Eisriesenwelt – Pestera Gigantilor de Gheata

Alpii austrieci detin in ascuns in adancurile lor secretul magnific al unei frumuseti ireale, inghetate cu milenii in urma. Aici exista o pestera unica in lume, care fura mintile si imaginatia celor indeajuns de norocosi sa-i calce pragul. Un extraordinar fenomen natural o salveaza de verile tot mai toride din ultimii ani. Are o lungime de peste 42 de kilometri si este cea mai mare pestera de gheata din intreaga lume. Daca intrati in ea, aveti mare grija! Cunoscatorii spun de spre ea (pe buna dreptate), ca are puterea de a va fura fara de veste imaginatia, mintea, visele, dorintele, pana cand veti ajunge supusii Maretului Regat de Gheata din Eisrisenwelt! Garantat, va veti reintoarce...

 

 

Ti-ai imaginat vreodata ca cea mai mare pestera de gheata din lume se afla in apropierea noastra? Nu este nici in indepartatul Imperiu de Greata al Antarcticii, nici in Arctica, Groenlanda sau Alaska. Nici macar in semetul Himalaya, cel mai inalt lant montan din lume. Nu, Natura in socotelile ei misterioase a apelat la ajutorul Timpului pentru a crea cel mai fascinant labirint de gheata al lumii, undeva in Alpii austrieci. Mai precis, pestera Eisriesenwelt se afla in inima masivului Hochogel care apartine lantului muntos Tenngerbirge din Alpi. Muntii Tenngerbirge s-au format relativ recent, la scara geologica, in Tertiar, in perioada glaciatiunii Wurm din Pleistocenul european. Acest lant muntos este, de fapt, cel mai intins platou carstic din Alpii Salzburgului, pestera Eisriesenwelt, fiind situata la baza platoului.

 

Cu toate ca are o lungime totala de peste 42 km, doar primul kilometru de la intrare este format din gheata, acesta find si singurul segment din pestera unde este permis accesul turistilor. Cei 41 de kilometri care serpuiesc in adancurile misterioase ale muntelui traverseaza doar straturi de calcar. Geneza Pesterii Gigantilor de Gheata (cum au numit-o dintotdeauna localnicii pe baza legendelor) este una deosebit de interesanta, parcurgerea sa dovedindu-ne inca o data activitatea "artistica" de care dau deseori dovada elementele Naturii: apa, pamantul, focul, vantul. In cazul de fata, doar apa si pamantul, sau ca sa fim mai corecti din punct de vedere geologic, gheata si calcarul. Pestera Eisriesenwelt s-a format prin intermediul raului Salzach, care si-a croit drum in inima muntelui, peste intregul fenomen de erodare a apei suprapundandu-se venirea subita a glaciatiunii Wurm.

 

Geologii care au avut curiozitatea sa determine varsta pesterii au dat peste un fapt deosebit de interesant. Datele oferite de mostrele prelevate atat din depozitele de gheata cat si din straturile de calcar, demonstreaza ca Pestera Gigantilor de Gheata este un "copilas" la scara geologica, si inca unul nascut recent. Daca varsta pesterii in ansamblul ei este cuprinsa intre 50-100 milioane de ani, ei bine, portiunea de gheata de la intrare care fura imaginatia vizitatorilor, are varsta de doar cateva mii de ani...

 

 

Deoarece intrarea in pestera este deschisa tot timpul anului, inclusiv vara, cand temperaturile din ultimii ani cresc tot mai mult alimentate de incalzirea globala, specialisti s-au intrebat pe buna dreptate de ce pe timpul verii, portiunea de gheata de la intrare nu se topeste? Raspunsul rezida din topografia subterana a pesterii, precum si intr-un interesant fenomen care permite mentinerea pe tot timpul anului a stratului de gheata ramas acolo din vremurile in care primii oameni vanau mamuti si ursi de pestera. Gheata pesterii s-a format in urma zapezilor aduse de catre vanturile iernii, topite initial de temperatura din interior pentru a fi reinghetate de catre geruri. Eisriesenwelt este, de fapt, un labirint de pesteri formate in timp, primele crevase si crapaturi aparand acum multe milioane de ani si devenind cu timpul din ce in ce mai extinse sub actiunea necrutatoare a reactiilor chimice ale elementelor si a eroziunii apelor.

 

Din punct de vedere strict carstic, Eisriesenwelt este o asa numita "pestera dinamica". Cu alte cuvinte, coridoarele si crevasele se interconecteaza unele cu altele de la intrarea joasa a pesterii, pana spre deschizaturile inalte din tavan. Acest fenomen natural permite de la sine absorbirea si recircularea aerului din exterior, similar cumva cu efectul unui banal horn. In functie de temperatura de afara, care poate fi calda sau rece in functie de anotimp, aerul va circula in josul pesterii daca este rece, sau spre tavan daca, evident, este aer cald. In perioada iernii, cand aerul din pestera este mai cald decat cel de afara, curentii de aer rece sunt atrasi in pestera din "hornurile" naturale din acoperis, reducand drastic temperatura din pestera. Odata cu venirea primaverii, zapada care se topeste deasupra pesterii, pe versantul muntelui Hochhogel, se scurge in pestera prin aceleasi crevase si fisuri cu rol de "horn racitor" pe timp de iarna. Apa care ajunge pe peretii si solul pesterii ingheata din nou in contact cu aerul rece ramas din iarna anterioara. Din fericire, in urma acestui fenomen natural salvator, lumea de gheata de la Eisriesenwelt este salvata chiar si de amenitarea zilelor calde ale verii. Fenomenul trebuie vazut pentru a fi inteles in adevarata sa dimensiune.

 

 

La sfarsitul secolului al XIX-lea, pesterile erau cunoscute si pretuite doar de catre vanatori si braconieri. Primii se adaposteau in ele cand erau surprinsi de furtuni, urmatorii faceau acelasi lucru, depozitand in plus animalele braconate a caror carne era tinuta la rece in incinta pesterilor, pana cand putea fi portionata si transportata in orase fara a atrage banuielile paznicilor de vanatoare. Nici Eisriesenwelt nu a fost exceptia de la regula... Pentru lumea stiintifica, insa, descoperirea sa a avut loc in anul 1879, cand Anton Posselt, un naturalist pasionat din Salzburg, a parcurs de curiozitate o distanta de 200 metri in interiorul pesterii, descoperind astfel, in mod oficial, "Pestera Gigantilor de Gheata". Pestera era, evident, cunoscuta si de catre localnicii care erau convinsi ca reprezinta una dintre intrarile spre Iad, neavand curajul nici macar sa-i treaca pragul.

 

Un an mai tarziu, Anton Possel a publicat un raport detaliat al descoperirii sale intr-o revista de alpinism, dar materialul sau a fost, in mod bizar, uitat si ignorat... Au trecut ceva ani pana cand Alexander von Mork, un pionier al speologiei din zona Salzburgului, a facut cunoscuta descoperirea lui Posselt. Expeditiile sale din anul 1920 au facut pestera celebra, atragand inca de pe atunci primele valuri de turisti.

 

 

Sub indrumarea lui Alexander von Mock, in anul 1920 s-a construit prima cabana din zona, denumita Forscherhutte (Refugiul Descoperitorilor). Un an mai tarziu, numarul tot mai mare de vizitatori a impus autoritatilor construirea unei cai de aces intre Werfen si Tenneck. Inca din anul 1924, sectiunea acoperita de gheturi a pesterii era deja accesibila turistilor, o noua cabana fiind construita langa cea veche. Din anul 1953, accesul cu masina este posibil pana la intrarea pesterii in urma construirii unei sosele moderne. Iar din anul 1955 exista un teleferic cu care se poate ajunge in cateva minute la baza pesterii. La ora actuala, pestera Eisriesenwelt este detinuta si administrata de catre Comisia Nationala Forestiera a Austriei. Administrarea pesterii la fata locului se face de catre Asociatia Speologilor din Salzburg, iar o parte din venituri sunt livrate Comisiei Forestiere. Parteneriatul dintre cele doua entitati administrative este valabil din anul 1928 si functioneaza exemplar. Pestera este deschiza zilnic in perioada 1 mai - 26 octombrie, iar orele de vizitare sunt cuprinse in intervalul 9:00-16:30 in lunile iulie si august, si 9:00-15:30 in lunile mai, iunie, septembrie, octombrie. Accesul in la Eisriesenwelt se poate face cu automobilul pe autostrada A10, din Salzburg, sau cu trenul din statia Werfer. Din Werfern sunt circa 40 km pana in Salzburg, de unde se mai parcurg doar 5 km pana la parcarea auto de langa Eisriesenwelt. Din Werfern exista, de asemenea, curse locale de autobuze care te lasa pana la intrarea in pestera.

 

Temperatura din pestera este sub limita inghetului si in mijlocul verii, asa ca hainele groase sunt neaparat necesare. De fapt, accesul in pestera nu este permis in tricouri, pantaloni scurti si sandale din motive evidente care tin de sanatatea si siguranta turistilor. Odata intrat in pestera fotografiatul si filmatul sunt strict interzise. Turul Pesterii Gigantilor de Gheata, incepe chiar de la intrare, continuandu-se in Sala lui Posselt, o incapere uriasa cu stalactite dintre care cea mai mare a primit numele de Turnul lui Posselt, in onoarea exploratorului austriac. Dupa Turnul lui Posselt exista o placa care marcheaza locul exact pana unde a patruns prima data in pestera descoperitorul lumii de gheata din Alpi. Din acest loc se poate admira Marea Aglomerare de Gheata, o formatiune masiva de gheata care atinge inaltimea de 25 metri si reprezinta cea mai impresionata aglomerare de gheturi dintr-o pestera de pe Terra.

Imediat dupa impetuosul "munte" de gheata, apare alta formatiune fascinata denumita Castelul lui Hymir, dupa numele gigantului din mitologia scandinava. Apoi, in fata ochilor se reveleaza o formatiune de stalactite inghetate denumita Valul lui Frigga sau Orga de Gheata. Continuand parcursul, apare brusc Catedrala lui Alexander von Mock, una dintre cele mai mari incaperi ale pesterii. Aici este locul unde este depozitata intr-o urna funerara cenusa pionierului speologiei din Salzburg. Ultima oprire din tur are loc in fata incredibilului Palat de Gheata, o alcatuire naturala de gheata care te lasa afara cuvinte. Esti deja la un kilometru de intrarea pesterii, la o adancime medie de 400 metri. Feeria s-a sfarsit si trebuie sa te reintorci in lumea ta. Intreaga incursiune dus-intors in magnifica si secreta lume de gheata de sub Alpi dureaza circa o ora si un sfert.

 

Ajuns inapoi la lumina, sub soare si inconjurat de atmosfera primaverii, verii sau toamnei, depinde de momentul in care ai ajuns aici, foamea isi face simtita prezenta. Nu intra in panica! Imediat langa telecabina care te transporta inapoi in vale, exista un resturant denumit Dr. Oedl-Haus, cu specific alpin-austriac, iar imaginea panoramica din fata restaurantului este una care merita admirata... La baza telecabinei este un mic restaurant denumit Wimmerhutte, care poate primi pana la 70 de persoane. Lumea de gheata este inca acolo, iar tu trebuie sa mai dai gata cateva beri inainte de a te auto-asigura ca ai trait o experienta adevarata, intr-o lume in care toate simturile te avertizau ca ai intrat pe portile largi si inghetate ale Fantasticului & Irealului.