Pentru al treilea an consecutiv, elevii ieșeni vor susţine testări iniţiale
Dimensiune font:
* evaluările vor fi susținute la opt materii - Limba şi literatura română, Matematică, Istorie, Informatică, Biologie, Fizică, Chimie, Geografie - pe platforma BRIO, în perioada 16 - 27 septembrie
Gabriela Nedelcu, inspector general adjunct a declarat că la scurt timp după începerea anului şcolar 2024-2025 se vor organiza evaluările iniţiale atât la gimnaziu, cât şi la liceu. Spre deosebire de anul trecut, când au dat testări iniţiale la 10 materii, anul acesta vor fi doar 8. Adjunctul de la ISJ spune că au fost eliminate limbile străine. Astfel, vor fi susţinute evaluări iniţiale la Limba şi literatura română, Matematică, Istorie, Informatică, Biologie, Fizică, Chimie, Geografie.
De asemenea, imediat ce a predat lucrarea, elevul va şti imediat ce notă a obţinut. „Rezultatele individuale obţinute de elevi vor veni instant. În momentul în care elevul va primi testarea va primi şi nota şi raportul individual. De asemenea, vor fi generate rapoarte la nivel de clasă, la nivel de şcoală, şi judeţ”, a spus inspectorul general adjunct, Gabriela Nedelcu.
Ca o noutate, anul acesta testarea iniţială se va face în timpul orelor de curs, cu profesorii care predau în mod obişnuit la clasă. Inspectorul general, Luciana Antoci, consideră că evaluarea iniţială are un rol atât în managementul performanţei elevilor cât şi în identificarea vulnerabilităţilor elevilor şi şcolilor. „Trebuie să ştie şi profesorul care este nivelul elevului, trebuie să cunoască şi părintele care sunt estimările copilului de învăţătură, trebuie să ştie directorul ce se întâmplă în şcoala lui din acest punct de vedere şi în ce măsură poate să îşi modifice politicile educaţionale instituţionale pentru a creşte nivelul de pregătire al elevilor”, a spus şefa Inspectoratului Şcolar, Luciana Antoci. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau