Londra: orasul simbolurilor oculte

In timp ce autori de literatura ancorata in universul simbolurilor, precum Dan Brown, vaneaza, in operele lor, misterele masonice in locuri precum Washington DC si Roma, exista minti a caror atentie se indreapta in directia Londrei mistice, dupa o urma ce duce spre Isaac Newton si Jack Spintecatorul, spre Catedrala Sfantul Paul si faimosul turn One Canada Square, dar si catre teorii ale conspiratiei si forte oculte.

 

In cel mai recent roman al sau, Simbolul pierdut, Dan Brown il trimite pe vanatorul de simboluri Robert Langdon intr-o noua aventura. Dupa ce, in scenariile anterioare, eroul a avut de-a face cu Staretia Sionului si cu Illuminati, el se afla acum pe urmele francmasonilor si, inca o data, trebuie sa se ia dupa indicii ascunse, de aceasta data, in peisajul citadin al capitalei SUA, Washington DC, un oras bogat in conexiuni masonice. Dar poate ca ar fi fost mai bine ca Brown sa isi fi inceput povestea de la radacinile francmasoneriei, in capitala britanica, in Londra.

Londra, sau Mila Patrata, asa cum i se mai spune orasului, este istorie si mitologie materializata, datand inca din perioada Pietrei Londoneze - o borna straveche, despre care se crede ca ar marca locul din care romanii au masurat toate distantele in Britania; de asemenea, ar putea fi parte a unui templu antic sau - cine stie? - piatra din care Regele Arthur a extras sabia Excalibur. Temelia pe care sta Londra este o asezare intemeiata din vremuri pre-romane, dar cea mai mare influenta asupra orasului, asa cum arata el astazi, a avut-o proiectul de reconstruire ce a urmat Marelui Incendiu din 1666. Aceasta reproiectare i-a oferit Londrei o mare parte din infatisarea sa actuala si a dus la inaltarea celor mai multe dintre marile sale monumente.

 

Contrar modului de formare initial, care si-a urmat cursul in mod organic si aleator de-a lungul secolelor, reconstruirea a avut loc potrivit unui imens plan foarte bine ticluit. Unii pretind ca ar fi fost vorba, pur si simplu, despre o incercare de remodelare intr-o forma "mai ordonata si mai rationala"; dar, cand stratul subtire al acestei aparente este indepartat, aspecte esoterice, masonice si chiar magice ale orasului ies la iveala.
Avem astazi obiceiul de a privi secolul al XVII-lea ca pe o perioada a progresului stiintific, cand ratiunea a inceput sa zburde libera, dincolo de barierele superstitiei. Totusi, aceasta ratiune a imbracat multe forme, iar geometria, numerologia si astrologia sacre erau tot atat de respectabile si de serios practicate ca si astronomia si chimia. Era inceputul calatoriei spre raspunsurile Universului. Iar in timp ce noi traim, acum, convinsi ca stiinta este capabila sa ne ofere toate raspunsurile necesare, in acele vremuri lumea oculta era privita ca o latura mai mult decat complementara, poate esentiala in acest demers, de catre oamenii invatati. Iar acest lucru se oglindeste, astazi, in realizarile lor de atunci.

Francmasonii au aparut tocmai la momentul potrivit pentru marele proiect de reconstruire a Londrei. Acestia erau ultimul grup de cautatori ai cunoasterii supreme, calcand cu loialitate pe urmele "Colegiului Invizibil" al Rosicrucienilor. In functie de cine este intrebat despre subiect, aceasta organizatie a fost ori un grup conspirativ, ori o societate secreta impenetrabila, ori o simpla inventie. Societatea Regala, o institutie importanta si astazi, dateaza din acea perioada si este privita de unii ca o extensie a Colegiului Invizibil. Fondata in 1660, sub denumirea de "Societatea Regala a Londrei pentru Imbunatatirea Cunoasterii Naturale", organizatia s-a ocupat, initial, de studierea unor discipline precum alchimia si astrologia, tot atat de serios pe cat sunt astazi tratate stiintele exacte. Şi a existat, pare-se, o importanta intrepatrundere intre membrii Societatii Regale, francmasoni si grupari esoterice chiar mai secrete decat aceasta, asa cum pare a fi cazul Clubului Cabala. Iar marele arhitect al noii Londre a fost nimeni altul decat Sir Christopher Wren - astronom, geometru, membru fondator al Societatii Regale, membru al Parlamentului si arhitect. Planeaza asupra acestui personaj banuiala ca ar fi fost si francmason. La 18 mai 1691, anticarul si biograful John Aubrey nota: "In aceasta zi... are loc o mare intrunire a fraternitatii masonilor adoptati la Biserica St. Paul, in cadrul careia Sir Christopher Wren va fi adoptat ca frate...".

 

Unii considera declaratia o erezie, deoarece Aubrey ar fi repetat, pur si simplu, ceea ce i s-a spus de catre un anume William Dugdale. Totusi, teoria este sustinuta, in ochii multora, prin evidenta lucrarilor omului in cauza (Wren), indeosebi a celui mai important monument al sau - Catedrala Sfantul Paul. Lucrand alaturi de Wren, mai existau doua personaje ale caror nume merita mentionate: John Evelyn si Nicholas Hawksmoor. Cel din urma era supranumit "arhitectul diavolului", iar legaturile sale masonice nu au fost nicicand puse la indoiala. Alti francmasoni recunoscuti, care faceau parte din echipa lui Christopher Wren, erau John James, al doilea supraveghetor numit alaturi de Hawksmoor, si Nathaniel Blackerby, responsabil cu banii alocati construirii noilor biserici.

 

Noul Ierusalim
Pentru constructorii noii Londre, orasul avea sa devina Noul Ierusalim. Roma se afla in mainile catolicilor, asadar, pentru protestanti, Londra ramanea singura candidata pentru titulatura de capitala a "credintei adevarate". Aceasta decizie a fost luata si pe temeiul unei teorii populare, conform careia englezii ar fi fost descendentii Triburilor Pierdute ale lui Israel, disparute spre Occident, dupa distrugerea, in 722 i.Hr., a regatului lor amintit in Biblie. Aceasta convingere a venit ca un sprijin pentru aceia care considerau ca Britania ar trebui sa fie un imperiu global, un adevarat succesor al Romei, cu o capitala - atat religioasa, cat si laica -, pe masura.
Mai multe concepte au fost propuse pentru noul plan stradal al Londrei. Toate ofereau perspectiva unor strazi micute si alei, impunand un soi de regularitate. Unele, cum ar fi planurile avansate de cartograful Richard Newcourt, erau pur si simplu tipare de retele. Dar atat Wren, cat si Evelyn, aveau idei mai complexe si s-a sugerat ca planul celui din urma ar cauta asemanarea cu Sephirotul sau Arborele Vietii, din Cabala mistica, "cea mai buna hieroglifa a Universului cunoscut si necunoscut". Cabalismul era o preocupare populara in randul filosofilor esoterici ai vremii, prin abordarile sale matematice si geometrice, dintre care cateva au fost asociate si cu francmasoneria.

 

 

Evelyn scrisese, anterior, despre modul in care o amenajare atenta a mediului ar putea "influenta sufletele si spiritele oamenilor, pregatindu-i pentru reuniunea cu Ingerii buni". In cabalism, ingerii sunt mesagerii dintre lumile fizica si metafizica. Din considerente practice, in cadrul reconstruirii Londrei, evenimentul remodelarii s-a limitat, totusi, la transformari mai modeste. Dar, in timp ce nu au putut demola strazile dupa bunul plac, arhitectii orasului au amenajat locurile de cult conform planului. Wren a realiniat axa Catedralei St. Paul, astfel incat aceasta sa se afle la o distanta de 2.000 coti (aproximativ 914 metri) de Temple Bar, la vest, si la aceeasi distanta fata de St. Dunstan, la est. Catedrala Saint George, a lui Hawksmoor, este la 2.000 coti de Zidul Londrei. Catedrala Saint John Horselydown a fost amplasata la 2.000 coti de Monument, iar St. Mary Woolnoth, tot a lui Hawksmoor, se afla la aceeasi distanta de Christ Church Spitalfields, opera a aceluiasi arhitect.
Masura de 2.000 coti este folosita in cartea biblica a Numerilor la rubrica de reguli pentru construirea de orase. S-a lucrat cu ea in studiile moderne asupra geometriei sacre inca din 1662. John Wilkins, vicar in cadrul bisericii St. Lawrence Jewry si primul secretar al Societatii Regale, a convertit vechea masura in unitati noi, creand etalonul pentru un Nou Ierusalim.

 

 

Arhitectul diavolului
Christopher Wren este amintit ca arhitect-sef al Londrei moderne, dar asistentul sau, Nicholas Hawksmoor, se ridica deasupra lui in cercurile oculte, gratie celor 12 biserici pe care le-a construit in conformitate cu Actul din 1711. Acestea au produs o rupere de ritm a traditionalului stil arhitectural gotic si au introdus un vocabular geometric nou si strain, al obeliscurilor, piramidelor si cuburilor. Presupusul interes morbid al lui Hawksmoor pentru culturile pagane si riturile pre-crestine a contribuit la intunecarea reputatiei sale si la eronata asociere a masoneriei cu satanismul.
Bisericile lui Hawksmoor se bazeaza pe un tipar de axe intersectate si dreptunghiuri, descrise de autor ca "reguli fundamentale ale anticilor". Lucrarile lui imprumuta aspecte din Egipt, Grecia si Roma, toate venerate de francmasoni. Naosul bisericii Saint George's Bloomsbury este un cub perfect, cu un turn de forma unei piramide. Şapte dintre cheile de bolta sunt decorate cu flacari, iar a opta poarta numele ebraic al lui Dumnezeu pe o tablita triunghiulara, inconjurata de raze solare; semnificatia acestui element este obscura. De asemenea, biserica Saint Mary Woolnoth a fost ridicata dupa ideea cubului in cub. Aceasta trimite la conceptul inscrierii in patrat a cercului, datand din vremuri vechi, amintind si de proportiile ideale ale Omului Vitruvian al lui Leonardo da Vinci si, desigur, de francmasoni.
Dar, la fel de mult ca arhitectura, pozitionarea lacaselor de cult proiectate de Hawksmoor a provocat speculatii. Scriitorul Iain Sinclair a descris felul in care bisericile "arhitectului diavolului" formeaza triunghiuri si pentagrame si "pazesc, marcheaza ori stau pe" sursele de putere oculta ale orasului. Sinclair ofera chiar si harti, in lucrarea sa din 1975, Lud Heat, pentru a evidentia aliniamentele care, dupa el, ar arata clar adevarata afiliere - satanica - a lui Hawksmoor.

 

