Ce nu li se arată niciodată turiştilor la Castelul Peleş

 În 2006, aproape simultan cu ”omologul” lor de la Bran, castelele Peleş şi Pelişor - care, împreună cu parcul de 36 de hectare ce le înconjoară alcătuiesc Muzeul Naţional Peleş – treceau în proprietate privată, fiind retrocedate proprietarului lor de drept, Casa Regală a României.

 Spre deosebire de Dominic Habsburg care, – devenit proprietar al Branului în urma unei retrocedări controversate - , a transformat castelul într-o afacere care-i aduce venituri anuale de peste 1 milion de euro net, Casa Regală nu a schimbat nimic la Muzeul Naţional Peleş, lăsându-l în continuare în administrarea Ministerului Culturii.

Director Muzeul Peleş: "Plătim lunar chirie Casei Regale a României"

”Retrocedarea a vizat doar clădirile Peleşului şi Pelişorului şi cele 36 de hectare ale parcului, nu şi cele 60.000 de obiecte care mai există acum în patrimoniul muzeului. Acestea au fost dintotdeauna proprietatea Coroanei României, adică a statului, în timp ce castelele şi toate celelalte clădiri de pe Domeniul Peleş au aparţinut Casei Regale, fiind construite din fondurile personale ale regelui Carol I.

Aşa că, în momentul în care s-a făcut retrocedarea în 2006, Casa Regală a primit înapoi doar clădirile şi terenul, nu şi obiectele de patrimoniu din cele două castele şi din depozite, care aparţin statului român. Iar regele Mihai a avut înţelepciunea de a păstra statutul de muzeu naţional al Peleşului şi de a-l lăsa în continuare în administrarea statului, prin Ministerul Culturii. Dacă, prin absurd, Majestatea Sa ar fi procedat ca Dominic Habsburg la Bran, adică să oblige Ministerul Culturii să evacueze toate exponatele de la Peleş şi Pelişor şi să-i predea castelele goale, ar fi fost un dezastru, ar fi însemnat, pur şi simplu, distrugerea fizică a acestor monumente unice în lume”, susţine Rodica Rotărescu, managerul general al Muzeului Naţional Peleş.

Muzeu pe care îl cunoaşte mai bine decât oricine: angajată aici din 1971, ca muzeograf, după terminarea studiilor universitare, este de opt ani director general, post ocupat prin concurs în 2005, după ce în perioada 1994-2005 a fost director adjunct.

Potrivit Rodicăi Rotărescu, în schimb Casa Regală primeşte lunar o chirie modică de 52.600 de lei (circa 11.000 de euro) şi permisiunea de a organiza la Peleş, în fiecare an, două-trei acţiuni de protocol.

În plus, printr-un act adiţional la contractul de locaţiune încheiat cu Casa Regală în 2009, Ministerul Culturii se obligă să pună la dispoziţie fondurile necesare pentru reparaţiile capitale de care Peleşul are nevoie presantă, dată fiind degradarea sa tot mai îngrijorătoare. La finele lunii trecute, Casa Regală a acceptat prelungirea contractului de locaţiune, cu actuala chirie, până la 31 ianuarie 2014, ”dată după care chiria va trebui să devină una îndestulătoare", potrivit reprezentantului Casei Regale. Acesta nu a dezvăluit însă şi ce chirie va fi cerută Ministerului Culturii pentru ca Peleşul să rămână în continuare în administrarea sa, cu actualul statut.

Ce dă statul

Întrebată ce fonduri alocă statul în prezent statul pentru funcţionarea Peleşului şi ce venituri aduce acesta, directoarea Rotărescu zâmbeşte amar: ”Din 2001, când Casa Regală a făcut notificarea de retrocedare, statul a stopat orice finanţare pentru lucrări de reparaţii generale la Peleş. Aşa că tot ce am reuşit în ultimii 12 ani a fost să ţinem în picioare acest monument excepţional doar prin ceva reparaţii curente plătite din veniturile proprii.

