Insulă descoperită întâmplător. Cum explică fenomenul cercetătorii

insula antarctica

Dimensiune font:

| 04-03-2020 14:14

Un grup de oameni de știință ce navigau la bordul unei nave de cercetare în largul Antarcticii au fost surprinși să descopere o insulă despre a cărei existență nu știau, nefigurând pe nici o hartă din lume. A fost botezată Insula Sif, cu referire la zeița nordică a fertilității, soția lui Thor.

”Un coleg a observat-o. Insula nu figurează pe nici una dintre hărțile cunoscute. Ne-am aventurat să o vizităm și să strângem câteva eșantioane din solul stâncos. Cu siguranță am fost primii oameni care au pus piciorul acolo”, a povestit, în paginile revistei Science, Julia Wellner, geolog american.

Potrivit aprecierilor sale, deși destul de mare ca întindere, insula nu a fost reperată în imaginile de satelit, probabil pentru că e acoperită de o cupolă de gheață. Astfel că, de departe, pare un simplu ghețar. În plus, situându-se într-o zonă puțin navigabilă din cauza condițiilor destul de dure, insula nu a fost văzută de puținele nave care s-au încumetat să treacă prin apropiere.

 

”Încă nu știm de cât timp insula se află la suprafața mării, dar este foarte posibil ca apariția ei să fie legată de schimbările climatice”, a apreciat, la rândul ei, Giuliana Viglione, o expertă din Italia.

Un punct de vedere împărtăși și de Julia Wellner, în opinia căreia ar putea fi vorba de un fenomen provocat de încălzirea globală: desprinzându-te de calotă, ghețarii permit fragmentelor de scoarță terestră să iasă la suprafață. Potrivit unor prime analize, insula ar fi din granit. Întrebarea la care trebuie să răspundă acum oamenii de știință când e ieșit insula din apele înghețate.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:12

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Guvernul a aprobat planul de cumpărare a 32 de avioane F-35 din SUA
08/11/2024 11:20

 Guvernul a aprobat si va trimite in Parlament planul achizitiei de avioane F-35 de la SUA, in valoare de peste 6 miliarde dolari. Cumpărarea a fost avizată anterior de Parlamentul Romaniei si de Departa ...

Legea privind interzicerea fumatului va ajunge cât de curând în Parlamentul britanic
08/11/2024 11:12

Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit intr-o ţară fără fumat ajunge in Parlamentul de la Londra marţi, pe ordinea de zi figurand interzicerea vanzării de tutun pentru generaţia nă ...

Poluare extremă la Iași în ultimele 3 zile: indici depășiți și de 5 ori
08/11/2024 11:08

  Aerul din Iasi a fost de la „rău” la „foarte rău” in această săptămană, avertizează Agentia de Protectia Mediului, printr-un comunicat transmis miercuri, 7 noiembrie. ...

O poveste belgiană: Palatul de Justiție din Bruxelles este renovat de 40 de ani
07/11/2024 19:19

    O poveste belgiană: Palatul de Justitie din Bruxelles este renovat de 40 de ani   Cu „40 de ani de schele” de renovare a Palatului de Justitie din Bruxelles, Belgia det ...

Acțiuni de amploare la Iași: Polițiștii efectuează percheziții în cadrul unei anchete de fraudă
07/11/2024 14:39

 Astazi, 7 noiembrie,  politistii de la Inspectoratul de Politie Judetean   Iasi, in cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitătii Economice, au demarat executarea a patru mandate d ...

Rusia continuă să conteste alegerile din Republica Moldova. Ambasadorul moldovean, convocat de Moscova
07/11/2024 00:18

Ministerul de Externe al Rusiei a anunţat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul Republicii Moldova pentru a protesta faţă de ceea ce a considerat a fi tratamentul ostil şi discriminatoriu aplicat observa ...

 De ce a pierdut, de fapt, Kamala Harris alegerile din SUA: A fost brutal!
07/11/2024 00:15

Rezultatul de miercuri a fost brutal pentru Kamala Harris, o baie de sange pentru democrati pe toată harta si o trezire foarte bruscă la realitate. Harris a mostenit o campanie de la Joe Biden in timpul veri ...

Ucrainenii spun că au lovit, pentru prima dată, nave rusești în Marea Caspică cu drone kamikaze
07/11/2024 00:13

Cel putin o dronă ucraineană a lovit miercuri dimineată in portul Kaspiysk, din Republica Daghestan, unde se află flota rusă de la Marea Caspică, potrivit mai multor imagini apărute pe retelele de social ...

Kamala Harris, o mamă vitregă de milioane. „Inima mea nu ar fi întreagă fără cei doi copii ai soțului meu”. O poveste de viață impresionantă
07/11/2024 00:11

Chiar dacă nu a ajuns la Casa Albă, Kamala Harris este una dintre femeile care va rămane in cărtile de istorie. Este prima femeie de culoare care a ajuns vicepresedinte al Statelor Unite ale Americii, iar i ...

Trump este primul inculpat penal ales preşedinte în SUA. Ce se întâmplă acum cu dosarele sale penale şi civile?
06/11/2024 21:46

    Trump este primul inculpat penal ales preşedinte in SUA. Ce se intamplă acum cu dosarele sale penale şi civile?   Donald Trump a fost reales la Casa Albă, deşi are statutul de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei