Spectacolul artei medievale din Strasbourg GALERIE FOTO

* este al doilea oraş diplomatic al Franţei, aici avându-şi sediile 71 de consulate şi oficii reprezentative ale diferitelor state * oraş construit într-o zonă situată la confluenţa râurilor Bruche şi Ill şi la intersecţia unor importante rute comerciale, Strasbourg este localizat pe malul stâng al Rinului, pe cel drept aflându-se Germania * centrul istoric al oraşului a fost inclus în patromoniul UNESCO din 1988 * deţine una dintre cele mai impresionante catedrale, „Notre Dame”, „o delicată şi uriaşă minune”, după cum spunea Victor Hugo

Istoria „oraşului de la intersecţia străzilor”

Strasbourg este situat în estul Franţei. Fiind capitala Alsaciei, regiune puternic disputată de nemţi şi francezi, denumirea localităţii diferă, existând astfel nume atât în germană şi franceză, cât şi în alsaciană. La origine, denumirea oraşului este germanică, însemnând „oraşul de la intersecţia străzilor”. În antichitate era cunoscut sub numele de Argentarorum, fiind locuit de gali, apoi a devenit o cetate, în timpul epocii romane. Oraşul suferă invaziile barbare şi îşi primeşte numele actual sub ocupaţia francilor. De numele oraşului este legat primul document al limbii franceze, un angajament dintre doi nepoţi ai lui Carol cel Mare contra fratelui lor, cunoscut sub numele de Jurămintele de la Strasbourg. Este încorporat în anul 870 ca oraş episcopal în Sfântul Imperiu Roman, până în secolul al XIV-lea, când devine oraş liber imperial. În urma păcii de la Westphalia, în 1648, oraşul a fost anexat la regatul Franţei. În 1792, Rouget de Lisle a compus la Strasbourg, „Cântecul de război al armatei de pe Rin”, cunoscut apoi sub numele „La Marseillaise”, azi imn de stat. În anul 1870, dupa un asediu de 7 săptămâni, oraşul este ocupat de Germania şi va rămâne sub dominaţia şi influenţa germană până la sfârşitul Primului Război Mondial. Începând cu anul 1681, Alsacia devine provincie franceză. După numai două secole, în 1870, provincia franceză devine parte integrantă a Imperiului German, în urma unui asediu de şapte săptămâni. Oraşul rămâne sub dominaţie germană până la începutul secolului al XX-lea, moment în care Strasbourg este returnat Franţei prin Tratatul de la Versailles. Apoi Strasbourg a devenit un centru important al Europei. Numeroase instituţii europene sunt reunite aici: Consiliul Europei, Parlamentul European, Comisia şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Comisia Centrală a Navigaţiei pe Rin, Fundaţia Europeană pentru ştiinţă, Institutul Internaţional pentru Drepturile Omului. De asemenea, Strasbourg este sediul şcolii Naţionale de Administraţie (ENA) a Franţei. Mai mult, Strasbourg a fost dintotdeauna un oraş de o mare efervescenţă culturală, fiind vizitat şi găzduind, chiar şi numai temporar, activităţile lui Gutenberg, inventatorul tiparului, John Calvin, Goethe, Louis Pasteur sau Paul Ricoeur. Aproape 2700 de incunabule, cărţi tipărite înainte de anul 1500, sunt împărţite în colecţiile a cinci biblioteci din Strasbourg.
Ce putem vizita
Catedrala Notre Dame este o culme a stilului gotic, fiind construită între anii 1176-1439, pe ruinele unei foste basilici romane. Având fundaţia pusă în secolul al XI-lea, catedrala s-a ridicat din îmbinarea blocurilor de calcar cu nuanţă roz şi a marcat trecerea de la stilul romanic la stilul gotic târziu. De fapt, este o impunătoare capodoperă gotică, cu un turn ascuţit dominând întreg oraşul. „O delicată şi uriaşă minune”, spunea Victor Hugo. În interiorul acestei catedrale se află celebrul ceas astronomic, care are o înălţime de 18 metri, fiind unul dintre cele mai mari din lume. Cu cei 142 de metri înălţime ai turnului, catedrala din Strasbourg a fost, până în secolul al XIX-lea, cea mai înaltă construcţie a creştinătăţii. În prezent, turnul catedralei este cel mai înalt din Franţa.
Casa Kammerzell este una din casele monument din Piaţa Catedralei. E una dintre cele mai decorate şi mai bine păstrate locuinţe civile medievale din Strasbourg. În locul vechiului magazin de la parter, acum funcţionează un restaurant faimos printre turişti.
Piaţa Guttenberg e un alt loc celebru din centrul oraşului, situat tot în apropierea Catedralei Notre Dame. În mijlocul pieţei, statuia lui Johannes Guttenberg, considerat părintele tiparului modern, aminteşte de prezenţa sa în oraş între anii 1434-1444.
Grande Île, respectiv Marea Insulă, reprezintă centru oraşului şi se află pe bucla alungită a râului Ill şi se leagă de celelalte districte prin numeroase poduri elegante. Datorită bogăţiei sale arhitecturale, în 1988 a fost inclusă în patrimoniul UNESCO, recunoscându-se astfel valoarea deosebită a monumentelor istorice şi a ansamblului unic de arhitectură domestică din Valea Rinului, specifică secolelor XV- XVI. Aici sunt situate numeroase case din perioada medievală, unele transformate în restaurante, toate situate pe străduţe strâmte care amintesc de secolele trecute.
Mica Franţă, centrul istoric, este regiunea dintre râuri, la sud de Grande Île, fiind străjuită de unele dintre cele mai frumoase şi mai fotogenice clădiri şi străduţe ale oraşului. Obiective turistice pe care le regăsiţi în această zonă sunt clădiri unicat, precum Hotelul Rathsamhausen, situat pe Rue des Dentelles. Case din secolul al XVIII-lea puteţi admira pe Rue du Bouclier. Nu rataţi nici micile restaurante cu specific local, în special Weberstub, unde se prepară renumita flammekueche, un soi de pizza alsaciană cu smântână. Pentru a termina turul istoric al oraşului, de pe barajul Vauban, construit în 1690, se poate admira panorama oraşului vechi.
Palais de Rohan, în stil francez, a fost construit după ce oraşul a intrat în posesia Frantei, în 1681. Găzduieşte trei muzee: Muzeul de Arheologie, Muzeul de Arte Decorative şi Muzeul de Arte Frumoase. După Revoluţia Franceză, palatul episcopal a fost reşedinţa regelui, abia după 1870 fiind transformat în muzeu.
Parcul Orangerie nu trebuie ratat fiind unul clasic, cu o mică grădină zoologică şi un teren de joacă pentru copii. Aici puteţi admira simbolul Alsaciei, berzele.
Nu poate fi trecută cu vederea nici impresionanta clădire a Parlamentului European. Noul corp de clădire, denumit Louise Weiss, îşi curbează spectaculos linia celor 17 etaje exterioare. Asemănat cu un amfiteatru roman, acesta are cea mai mare sală de şedinţe plenare dintre cele ale instituţiilor europene. A fost inaugurat în 1999 şi comunică printr-un pod acoperit cu clădirile denumite Winston Churchill şi Salvador de Madariaga, de pe partea dreaptă a râului şi aparţinând aceleiaşi instituţii. În spatele acestora se află un al treilea corp al Parlamentului şi clădirea Consiliului Europei. Pe malul opus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului îşi are sediul în monumentala construcţie proiectată de arhitectul britanic Sir Richard Rogers şi finalizată în 1995.