Sinclair a fost primul care a facut legatura dintre bisericile arhitectului britanic si unele dintre cele mai socante crime din istoria Londrei - omuciderile, acum uitate, din Ratcliffe Highway, savarsite in 1811, precum si masacrul din 1888 comis de Jack Spintecatorul. Sinclair sugereaza ca influenta maligna a bisericii crestine din Spitalfields este atat de mare, incat favorizeaza producerea actelor de violenta in vecinatatea sa. Ideea ca Hawksmoor lucra cu forte intunecate a fost rafinata ulterior, in romanul From Hell al Alanei Moore. Aceasta relatare implica o teorie unificata a conspiratiei, care il leaga pe arhitect de francmasoni si de crimele lui Jack Spintecatorul.
Moore a imaginat o legatura intre crimele Spintecatorului si francmasoni, deoarece juramantul secret depus pentru intrarea in randul acestora din urma include o descriere foarte colorata a presupuselor pedepse suportate in cazul tradarii cauzei, intre care se mentioneaza si taierea gatului sau declaratia: "sanul meu stang sa fie despicat, iar inima si organele vitale sa imi fie scoase din trup si aruncate peste umarul stang" si "corpul meu fie taiat de la jumatate". Francmasonii insista asupra ideii ca acest juramant este pur simbolic si ca pedepsele nu au fost niciodata aplicate cu adevarat celor care l-au incalcat. Un numar de comentatori, totusi, a sugerat ca felul in care victimele lui Jack Spintecatorul erau mutilate respecta, intr-o buna masura, "indicatiile" morbide din juramant. Dar, chiar daca asasinul ar fi fost un fel de emisar al pedepselor masonice, acest lucru tot nu dezleaga prea multe mistere. Victimele erau, de cele mai multe ori, alese din randul prostituatelor. Sa fi fost aceste crime avertismente, sau aveau un alt scop simbolic? Era Spintecatorul un francmason alienat? Sau cade totul, dupa cum sugerase Sinclair, in seama influentei tiparelor arhitecturale tenebroase ale lui Hawksmoor?

 

Dupa masca ratiunii

Obsesia pentru geometria mistica nu a fost reflectata doar in lacasele de cult. John Byrom a fost un alt francmason, geometru si membru al Cabalei, din aceeasi era cu Wren si Hawksmoor. O colectie de desene detaliate a fost recent descoperita in lucrarile lui Byrom, sugerand ca o baza geometrica si astrologica s-a aplicat nu doar pentru multe dintre bisericile Londrei, dar si in cazul marilor teatre ale capitalei engleze.
Influenta masonica asupra Londrei nu a incetat dupa Reconstruire. La inceputul secolului al XIX-lea, francmasoneria s-a bucurat de o perioada de popularitate mai deschisa. Printul Augustus Frederick, duce de Sussex, al saselea fiu al lui Gerge III, a devenit primul Mare Maestru al Marii Loji Unite a Angliei. Izolarea si secretomania s-au mai relaxat, iar intre masonii faimosi ai momentului se numarau ducele de Wellington si arhitectul Sir John Soane. Acesta din urma era - destul de potrivit pentru un mason - fiu de constructor. Lucrarile sale includ si Banca Angliei, poate cea mai semnificativa emblema a puterii in noul secol. Lucrarile lui Soane la Banca au continuat vreme de 45 de ani, iar el o descria ca fiind "mandria si combustibilul vietii mele".

 

 

O banca trebuie sa proiecteze o imagine a soliditatii si stabilitatii, iar cladirea Bancii Angliei, construita de Soane, o veritabila catedrala a finantelor, a reusit intocmai acest lucru. Dupa o perioada tulbure, in anii 1790, institutia si-a redobandit reputatia, ramanand onesta si ferma in mijlocul unei transformari globale. Cladirea bancara a lui Soane a fost demolata in anii 1920, o actiune descrisa de specialistul in istoria arhitecturii Nicholas Pevsner drept "cea mai mare crima arhitecturala din Londra secolului al XX-lea". Doar peretii exteriori ai cladirii mai exista astazi. O alta opera capitala a lui Soane a fost Amfiteatrul Francmasonilor din strada Great Queen, loc de intalnire pentru sute de loji si camin al Marelui Templu. Chiar masonii admit ca aspectul acestei cladiri contine o multitudine de simboluri esoterice, care ar fi intelese pe deplin numai de catre initiati. Intr-un spirit al transparentei, Amfiteatrul este astazi prezentat publicului, prin tururi cu ghid. Soane a lasat in urma si un monument inchinat siesi, transformandu-si locuinta si studioul de lucru intr-un remarcabil muzeu care ii dezvaluie "preocuparile eclectice, experimentale, fantastice si, mai presus de toate, iluzioniste". Inca o data, din spatele mastii ratiunii, razbate spiritul ocult.