Singurele subvenţii pe care le primim de la stat, adică de la Ministerul Culturii, sunt chiria pe care o plătim Casei Regale, de 52.600 de lei lunar, cum v-am spus, salariul meu de manager, de 70.000 de lei brut pe an şi o finanţare parţială a celor 5-6 expoziţii tematice pe care le organizăm în fiecare an, sumă care pentru 2013 este de 59.000 de lei. Atât, toate celelalte cheltuieli de funcţionare, întreţinere, reparaţii şi cu salariile celor 121 de angajaţi le suportăm din veniturile proprii.

Acum patru ani am mai primit 3,6 milioane de lei pentru o investiţie pe care am finalizat-o recent la Cumpătu, am transformat un fost siloz de cartofi în depozite pentru cele 45.000 de piese din patrimoniul muzeului care nu sunt expuse permanent şi în ateliere de restaurare. Iar anul acesta ministerul ne-a mai dat un milion de lei pentru lucrările de reparaţii capitale pe care le vom începe în cel mai scurt timp la cele două terase, dintre care una stă să se prăbuşească, a trebuit să o sprijinim pe stâlpi ca să nu cadă.”

Peleşul aduce statului un profit anual de 180.000 de euro

În comparaţie cu ceea ce dă, Ministerul Culturii obţine la Peleş venituri deloc de neglijat, inclusiv un profit anual de 150 - 180.000 de euro (botezat ”excedent” în jargonul contabilităţii de stat), care este folosit în cea mai mare parte pentru lucrările de întreţinere şi reparaţii curente.

Spre exemplu, în 2010 veniturile totale au fost de 5,080 milioane lei, iar profitul net de 677.829 lei (circa 165.000 de euro); în 2011 – venituri totale de 4,822 milioane lei şi profit de 528.935 lei profit de 805.946 lei (aproape 200.000 euro). În proporţie de circa 90%, veniturile proprii ale Peleşului provin din taxele de vizitare, iar restul din vânzarea pliantelor, cataloagelor, albumelor şi DVD-urilor editate în totalitate de câţiva angajaţi entuziaşti ai muzeului, ca ”sarcină de serviciu benevolă”, la care se adaugă ceva reproduceri ale unora dintre exponate şi diverse suveniruri.

”Atâta tot, nici un fel de alt comerţ, căci Peleşul e muzeu naţional, nu afacere comercială. Din păcate, n-avem în administrare şi drumul de acces până la intrarea în parc, acela e domeniu public, administrat de primărie. Nu doar că e într-o stare jalnică, dar primăria a permis şi amplasarea a tot felul de tarabe cu turcisme şi chinezisme de cel mai prost gust, iar vizitatorii ne bat nouă obrazul, nu ştiu că noi n-avem nici o vină şi nici o putere să le interzicem”, spune directoarea Rotărescu.

Cât priveşte costul biletului de intrare, tariful ”standard adult vizită exclusiv parter” este de 20 de lei, de 50 de lei ”vizită parte şi etaj I” şi de 70 lei ”vizită parter şi etajele I şi II”, dar din cei circa 300.000 de vizitatori înregistraţi anual, aproape 35% - tinerii cu vârsta până la 18 ani, pensionarii, atât români cât şi străini, şi persoanele cu dizabilităţi - beneficiază de gratuităţi sau reduceri de până la 75%. Mai există şi o taxă foto de 32 de lei şi una de filmare de 52 de lei, ”dar în ultimii doi ani nici un vizitator n-a cerut să plătească şi pentru fotografiat sau filmat, deşi aproape toţi o fac pe furiş, când nu sunt observaţi de ghizi sau de supraveghetoarele din săli”.

300.000 de vizitatori pe an

Paradoxal poate la prima vedere, Peleşul, de departe cel mai important muzeu de gen al României, are doar cam jumătate din vizitatorii Castelului Bran: cel mult 300.000 pe an, comparativ cu cei 540-560.000 de turişti care ”calcă” anual Branul.

”La noi vizitarea se face numai în grupuri însoţite de ghizi, nimeni nu poate umbla de capul lui prin Peleş şi Pelişor, cum se întâmplă la Bran, unde turistul plăteşte biletul, intră şi gata, se plimbă nestingherit cât şi pe unde vrea, că nu-i spune nimeni nimic", spune Rotărescu. Care are şi o explicaţie: "Asta probabil fiindcă nici nu prea există ceva care să-l tenteze, obiectele de acolo n-au nicio valoare muzeală şi nicio legătură cu castelul şi cu istoria lui, au fost cumpărate de proprietari de prin consignaţii şi anticariate şi puse prin săli ca să nu stea goale. Aici aşa ceva nu e posibil, în Peleş şi Pelişor sunt circa 15.000 de exponate de o valoare inestimabilă, din totalul de 60.000 de piese care constituie patrimoniul nostru, restul sunt în depozitele de la Cumpătu.

Asta fără să mai punem la socoteală alte nenumărate piese, mai ales de mobilier, pe care regimul comunist le-a împrăştiat prin teatre şi cămine culturale din toată ţara după naţionalizarea Peleşului. Sau înjumătăţirea colecţiei de arme – cea mai mare colecţie privată de arme din Europa în 1914 - şi a celei de pictură, pentru ca să aibă comuniştii cu ce să înfiinţeze Muzeul Militar Central şi Muzeul de Artă al României".

La ora actuală, din punctul de vedere al organizării spaţiilor şi al amenajărilor interioare, atât Peleşul, cât şi Pelişorul sunt exact cum au fost lăsate de regele Carol I în 1914 şi de regina Maria în 1918, punctează Rodica Rotărescu pentru gândul. Nu-şi imaginează cum ar fi ca vizitatorii să fie lăsaţi să umble cum şi pe unde au chef. "Un alt motiv pentru care limităm numărul turiştilor e stare tot mai alarmantă a clădirilor, mai ales a Peleşului, care este cel mai vizitat, cam două treimi dintre turişti se mulţumesc numai cu el, nu mai intră şi la Pelişor. De aceea am şi pus taxe de vizitare mai mari pentru etaje, în felul ăsta mai ocrotim cumva clădirea, prin reducerea numărului de turişti dispuşi să plătească suplimentar, ca să viziteze şi etajele unu şi doi, chiar dacă acest lucru ne dezavantajează din punctul de vedere al încasărilor, dar n-avem încotro", susţine managera.

Ce nu văd turiştii care vin la Peleş

Reintrat în circuitul muzeal şi turistic în 1990, după a fost închis mai bine de 16 ani, pe motiv de „restaurare”, Peleşul nu a mai beneficiat de atunci decât de reparaţii curente sporadice. Fapt ce a dus la o degradare tot mai accentuată şi mai alarmantă, mai ales după ce, cum arătam, după notificarea de retrocedare din 2001 primită din partea Casei Regale, statul a suprimat complet alocările bugetare pentru reparaţii capitale, a căror necesitate e tot mai stringentă.

În aceste condiţii, tot ce a putut face conducerea muzeului a fost să recurgă la tot felul de improvizaţii care au dus la apariţia unor ”exponate” dintre cele mai surprinzătoare, pe care însă, din fericire, vizitatorii nu le prea observă.

De departe, ”piesa de rezistenţă” este, şi la propriu, şi la figurat, un imens năvod pescăresc care ”îmbracă” acoperişul turnului principal al Peleşului. ”Acum câţiva ani turnul a început să se fisureze, iar apoi au apărut probleme şi la acoperiş, s-au produs infiltraţii, iar ţiglele au început să se deplaseze, oricând riscam să se desprindă vreuna şi să cadă, Doamne fereşte, în capul vreunui turist. Şi atunci am găsi soluţia asta, să îmbrăcăm acoperişul turnului cu o plasă care să împiedice ţiglele să se mişte, o plasă făcută la fel ca acelea de pescuit oceanic, de o firmă din Galaţi, dintr-un fir de plastic special, foarte rezistent şi foarte greu de observat de către vizitatori”, explică directoarea Rotărescu.

