Copii intoxicați cu monoxid de carbon la Școala Petru Vodă

    Un caz grav a fost semnalat ieri la la Scoala din localitatea Petru Vodă, comuna Poiana Teiului (judetul Neamt), unde cinci copii au acuzat o stare de rău, aceştia fiind posibil intoxicati cu monoxid de carbon de la o centrală termică.  La locul solicitarii s-au deplasat pompierii de Garda 2 de Interventie Poiana Teiului cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare si prim ajutor calificat si două ambulante SMURD, precum si două ambulante de la SAJ. ,,O fetită de aproximativ 12 ani, semiconstientă, a fost preluată de un echipaj de la SAJ si transportat ...

Plopii albi și sălciile pun în pericol centura Bacăului
07/02/2020 06:35

      Comisia Europeană a cerut autoritătilor romane clarificări legate de impactul proiectului centurii Bacăului in regim de autostradă asupra siturilor Natura 2000 pe care le traversează. Potrivit g4media.ro, este vorba despre o scrisoare trimisă de Directoratul general regional al Comisiei Europene către Ministerul Fondurilor Europene cere măsuri concrete de conservare pentru cele trei situri Natura 2000 de pe traseul centurii (Siretul Mijlociu, Lacurile de Acumulare Buhusi-Bacău Beresti si Piatra Soimului-Scorteni-Garleni). Oficialii de la Bruxelles se arată in ...

Grădina Botanică din Iaşi va fi gazda unei expoziţii de plante exotice
07/02/2020 00:52

Gradina Botanică „Anastasie Fătu” din Iaşi va găzdui, incepand de maine, o expoziţie de plante exotice, eveniment care prilejuieşte prezentarea unor colecţii reprezentative din cadrul Complexului de sere. Exemplare de azalee şi camelii vor fi expuse in amenajări peisagistice inspirate din grădinile asiatice. Aceste colecţii cu o valoare horticolă remarcabilă vor fi accesibile publicului vizitator doar o perioadă limitată de timp, mai precis in lunile februarie-martie, atunci cand infloresc majoritatea speciilor şi soiurilor. Un element specific, cu mare valoare dec ...

Muşuroi urisaş cu furnici, la Ocolul Silvic Iaşi
07/02/2020 00:50

Furnicile sunt insecte sociale şi au o viaţă bine organizată, asemenea oamenilor. Chiar dacă nu le dăm o prea mare importanţă, ele au un rol vital atat pentru colonii, cat şi pentru starea de sănătate a pămantului. Cei interesaţi pot vedea, la Ocolul Silvic Iaşi, cum arată in interior un muşuroi, ce activităţi are fiecare colonie şi care este rolul furnicilor in pădure, pentru că acolo este organizat, pe două segmente, un muşuroi de mari dimensiuni. „Avem o cameră de prezentare intr-un paralelipiped de plastic, avem un muşuroi, intr-un alt recipient este zona und ...

Se caută soluţii pentru accesul pe piaţa muncii a sute de elevi ieşeni
07/02/2020 00:49

* 334 de elevi din 11 unităţi de invăţămant - din Iaşi, Ţibăneşti, Vlădeni, Lespezi şi Paşcani, avand calificări din domeniul Electrotehnică, au fost „actorii” principali ai unui proiect european care a avut ca scop facilitarea accesului pe piaţa muncii Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi işi arată interesul nu doar pentru educaţie, ci şi pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial şi inovativ in randul elevilor ieşeni. De aceea, la sediul ISJ a avut loc intalnirea de lucru a echipei de experţi ai proiectului „Electronic Internships - Elemente Local ...

USLIP Iaşi caută tablouri cu Ceauşescu
07/02/2020 00:46

Vă este dor de vremurile in care eraţi elevi sau vreţi să aflaţi cum era la şcoală pe vremea părinţilor voştri? Ei bine, sindicaliştii din invăţămantul preuniversitar şi-au propus să reconstituiască o sală de clasă exact aşa cum arăta ea inainte de anul 1990. „Nu e vorba de nostalgie. Ne dorim să recreăm un univers din ceea ce am trăit noi inainte de 1990 pentru tanăra generaţie, pentru a cunoaşte istoria poporului roman. Clasa va fi amenajată intr-o instituţie publică. Vom reconstitui in totalitate această clasă, de la caiete, manuale, la cravatele de pi ...