 

Ochiul din Piramida

Nu este un secret faptul ca toate cladirile au - atat prin arhitectura, cat si prin amplasare -un impact important asupra oamenilor care traiesc in ele. Este, la nivel esoteric, obiectul de studiu al psihogeografiei. Asociatia Psihogeografica din Londra (LPA) este una dintre organizatiile promotoare ale acestei viziuni. Activitatea sa ar consta, indeosebi, din proclamatii grandioase si instigari la revolutii geo-psihice. LPA ar putea fi o incercare valida de remodelare a perceptiei noastre asupra mediului, sau numai o gluma. Se pare ca reprezentantii LPA ar impartasi punctul de vedere al celor care au dorit sa transforme Londra intr-un Nou Ierusalim simbolic. Totusi, daca francmasonii ar fi Illuminati puternici si plini de secrete, atunci LPA ar reprezenta Rebeliunea anarhista, ce revendica orasului pentru mase.
Chiar si astazi, in randul constructiilor moderne, Londra are un numar important de cladiri ce par sa fie tributare mai degraba lumii oculte decat functionalitatii. Turnul One Canada Square, mai bine cunoscut sub denumirea de Canary Wharf (denumire incorecta, de altfel, Canary Wharf fiind, de fapt, districtul londonez in care se afla cladirea), este "incoronat" de o opulenta piramida cu un "ochi" stralucitor (o sursa de lumina) in varf. Cu greu s-ar putea realiza o intrupare arhitecturala mai reusita a familiarei imagini a unei piramide cu un ochi in varf, simbol prezent pe spatele dolarului american.
Arhitectul zgarie-nori-ului One Canada Square a fost Cesar Pelli, care ar fi spus ca turnul a fost proiectat cu intentia de a fi o forma geometrica simpla. Dintre cele patru forme diferite de acoperisuri disponibile, permise de World Financial Center, el a ales piramida, deoarece a gasit-o comuna in majoritatea culturilor, potrivit propriei declaratii. Dar piramidele nu sunt tocmai comune culturii occidentale, chiar daca Hawksmoor a adaugat cateva prin creatiile lui arhitecturale. Inaltimea piramidei de pe cladirea One Canada Square se intampla sa fie de exact 130 picioare, in sistemul anglo-saxon de masuri (echivalentul a cca. 40 de metri), motiv pentru care unii indivizi pasionati de ocultism au sugerat ca ea ar fi o intruchipare a celor 13 trepte ale piramidei masonice, iar luminita din varf ar reprezenta Ochiul lui Horus, ceea ce face din cladire cel mai mare obelisc - de inspiratie egipteana - din lume…

 

 

Acum, o noua generatie de zgarie-nori este pe cale sa remodeleze linia de blocuri-turn a Londrei. In Orientul Indepartat, spre exemplu, nimeni nu pune la indoiala importanta amplasarii cladirilor. Chiar daca arhitectii occidentali nu cred, in general, in Feng Shui, niciun investitor nu vrea sa fie parte a ceva care striga "ghinion". Poate nu ar trebui, stiind aceasta, sa fim atat de surprinsi de pasiunea francmasonilor pentru geometria sacra.
In final, poate ca indiciul se afla chiar in numele orasului. Londra se mai numeste si Mila Patrata (chiar daca are forma dreptunghiulara), iar aici intram in domeniul nebulos si fascinant al exprimarilor voit imprecise, al interpretarilor multiple, al simbolurilor absconse, al cuvintelor cu mai multe intelesuri... In limba engleza, cuvantul "square" inseamna si patrat, dar mai inseamna si o multime de alte lucruri, printre care si "echer" - unul dintre principalele simboluri masonice. Echerul semnifica "ceea ce e drept", onestitatea, perfectiunea, moralitatea, iar unul dintre preceptele masonice recomanda membrilor sa-si "indrepte faptele dupa dreapta masura a virtutii".