Simultan, cele două terase principale – dintre care una e sprijinită cu câţiva stâlpi de lemn ca să nu se prăbuşească - au fost acoperite cu un strat de fulgi de bitum, spre a împiedica pe cât posibil infiltraţiile. După care a apărut încă un „exponat”-surpriză: o echipă de alpinişti utilitari ai unei firme de profil, care se caţără cel puţin o dată pe lună pe acoperişuri şi turnuri, pentru a detecta eventualele noi deteriorări şi infiltraţii.

Dar cel mai pitoresc „exponat” poate fi admirat, din când în când, în parcul Peleşului: câţiva bărbaţi îmbrăcaţi în rase monahale, care cosesc de zor iarba de pe cele 36 de hectare ale parcului, ce le ajunge adesea până la brâu: ”A fost singura soluţie, pentru că, oricât am căutat, n-am găsit pe nimeni care să vină să cosească iarba, nici gratis. O singură dată am găsit pe cineva dintr-o comună de lângă Sinaia, care însă mi-a cerut o sumă exorbitantă pentru cosit, plus să-i dau fânul gratis, ceea ce aş fi făcut oricum, şi să-i asigur şi transportul până acasă. Până la urmă, am avut noroc cu călugării de la mănăstirea de la Cota 1000, care probabil au acolo ceva animale, aşa că vin când îi chem, cosesc iarba şi o şi duc la mănăstire, au o camionetă cu remorcă, nu le cer nici un ban, nici ei mie şi toată lumea e mulţumită!”.

”O bucăţică de reparaţie capitală”

Deşi se angajase, în 2009, să aloce sumele necesare şi să înceapă rapid reparaţiile capitale devenite tot mai stringente la Castelul Peleş, Ministerul Culturii n-a făcut-o nici până la ora actuală.

Cauza? ”A durat trei ani până s-a scos autorizaţia de construire, pentru că taxele erau uriaşe, aproape 100.000 de lei, pe care trebuia să-i achite Casa Regală, ca proprietar, dar n-a fost dispusă să o facă. Abia anul acesta am reuşit să o obţinem, după ce am recurs la un artificiu juridic: Muzeul Peleş a solicitat autorizaţia ca instituţie publică, în numele Majestăţii Sale, şi în felul acesta s-a redus şi taxa, a costat doar 10.000 de lei, de zece ori mai puţin. Ministerul Culturii ne-a alocat şi el un milion de lei pentru lucrările de anul acesta, pe care Institutul Naţional pentru Patrimoniu le va începe în cel mai scurt, dar va fi doar o bucăţică de reparaţie capitală, adică numai la cele două terase aflate în cea mai avansată de degradare şi în cel mai mare pericol de prăbuşire. Iar anul viitor vom mai vedea ce va fi, totul depinde de rezolvarea problemei chiriei pe care Casa Regală o va cere pentru prelungirea contractului de locaţiune după 31 ianuarie 2014.”

Ce se va întâmpla dacă Ministerul Culturii nu va fi dispus să dea curs pretenţiilor Casei Regale? ”Doamne fereşte, nici nu vreau să mă gândesc la aşa ceva, ar însemna să golim din nou Peleşul de toate exponatele, cum am mai făcut de două ori pe vremea comuniştilor, ceea ce ar însemna distrugerea şi dispariţia acestui monument unic!”

Directoarea Rotărescu spune că, în condiţiile unor degradări tot mai extinse şi mai grave, reparaţiile capitale vor fi făcute pe bucăţi: ”Ca să ne apucăm de o reparaţie capitală la întreg Peleşul ar însemna să-l închidem din nou pentru cel puţin 10 ani!”