Gripa face tot mai multe victime!
07/02/2020 00:44

  * numărul cazurilor de gripă s-a dublat intr-o săptămană! * medicii ieşeni au confirmat, de la debutul sezonului rece, 72 de cazuri de gripă * au fost inregistrate şi trei decese, două dintre acestea la persoane de peste 60 de ani, care prezentau comorbidităţi * trendul crescător al imbolnăvirilor de gripă se va menţine, dată fiind acoperirea vaccinală destul de redusă la nivel naţional - doar 23-24% la persoanele cu varsta peste 65 de ani   Un copil de un an şi jumătate, din judeţul Neamţ, a murit ieri la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii &b ...

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilanul satului Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului / compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.08.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 09.09.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 10.09.2024, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 14.08.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului / compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 02.09.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 10.09.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 12.09.2024, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 14.08.2024.
ANUNȚ DE INIȚIERE A PROCEDURII DE ÎNCHIRIERE. R.A. Aeroportul Iași, cod de identificare fiscală CUI RO 9671409, cu sediul în Iași, str. Moara de Vant, nr. 34, telefon 0232271590, interior 119, fax 0232271570, email - iasi@aeroport.ro organizează în data de 20.09.2024, licitație publică cu strigare liberă a prețului, în cadrul procedurii de închiriere spații comerciale pentru activități de retail. Lot 1 Spatiu retail terminalul T4, zona de securitate cu acces restrictionat, flux plecări Schenghen- Etaj 398,04 mp. Licitația va avea loc la sediul R.A. Aeroportul Iași. Obținerea documentației - de la registratura R.A. Aeroportul Iasi în baza unei Solicitări privind obținerea documentației procedurii de închiriere (va fi regăsită la registratură) și achitarea taxei în valoare de 100 lei. Taxa contravalorii documentației de atribuire poate fi achitată numerar la casieria aeroportului, sau prin virament în contul bancar RO33BRMA112000032837RO01 deschis la Exim Bank. Depunerea ofertelor – la registratura RA Aeroportul Iași, până cel târziu la data de 13.09.2024, ora 1200, într-un singur exemplar, cu respectarea cerințelor Caietului de sarcini. Program registratură luni-joi între orele 9-16, vineri orele 9-14.00. Telefon–0232/271570, int.119. Solicitările de clarificări cu privire la documentația achiziționată, se depun pe email comercial@aeroport.ro sau la registratura aeroportului, pana la data de 09.09.2024, ora 1200. Acest anunț s-a transmis spre publicare în data de 29.08.2024.
Liga 1: FCSB castiga cu emotii pe terenul
06/02/2020 22:15

 FCSB s-a impus greu pe terenul lui FC Voluntari, intr-un meci restanta din cadrul etapei a 18-a a Ligii 1. Programat initial la 30 noiembrie 2019, dar anulat din cauza unei ploi torentiale, jocul dintre Voluntari s FCSB s-a disputat joi seara si s-a incheiat cu victoria la limita a "ros-albastrilor", cu 2-1. Meciul a fost in pericol sa fie amanat si de aceasta data, dupa zapada cazuta in noaptea de miercuri spre joi in Bucuresti si Ilfov, insa organizatorii s-au mobilizat si au reusit sa curete la timp terenul. La numai 8 minute de la startul meciului, oaspetii au desc ...

Cum vrea PSD să încurce planurile lui Iohannis și PNL. Ciolacu: „Avem și această posibilitate, ca PSD să nu meargă în plen la vot”
06/02/2020 21:38

 PSD ia in calcul să nu participe la sedinta din Parlament pentru investirea Guvernului Orban, astfel incat să nu existe cvorumul necesar, iar votul să fie amanat. „E un moment in care trebuie o decizie politică, dacă participăm la acel vot sau nu. Avem si această posibilitate, ca PSD să nu meargă in plen, mai putin eu, fiind presedintele Camerei trebuie să particip”, a spus Marcel Ciolacu, la „Gandurile lui Cristoiu”. O altă variantă pentru a nu se ajunge repede la vot este sesizarea Curtii Constitutionale. O dată, pe motiv că Orban a fost numi ...

Aurelian Bălăiţă este noul rector al Universității Naţionale de Arte Iași
06/02/2020 21:00

Aurelian Bălăiţă a castigat disputa cu Doru Albu si este noul rector al Universitătii Naţionale de Arte „George Enescu“ din Iaşi. Bălăită, care predă in cadrul Facultătii de Teatru, a obtinut 99 de voturi, iar Doru Albu, de la Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii muzicale teoretice,doar 67. Prezenta la vot a fost de 92,7%

Zona Sărărie – Ţicău, transformată în şantier!
06/02/2020 20:47

Primarul Mihai Chirica a semnat in această săptămană autorizaţia de construire pentru un amplu proiect de inlocuire de conducte pentru apă potabilă şi refacere de branşamente. Este vorba despre un pachet de străzi din zona Sărărie – Ţicău, investiţia realizată de ApaVital SA avand o valoarea totală a lucrărilor de 3.771.627,41 lei. În proiect sunt incluse străzile Roşcani, Viespii, Patria, Potcoavei, Vulpe, Mihail Cerchez, Păcii, Occident, Scăricica, Rapei, Ţicăul de Jos, Miron Costin, Dezrobirii, Caraiman şi Movilei, strada şi aleea Başotă, strada şi ...

Scade numărul locurilor la facultăţile de stat
06/02/2020 20:42

  Numărul locurilor pentru licenţă, finanţate de la bugetul de stat pentru anul universitar 2020-2021, este de 61.000. Propunerea a fost făcută ministerului Educaţiei de Consiliul Naţional de Statistică şi Prognoză in Învăţămantul Superior. Este pentru prima dată in ultimii 5 ani cand organismul care fundamentează cifra de şcolarizare pentru facultăţi (CNSPIS) propune o scădere atat de mare a numărului locurilor bugetate pentru studenţii care intră la facultate. Pentru anul trecut cifra de şcolarizare pentru licenţă a fost de 63.771 de locuri. Pro ...

Frăsinescu a reluat antrenamentele, două absenţe certe cu Sepsi!
06/02/2020 20:04

  Prima partidă sub comanda antrenorului Mircea Rednic a adus nu doar infrangerea cu 1-2 (1-0) in faţa celor de la FC Viitorul, dar şi suspendarea lui Passaglia, unul din puţinii jucători ce ar putea primi notă de trecere pentru amintita dispută. Mijlocaşul argentinian a primit al patrulea cartonaş galben al sezonului şi va absenta de la meciul din deplasare cu Sepsi Sf. Gheorghe, programat duminică, de la ora 14:30, in contul etapei a XXIV-a a Ligii 1, antepenultima a sezonului regular. Nu va fi insă singurul fotbalist indisponibil, Platini urmand să-şi ispăşească şi c ...

Guvernatorul BNR spune că România importă prea multe produse agricole
06/02/2020 18:57

Romania importă incă prea multe produse agricole raportat la ceea ce natural se poate produce in ţară, fapt care arată că potenţialul nu este incă valorificat pe deplin, a afirmat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei. "Această activitate are, in opinia mea, un mare potenţial de dezvoltare. În calitatea mea de guvernator al Băncii Naţionale a Romaniei, instituţie responsabilă de elaborarea balanţei de plăţi, analizand impreună cu colegii din Consiliul de Administraţie datele din balanţa comercială, sunt la curent cu evoluţia contribuţiei ...

Benny Adegbuyi i-a antrenat pe boxerii din lotul olimpic
06/02/2020 18:43

Benny Adegbuyi se pregăteste pentru titlul mondial Glory alături de boxerii de la lotul olimpic. Luptătorul K1 se simte excelent printre pugilisti si speră să ii urmărească la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Antrenamentele lotului olimpic de box sunt si mai interesante atunci cand intră in ring si Benny Adegbuyi. Greul din K1 a făcut un meci de pregătire cu Andrei Arădoaie, speranta boxului romanesc la o medalie olimpică la categoria 81 kg. “A fost o pregătire super, imi face plăcere să mă antrenez cu boxerii. Punctul meu forte este boxul si cand am ocazia, trec pe la ei ...

Loto 6 din 49. Rezultatele tragerilor de joi, 6 februarie 2020
06/02/2020 18:40

 Numerele extrase de joi, 6 februarie 2020 Loto 6/49 45  31  13  30  18  4    Joker 25  2   39  8  43   + 9   Loto 5/40 2  29  34  25  40  17   Noroc 8  6  8  1  2  7  9   Super noroc 8  3  9  8  0  5   Noroc plus 9  9  7  3  0  4

Iohannis il desemneaza tot pe Ludovic Orban premier, cu scopul de a declansa anticipatele
06/02/2020 18:36

 Presedintele Klaus Iohannis a anuntat, joi seara, dupa consultarile cu partidele parlamentare, ca il propune tot pe Ludovic Orban in functia de premier. Seful statului a spus insa, din nou, ca isi doreste alegeri anticipate, acestea fiind, in opinia sa, cea mai corecta solutie in acest moment. "Dupa parerea mea, solutia corecta in aceasta situatie este intoarcerea la electorat. Mai bine spus, inseamna anticipate. Sunt prima mea optiune, am prezentat partidelor aceasta optiune, unii au fost de parere ca e bine, altii ca trebuie sa se mai consulte in partid. Pana atunci, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei