Familia regală britanică va asista la slujba de Paşte oficiată la Castelul Windsor
Dimensiune font:
Regele Charles al III-lea, regina consoartă Camilla şi alţi membri importanţi ai familiei regale britanice se vor reuni duminică la Castelul Windsor pentru a asista împreună la prima slujbă de Paşte ce va fi oficiată în timpul domniei noului suveran al Regatului Unit, informează DPA.
Ceremonia din 2023 va reprezenta cel mai probabil şi un moment foarte emoţionant pentru familia regală britanică, întrucât capela din secolul al XV-lea de lângă Castelul Windsor este totodată locul de veci al regretatei regine Elisabeta a II-a, iar slujba religioasă din această duminică va fi primul ritual pascal oficiat în acel loc după moartea ei.
Elisabeta a II-a a fost înmormântată în Capela Memorială Regele George al VI-lea, alături de soţul ei, prinţul Philip şi fost duce de Edinburgh, precum şi de părinţii ei, regele George al VI-lea şi regina-mamă Elisabeta. Cele patru nume ale lor au fost înscrise pe o lespede de piatră neagră amplasată pe podeaua capelei.
Familia domnitoare Windsor s-a reunit la Capela St. George în luna septembrie 2022 cu ocazia slujbei televizate de pomenire a fostei suverane şi, apoi, a ceremoniei private de înmormântare, care a avut loc după funeraliile de stat organizate la Westminster Abbey.
Regretata regină Elisabeta a II-a a lipsit de la slujba de Paşte din 2022 din cauza unor probleme de mobilitate.
Charles, în calitate de monarh, i-a urmat mamei sale la conducerea Bisericii Anglicane, deţinând titlul de guvernator suprem al acesteia.
Peste mai puţin de o lună, Charles al III-lea va fi încoronat alături de soţia lui, Camilla, în timpul unei slujbe religioase la Westminster Abbey.
Atunci când deţinea titlul de prinţ de Wales, Charles a publicat adeseori mesaje de Paşte, iar în cel de anul trecut a evocat soarta milioanelor de oameni strămutaţi, "răniţi de trecut şi temători faţă de viitor", însă mesajul lui din acest an va fi, probabil, o reflectare asupra noului său rol de şef al statului britanic.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau