reflux demografic. Dar atat forma specifica a bazilicii cat si informatia din izvorul literar par a intari ideea ca la Capidava era totusi sediu de episcopie. Ramane doar sa luam in considerare ipoteza potrivit careia episcopul de la Capidava avea in aria sa de jurisdictie si malul drept al Dunarii. La inceputul sec. VII un mare cutremur distruge intreaga cetate, iar in alunecarile de terenuri consecutive, sunt distruse cele mai multe edificii din coltul de SSE al cetatii.