Accident groaznic în India. 137 de oameni au murit după ce un pod s-a prăbușit
Dimensiune font:
Poliţia indiană a arestat luni nouă suspecţi în dosarul prăbuşirii unui pod la Morbi – incident în care şi-au pierdut viaţa duminică cel puţin 137 de oameni, transmite AFP.
Toţi cei arestaţi au legături cu firma care asigura întreţinerea podului renovat recent. Ei sunt anchetaţi pentru ucidere din culpă, a precizat într-un comunicat inspectorul general al poliţiei districtului Rajkot, Ashok Kumar Yadav.
Autorităţile estimează că 500 de oameni participau la sărbătoarea Diwali, pe podul pietonal ale cărui cabluri au cedat după ce începuse să se balanseze, cum se poate vedea în imagini filmate de camerele de supraveghere. Construcţia era situată la circa 200 de km la vest de Ahmedabad, cel mai mare oraş din statul indian Gujarat.
Bilanţul morţilor ajunsese luni după-amiaza la 137, dintre care circa 50 de copii. Cel mai mic dintre aceştia era un băiat de doi ani, a precizat şeful poliţiei locale, P. Dekavadiya. El a adăugat că peste 130 de oameni au fost salvaţi, iar cel puţin 15 sunt spitalizaţi. Un politician local, Kalyanji Kundariya, a declarat presei că printre victime sunt 12 rude ale sale, inclusiv cinci copii.
Ashok Kumar Yadav a declarat că guvernul statului a desemnat în acest dosar o echipă de cinci anchetatori.
Conform presei, firma implicată – care nu a fost disponibilă imediat pentru comentarii – este Oreva, cu sediul în Morbi.
Podul cu o lungime de 233 de metri fusese construit peste râul Machchhu în 1880, cu materiale importate din Anglia, reaminteşte presa locală preluată de AFP. Departamentul turismului din Gujarat descria ‘marele pod suspendat’ ca pe o ‘minune artistică şi tehnologică’. Şeful autorităţii municipale din Morbi. Sandeepsinh Jhala, a dezvăluit că nu s-a emis niciun certificat de conformitate înainte de redeschiderea podului, miercurea trecută.
Premierul indian Narendra Modi, originar din Gujarat, a scris pe Twitter că este ‘adânc întristat de această tragedie’ şi a promis despăgubiri pentru victime. El se află în statul respectiv şi urmează să ajungă marţi la faţa locului.
Luni, continua operaţiunea de salvare cu scafandri, la care participau zeci de soldaţi şi mai multe ambarcaţiuni.
Un martor care susţine că a asistat la prăbuşirea podului a ajutat toată noaptea victimele. ‘O femeie mi-a arătat fotografia fiicei ei şi m-a întrebat dacă am salvat-o, a fost răscolitor’, a relatat el presei locale. ‘Nu reuşeam să îi spun că fiica sa e moartă’.
Un alt localnic spune că ‘podul era plin de lume’, iar când s-au rupt cablurile s-a prăbuşit ‘într-o fracţiune de secundă’. Oamenii au căzut mai întâi unii peste alţii, apoi în râu.
‘I-am ajutat pe cei care au reuşit să înoate până la mal, însă nu i-am putut salva pe cei mai mulţi din cei căzuţi în râu’, povesteşte un alt martor, care adaugă că majoritatea indienilor nu ştiu să înoate.
AFP menţionează că accidentele la infrastructurile vechi şi prost întreţinute sunt frecvente în India. Agenţia reaminteşte ruperea unei pasarele deasupra unei străzi aglomerate la Calcutta, în 2016, când au murit cel puţin 26 de oameni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau